Eurovision 2020. S-a votat piesa cu care Roxen va reprezenta România la Rotterdam. Cum sună „Alcohol You”

Eurovision Song Contest 2020 - "Alcohol You", piesa cu care Roxen va reprezenta România la Rotterdam / Roxen a recunoscut că "Alcohol You" este şi piesa ei favorită
Filip Stan
01 mart. 2020, 21:28
Eurovision 2020. S-a votat piesa cu care Roxen va reprezenta România la Rotterdam. Cum sună

Eurovision 2020. „Alcohol You” este piesa cu care Roxen va reprezenta România la Eurovision Song Contest 2020, de la Rotterdam, melodia obţinând punctaj maxim atât la votul juriului, cât şi la cel al publicului, duminică seară, la Finala Naţională Eurovision desfăşurată la Buzău.

După anunţarea melodiei câştigătoare, Roxen a recunoscut că aceasta este şi piesa ei preferată.

„Am dat tot ce am putut pentru fiecare piesă şii vreau să vă mulţumesc că m-aţi susţinut. Piesa mea favorită era Alcohol You”, a declarat artista.
Cei cinci membri ai Juriului, Luminiţa Anghel, Crina Mardare, Alin Oprea, Edward Sanda şi compozitorul Andrei Tudor, au acordat cinci puncte melodiei Alcohol You.

Notele acordate de Juriu au contat în proporţie de 50%, telespectatorii din ţară (dar şi cei din străinătate cu cartele de telefon ale reţelelor de telefonie mobilă din România) având un rol activ, determinant. Astfel, din momentul în care s-a dat mesajul „START VOT”, telespectatorii au votat, punctajul maxim revenind aceleiaşi piese.

Cele cinci piese pe care Roxen le-a interpretat în Finala Naţională Eurovision desfăşurată la Buzău, au fost „Alcohol You”, „Beautiful Disaster”, „Cherry Red”, „Colors” şi „Storm”.

Eurovision Song Contest 2020 va avea loc la Rotterdam, sub sloganul „Open Up”, cu semifinalele pe 12 şi 14 mai şi finala pe 16 mai. La ediţia cu numărul 65 a concursului, participă – alături de România – alte 40 de ţări.

Precedenta ediţie a competiţiei muzicale a fost câştigată de Duncan Laurence, reprezentantul Regatului Ţărilor de Jos, cu piesa „Arcade”.

În urma tragerii la sorţi din data de 28 ianuarie, pentru împărţirea ţărilor participante în cele două semifinale ale competiţiei, România va intra în concurs în data de 12 mai, în cea de-a doua parte a primei semifinale.

În ordine alfabetică, ţările care vor intra alături de România în prima semifinală sunt: Australia, Belarus, Irlanda, Lituania, Macedonia de Nord, Rusia, Slovenia, Suedia (prima parte), respectiv Azerbaidjan, Belgia, Croaţia, Cipru, Israel, Malta, Norvegia, Ucraina (partea a doua).

În cea de-a doua semifinală (14 mai) vor concura: Austria, Republica Cehă, Estonia, Grecia, Islanda, Moldova, Polonia, San Marino, Serbia (prima parte) şi Albania, Armenia, Bulgaria, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Georgia, Letonia, Portugalia (partea a doua).

În finala de la Rotterdam a concursului Eurovision 2020 din 16 mai vor intra în concurs 26 de ţări: primele 10 ţări din fiecare semifinală şi cele şase calificate direct (Big Five plus ţara gazdă). Chiar dacă vor concura direct în finală, cele şase ţări vor putea vota, în semifinale, astfel: Germania, Italia, Regatul Ţărilor de Jos (Olanda) în prima semifinală, iar Franţa, Spania şi Marea Britanie în cea de-a doua semifinală.

Atât semifinalele, cât şi finala internaţională a ESC 2020 vor fi transmise live pe TVR.

DailyBusiness
Cum ajung angajații cu salariul mare să câștige atât de mulți bani. Secretul dovedit științific care te ajută în carieră
Spynews
Veste de ultimă oră pentru Bianca Drăgușanu și Chef Foa! Ce fac magistrații din București
Bzi.ro
Ce pensie are Valentin Ceaușescu? Viața discretă a fiului fostului dictator după decenii de muncă în cercetare
Fanatik.ro
Ce a găsit, de fapt, Reghecampf în Sudan: milioane de copii înfometați. ”Sunt piele și os”
Capital.ro
Când se trece la ora de iarnă în 2025. Ceasul se dă înapoi cu o oră, ora 4:00 devine ora 3:00
Playtech.ro
Codul Rutier 2025 – ce trebuie să faci când alt șofer semnalizează că schimbă banda. Regula de prioritate
Adevarul
Termocentrala Mintia, sfârșitul epocii cărbunelui. Transformarea spectaculoasă a „Stelei de pe Mureș”
wowbiz.ro
Concurenta care a făcut amor cu ispita de la „Insula Iubirii” în dormitor! A picat testul fidelității, la fel ca Ella Vișan
Evz.ro
Escrocherii cu „tabere de vindecare”. „Spiritualitatea” te lasă fără bani
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Năstase și a Amaliei Năstase s-a pozat la duș
kanald.ro
Începerea anului universitar, amânată? Studenții sunt nemulțumiți de tăierea burselor
Cancan.ro
Felix Baumgartner a fost, de fapt, ucis? Răsturnare de situație, după ultima descoperire a anchetatorilor
iamsport.ro
A încercat să devină acționar la clubul din SuperLiga aflat în pericol, iar acum iese la atac: ”Întrebați-i pe alții de ce nu se dorește!”
MediaFlux
O nouă ședință a coaliției! Liber la cumulul pensie-salariu la stat. UPDATE: Nicușor Dan merge la ședința de la Palatul Victoria
stirilekanald.ro
Rusia exclude o întâlnire directă cu Volodimir Zelenski. Răsturnare de situație în privința opririi războiului din Ucraina
Mihai Voropchievici Horoscop rune 24–29 august. Vărsătorii dau lovitura, Berbecii il au pe Wunjo, Fecioarele primesc bani