Credincioşii cer DESHUMAREA părintelui Iustin Pârvu. Un nepot susţine că duhovnicul i s-a arătat în vis şi a cerut să fie „scos afară”

La aproape şapte ani de la moartea părintelui Iustin Pârvu, credincioşii cer deshumarea sa. Părintele a murit în 2013, iar de atunci mormântul său este loc de pelerinaj. Credincioşii sunt convinşi că părintele face minuni după moarte.  
Alina Costache
18 feb. 2020, 08:52
Credincioşii cer DESHUMAREA părintelui Iustin Pârvu. Un nepot susţine că duhovnicul i s-a arătat în vis şi a cerut să fie

Părintele Iustin Pârvu avea 94 de ani în momentul în care a murit. Un nepot al acestuia spune că duhovnicul i s-a arătat într-un vis şi i-ar fi cerut să fie deshumat. Pentru că Biserica nu a acceptat deshumarea părintelui, credincioşii au iniţiat o petiţie intitulată „Un grup de credincioși, următori ai învățăturilor Părintelui Iustin”.

„Având în vedere toate acestea, precum și tradițiile vechi de sute de ani, cu precădere din zona Moldovei, dar și din Țara Românească, rudele, ucenicii și credincioșii care îl iubesc și cinstesc pe vrednicul de pomenire Arhimandrit Iustin Pârvu, SOLICITĂM DESHUMAREA celui ce ne-a fost îndrumător și exemplu de viețuire ortodoxă, cu ocazia oficierii slujbei de pomenire de 7 ani! Solicităm să se scoată la lumină trupul Părintelui Iustin, iar în cazul în care se va dovedi că are sfinte moaște (trup întreg sau oseminte cu caracteristici specifice sfinților), cerem să li se acorde cinstea cuvenită, să fie așezate într-o raclă, într-un baldachin special amenajat și expuse spre închinare! Menționăm ca argumente pentru deshumare faptul că unei rude apropiate (un nepot) i s-a arătat Părintele, spunându-i: „la 6 ani și jumătate să mă scoateți afară” – citat cu aproximație, iar alți credincioși l-au visat stând în afara mormântului și spunându-le să vină la el când au nevoie de ajutor”, se arată în textul petiției.

Până acum, petiția online a adunat puțin peste 1000 de semnături, dar chiar și așa nu există prea multe șanse ca ea să fie și pusă în aplicare.

Părintele Iustin Pârvu a trăit 94 de ani, iar pe front a fost preot militar. Apoi, a petrecut 18 ani în temniţele comuniste, unde a fost torturat. A îndurat foamea şi frigul şi a fost obligat să muncească în mină. Pentru credincioşi, Iustin Pârvu a fost un adevărat sfânt.

Citeşte şi MINUNE la Mănăstirea Petru Vodă din Neamţ: curge mir din icoana părintelui Iustin Pârvu

DailyBusiness
Procurorii germani pun sub acuzare un cetățean ucrainean în cazul exploziilor care au avariat conductele Nord Stream
Spynews
Casa Alinei Pușcaș s-a inundat! Prezentatoarea a golit apa cu gălețile: ”Nu am mai trăit așa ceva”
Fanatik.ro
Portarul Senegalului, comparat cu Prunea după gafa din meciul cu Belgia! Reacţia fostului portar român: „A avut grijă Lupescu să îmi trimită poza! Greşeala mea e mai mare”. Foto
Capital.ro
Restricții privind accesul copiilor la rețelele sociale în întreaga UE. Anunțul este așteptat în septembrie
Playtech.ro
Câţi bani primeşte un medic de familie la sat? Multe localităţi din România nu au doctori
Adevarul
Atunci când iadul s-a pogorât pe Pământ. Unul dintre cele mai terifiante cazuri de posedare din istorie, rămas deocamdată un mister științific
wowbiz.ro
Răsturnare șoc în cazul morții lui Radu Mărginean. Ce s-a descoperit la necropsie. Raportul medico-legal a fost finalizat
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andrei Singureanu, fost concurent la un show de talente, dispărut de o lună în Portugalia. Familia îl caută cu disperare
iamsport.ro
Dinamo încearcă să dea lovitura verii în SuperLiga! ”Câinii” negociază transferul fotbalistului de 2.000.000 de euro
MediaFlux
PAPARAZZI Ileana Badiu mai în formă ca niciodată după operație! Vedeta a trecut peste toate greutățile și a început să le care FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?