Prima pictură a lui Van Gogh şi-a mărit valoarea de 3,2 milioane ori, în 50 de ani. Preţul exorbitant cu care va fi vândută

O pictură a lui Vincent Van Gogh care fusese cumpărată în 1967 pentru modesta sumă de 4 lire sterline a ajuns în 2020 la un preţ exorbitant, pe care proprietarii iniţiali nu l-ar fi bănuit nicio secundă la momentul achiziţiei pânzei, 13 milioane lire sterline.
Iulian Tudor
12 feb. 2020, 09:24
Prima pictură a lui Van Gogh şi-a mărit valoarea de 3,2 milioane ori, în 50 de ani. Preţul exorbitant cu care va fi vândută

Tabloul „Ţărancă în faţa fermei” a fost pictat de Van Gogh în 1885, cu patru ani înainte de moartea acestuia, şi se crede că a fost una dintre primele opere ale artistului olandez scoase la vânzare. În 1967 ea a fost achiziţionată în urma unei licitaţii în Staffordshire, iar numai pe baza semnăturii, un simplu Vincent, nu a putut şi stabilită autenticitatea operei.

Povestea tabloului este una tristă, acesta zăcând câteva zeci de ani în podul casei unei familii nevoiaşe. El a fost primit în 1929 de capul de atunci al familiei, John Holmes, din Billington, Staffordshire. Acesta lucra la o fermă şi l-a primit de la stăpânul său însă neavând ce face cu el l-a aruncat în pod. La un moment dat, sătui de inutilitatea pânzei, urmaşii au scos-o la licitaţie, obţinând modesta sumă de 4 lire sterline. Ulterior s-a dovedit că opera este un autentic Van Gogh, astfel că un american a achiziţionat-o în 2001 pentru 1,7 milioane de dolari. Acesta este şi actualul proprietar, iar preţul de pornire pentru licitaţia de luna viitoare, de la Maastricht, este de 13 milioane lire sterline

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Dacă faci atac de panică, folosește acest truc simplu! Te poate calma instant
Fanatik.ro
Cu cine joacă U Cluj în turul 2 preliminar din Conference League după ce a fost eliminată de Dinamo Kiev din Europa League
Capital.ro
Inteligența artificială schimbă modul în care elevii învață. Profesorii recunosc că le este tot mai greu să evalueze cunoștințele reale
Playtech.ro
O nouă taxă de aproape 1 leu pe litrul de carburant, în discuție la nivelul UE. România se opune măsurii
Adevarul
Conflict la vârful puterii în Ucraina. Sîrski îi răspunde lui Fedorov: „Datorită apărării Kievului, astăzi se pot ține briefinguri”. Budanov face un apel disperat la unitate
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Galați, găsită fără suflare în casa concubinului ei. Era moartă de două săptămâni
iamsport.ro
Ioan Andone și-a stăpânit cu greu lacrimile! Răzvan Lucescu: ”Pe tata nu îl mai pot suna, dar dacă aș suna pe cineva acum, ar fi nea Ando”
MediaFlux
1.500 de euro lunar pentru tineri. Domeniile disponibile și pentru absolvenții din învățământul profesional și tehnic
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România