Luptă dramatică împotriva morţii, în mijlocul Oceanului. Povestea teribilă a patru supravieţuitori, care au plutit 32 de zile în derivă

Doi bărbaţi, o femeie şi fiica acesteia în vârstă de 12 ani au supravieţuit după ce au plutit în derivă timp de 32 de zile în sudul Oceanului Pacific, a relatat miercuri un cotidian din Insulele Solomon.
Filip Stan
12 feb. 2020, 11:04
Luptă dramatică împotriva morţii, în mijlocul Oceanului. Povestea teribilă a patru supravieţuitori, care au plutit 32 de zile în derivă

Supravieţuitorii au povestit că cele opt persoane alături de care s-au îmbarcat, printre care şi un bebeluş, şi-au pierdut viaţa, potrivit Solomon Star News. Conform cotidianului, grupul a pornit la drum pe 22 decembrie din provincia Bougainville, în Papua Noua Guinee, cu intenţia de a-şi petrece Crăciunul în Insulele Carteret, aflate la o distanţă de 100 de kilometri. Ambarcaţiunea s-a răsturnat, iar o parte dintre persoanele aflate la bord s-au înecat, a povestit unul dintre supravieţuitori, Dominic Stally.

Ceilalţi pasageri au reuşit să redreseze vasul, dar alte persoane au decedat ulterior pe parcursul unei îndelungate perioade în derivă prin apele traversate de curenţi oceanici puternici. „Nu am avut ce face cu cadavrele acestora, a trebuit să le abandonăm în mare„, a declarat Dominic Stally. „Un cuplu care a decedat a lăsat în urmă un bebeluş. M-am ocupat de bebeluş, dar apoi a murit şi acesta„.

Ca să poată supravieţui, naufragiaţii au mâncat nuci de cocos care pluteau la suprafaţa mării şi au colectat apă de ploaie.

Potrivit lui Dominic Stally, mai multe ambarcaţiuni de pescuit au trecut prin apropiere fără să identifice naufragiaţii. În cele din urmă, supravieţuitorii au fost reperaţi pe 23 ianuarie în largul Noii Caledonii, după ce au plutit 32 de zile în derivă pe o distanţă de aproape 2.000 de kilometri.

Cei patru supravieţuitori au fost debarcaţi sâmbătă în portul Honiara, capitala Insulelor Salomon, un stat compus din circa 10 insule principale şi sute de insule de mici dimensiuni. Supravieţuitorii au primit tratament de rehidratare după care au fost externaţi.

Astfel de cazuri uimitoare de supravieţuire nu sunt rare în Oceanul Pacific, unde insulele sunt frecvent despărţite de imense întinderi de apă.

În ianuarie 2014, un pescar salvadorian, Jose Alvarenga, a eşuat pe Insulele Marshall după mai bine de 13 luni de când s-a îmbarcat spre coasta occidentală a Mexicului împreună cu un tovarăş care şi-a pierdut viaţa în timpul călătoriei.

Un adolescent indonezian a supravieţuit şapte săptămâni pe mare în 2018 după ce ambarcaţiunea sa de pescuit a plutit în derivă ajungând la o distanţă de 2.500 de kilometri în largul insulei Guam.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii au anunțat vreme extremă în România. Cod galben de caniculă și avertizare de vijelii | HARTA
Fanatik.ro
Fotbalistul căruia Gigi Becali i-a făcut clauza de 500 de milioane de euro, salvat de doi campioni mondiali! Fostul jucător al lui Cristi Chivu e implicat și el în afacere
Capital.ro
Regulă la bloc în 2026. Documentele pe care proprietarii le pot verifica. Ce obligații are administratorul privind banii
Playtech.ro
Orașul european în care chiria pornește de la 237 de euro. Este pe locul doi în topul destinațiilor pentru muncă
Adevarul
„Rămășiță din anii ’90... azi nu mai înseamnă nimic”. De ce își pun mulți șoferi stickere IPA pe mașini și ce spune legea
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă dronă a fost doborâtă pe teritoriul României. Ministrul Apărării a făcut anunțul
iamsport.ro
L-a cunoscut pe ”cel mai mare antrenor român” din istorie și a rămas uluit: ”Un adevărat domn, era de altă clasă!”
MediaFlux
Horoscop 18 august. Zi cu ghinion pentru unele zodii! Cine are parte de certuri, bani pierduți și surprize neașteptate
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat