Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat o nouă hotărâre: Reguli noi pentru luna decembrie

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat joi, 17 decembrie, hotărârea numărul 60, prin care se reglementează desfăşurarea sesiunilor parlamentare, modul de desfăşurare a ceremoniilor de comemorare a Revoluţiei din decembrie 1989 şi este actualizată lista ţărilor cu risc epidemiologic.
George Russo
17 dec. 2020, 16:43
Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat o nouă hotărâre: Reguli noi pentru luna decembrie

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, joi, o decizie pentru stabilirea normelor pentru organizarea manifestărilor de comemorare a Revoluţiei, dar şi organizarea sesiunilor parlamentare. La evenimentele publice pot participa cel mult 100 de persoane, care respectă distanţa de un metru între ele şi poartă mască de protecţie. În Parlament, se poartă mască, se dezinfectează mâinile şi se aerisesc periodic sălile, conform News.ro.

HOTĂRÂRE nr. 60 din 17.12.2020 privind aprobarea listei ţărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea şi stabilirea unor măsuri suplimentare necesar a fi aplicate pentru în contextul pandemiei de COVID-19

Având în vedere propunerile Institutului Naţional de Sănătate Publică pentru stabilirea listei ţărilor/zonelor de risc epidemiologic ridicat precum şi solicitările venite din partea operatorilor economici pentru reglementarea anumitor activităţi,

luând în considerare evoluţia epidemiologică pe teritoriul României până la data de 17.12.2020, persistenţa unui număr crescut de persoane infectate pe teritoriul naţional, precum şi apariţia zilnică a unor cazuri noi de persoane infectate, aspecte care generează o presiune constantă asupra capacităţii de gestionare a unităţilor administrativ – teritoriale şi a sistemului sanitar, în contextul necesităţii de creare a condiţiilor socio – economice necesare relansării graduale a economiei naţionale, concomitent cu menţinerea unui nivel de alertă adecvat la nivelul componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă,

în considerarea prevederilor art. 7^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020, privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2020, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la împuternicirea secretarului de stat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne să dispună orice măsuri necesare pentru situaţiile în care există un risc iminent pentru sănătatea publică, precum şi ale prevederilor H.G. nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) şi art. 81 din OUG. nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 4 şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 republicată, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, art. 5, art. 9 alin. (1) şi art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ale art. 20 lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 şi art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă,

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta HOTĂRÂRE:

Art.1 – Se aprobă lista ţărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, prevăzută în anexă la prezenta hotărâre.

Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat o nouă hotărâre

Art.2 – Ceremoniile oficiale definite conform Legii nr. 215/2016 privind ceremoniile oficiale, organizate de autorităţile şi instituţiile publice în spaţii închise, precum şi întâlnirile de lucru organizate la nivelul acestora, cum ar fi, fără a se limita la acestea, sesiuni parlamentare, şedinţe, reuniuni de lucru pregătitoare/şedinţe ale Guvernului/comisiilor, se pot desfăşura cu respectarea următoarelor măsuri de protecţie sanitară:

a) purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii;

b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care participă;

c) menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţi şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană;

d) aerisirea încăperilor pentru o perioadă de cel puţin 10 minute la un interval de timp de cel mult 2 ore;

e) aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2;

Art.3 – Activităţile organizate în spaţii deschise, cu ocazia comemorării eroilor Revoluţiei Române din Decembrie 1989, sunt permise cu participarea a cel mult 100 persoane şi respectarea următoarelor măsuri de protecţie sanitară:

a) purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii;

b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spaţiul în care se desfăşoară activitatea;

c) menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţi şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană;

d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materialele pe perioada desfăşurării activităţii;

e) aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2;

Art.4 – Se propune ca funcţionarea operatorilor economici din domeniul jocurilor de noroc care comercializează bilete de tip LOTO, pariuri şi lozuri să fie permisă doar pentru activitatea de vânzare a acestora, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară.

Art.5 – Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, pentru punere în aplicare prin ordine şi acte administrative ale conducătorilor acestora.

PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
PRIM -MINISTRU INTERIMAR
NICOLAE-IONEL CIUCĂ

Citeşte şi: Guvernul a modificat Strategia de vaccinare împotriva COVID-19 în România

DailyBusiness
O nouă victorie a PSD în fața lui Bolojan. Guvernul a aprobat modificările la OUG care i-a revoltat pe primari
Spynews
Halloween 2025: Idei de costume, decorațiuni și cum să organizezi o astfel de petrecere acasă
Fanatik.ro
Câți bani a donat Gigi Becali pentru construirea Catedralei Neamului
Capital.ro
Adevărul despre apariția lui Călin Georgescu. Traian Băsescu l-a „citit” instant: Încerca de atunci să-și facă loc
Playtech.ro
Cum poți recupera anii de vechime pierduți din cauza angajatorilor care nu au declarat contribuțiile
Adevarul
Apariție misterioasă la Cernobîl: câini cu blană albastră rătăcesc prin zona de excludere
wowbiz.ro
AVEM PRIMA REACȚIE a lui Irinel Columbeanu după ce Monica Gabor s-a întors în România: „Nici nu m-a...”
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea, irezistibilă în noua reclamă! S-a încins atmosfera când a apărut în costum de baie
kanald.ro
Un cunoscut TikToker a murit la doar 25 de ani! Iubita sa i-a adus un omagiu sfâșietor: „Mă simt atât de norocoasă că am fost iubită de el”
Cancan.ro
Ce a făcut mulțimea când Principesa Margareta și Principele Radu au ajuns la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului
iamsport.ro
Acuzații fără perdea la adresa lui Mircea Lucescu: ”Toate meciurile lui au fost aranjate sau trucate! Asta a făcut el, a blătuit, era o cârpă”
MediaFlux
Bani cadou pentru români, chiar înainte de Crăciun!
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare în curtea spitalului din Buzău, după ce directorul medical Ștefania Szabo a murit în camera de gardă! E crunt! Ce sa întâmplă ACUM
substantial.ro
Confidențialitate și profesionalism în activitatea unui detectiv Timișoara