LIGA CAMPIONILOR, Bayern Munchen face ravagii la Londra. A marcat 10 goluri în ultimele două meciuri jucate în capitala Regatului Unit

Bayern Munchen a făcut un pas mare spre sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, prin victoria cu scorul de 3-0 (0-0) în faţa formaţiei Chelsea, marţi seara, la Londra, în prima manşă a optimilor de finală.
Iulian Tudor
26 feb. 2020, 06:46
LIGA CAMPIONILOR, Bayern Munchen face ravagii la Londra. A marcat 10 goluri în ultimele două meciuri jucate în capitala Regatului Unit

Bayern Munchen a tranşat soarta partidei şi, probabil, a calificării după pauză, când Serge Gnabry a reuşit o dublă în doar patru minute (51, 54), iar Robert Lewandowski a completat tabela (76). Bavarezii au început în forţă şi au fost aproape de deschiderea scorului încă din primul minut, dar şutul lui Thomas Muller a fost respins de Caballero. ”Veteranul” argentinian (38 ani) s-a opus golului şi în min. 15 şi 28, la şuturile lui Lewandowski. Oaspeţii au avut şi o bară, prin Muller (35).

Bayern s-a desprins după un forcing în debutul reprizei secunde, când Gnabry (51) a deschis scorul după o combinaţie cu Thiago Alcantara şi Lewandowski, iar apoi l-a majorat în urma unei pase de la acelaşi Lewandowski (54), după degajarea lui Neuer. Al treilea gol al campioanei Germaniei a fost semnat de Lewandowski (76), care, servit de Coutinho, a ajuns la 11 goluri în acest sezon de Champions League, fiind liderul clasamentului golgheterilor.

De remarcat că în precedenta deplasare la Londra, în grupele Ligii Campionilor, pe terenul lui Tottenham, toamna trecută, Bayern a câştigat cu 7-2, astfel că în ultimele două deplasări în capitala Regatului Unit bavarezii au marcat 10 goluri.

Manşa secundă va avea loc pe 18 martie, la Munchen.

Într-un alt meci, Napoli şi FC Barcelona au terminat la egalitate, 1-1 (1-0), marţi seara, la Napoli, în prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal. Gazdele au deschis scorul prin belgianul Dries Mertens (30), dar Antoine Griezmann a restabilit egalitatea după pauză (57). Napoli a dominat prima repriză, în care Barca nu a reuşit să îşi creeze nicio ocazie decentă. Mertens a avut prima oportunitate (10), dar şutul său a fost reţinut de Ter Stegen. Portarul german a fost nevoie să se întrebuinţeze la centrarea lui Callejon (17), care nu a reuşit să îl găsească pe Zielinski, aflat demarcat în careu. Mertens a înscris (30), cu un şut la colţul lung, după o pasă venită de la Zielinski. Belgianul a ajuns astfel la 121 de goluri marcate pentru Napoli, fiind golgheterul all-time al grupării, record deţinut până acum la egalitate cu slovacul Marek Hamsik.

Manşa secundă se va juca în data de 18 martie, la Barcelona.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Părinții din Iași, care au încercat să-și ucidă bebelușul, condamnați la închisoare! Cât timp vor sta în spatele gratiilor
Fanatik.ro
Marius Baciu, out de la FCSB după 2-2 cu Farul!? Gigi Becali e categoric: „E o problemă de antrenor!”
Capital.ro
Regulă la bloc 2026. Cine plătește când apar probleme la bloc? Ce spune legea în cazul reparațiilor la acoperiș
Playtech.ro
Când este mai avantajos să faci rambursare anticipată: la începutul sau la finalul creditului
Adevarul
Au cumpărat o casă în Sicilia cu doar 40.000 de euro, dar au descoperit capcana care le poate ruina visul: „Devine o gaură neagră pentru bani”
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier cu patru mașini pe A1! Traficul a fost deviat pe o singură bandă, în apropiere de Sibiu
iamsport.ro
Fostul selecționer al României a anunțat că vrea să revină la națională: ”Mi-aș dori să reușesc o performanță mai mare decât ultima!”
MediaFlux
Ajutoare de stat pentru pensionari în 2026. Românii trebuie să depună o cerere
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România