O actriţă din România a jucat în două filme premiate anul acesta cu Oscar VIDEO

O actriţă româncă a reuşit o performanţă inedită. Diana Alexandra Pocol a jucat în două filme care au fost premiate la ultima ediţie a Oscarului. Rocketman şi Judy s-au numărat printre premianţii celor mai importante distincţii din cinematografia mondială. Ce-i drept, unul pentru rolul principal feminin, celălalt, pentru cel mai bun cântec. Tânăra din România care a apărut în ambele pelicule este mai degrabă cunoscută ca vloggăriţă decât ca actriţă, potrivit România TV.
Alina Costache
23 feb. 2020, 09:31
O actriţă din România a jucat în două filme premiate anul acesta cu Oscar VIDEO

Drumul către gloriei a început greu. Ca-n orice poveste. Diana Alexandra Pocol a ajuna în Marea Britanie după ce şi-a terminat studiile cu o bursă la Academia de Muzică din Essex. Ca să aibă din ce să trăiască până când au băgat-o în seamă micile agenţii din Londra, Alexandra Diana Pocol a lucrat chiar şi ca ospătăriţă. Când are timp, tânăra născută în Abrud, în Munţii Apuseni, face şi vlogging, acolo unde are deja aproape un milion de fani pentru personajul „Ţiţi de la Anglea”.

În filmul „Rocketman” Diana Alexandra Pocol joacă rolul secretarei directorului casei de producţie cu care Elton John semnează primul său contract. Pelicula a luat premiul Oscar pentru „Cel mai bun cântec original” – I’m Gonna Love Me Again”, piesă scrisă de Elton John special pentru film şi interpretată de Taron Egerton.

 

Alexandra apare şi în distribuţia peliculei „Judy”, alături de Renne Zellweger, care a plecat şi ea acasă cu Oscarul pentru cea mai bună actriţă. Diana Alexandra Pocol este „tânăra Ava Gardner”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Dezvăluiri despre Ricardo Pădurariu, noul star al FCSB care ”i-a distrus pe Alex Dobre și Macalou în 9 zile!” 
Capital.ro
Prețuri carburanți miercuri, 4 noiembrie. Cât plătesc șoferii pentru un litru de benzină sau motorină
Playtech.ro
Impozitul pentru balcoanele închise, explicat pe înțelesul tuturor. Ce trebuie să știe proprietarii și ce pregătesc primăriile
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT