Fenomen astronomic rar, vizibil cu ochiul liber pe 21 decembrie. Jupiter şi Saturn se vor apropia şi se vor vedea ca un astru dublu

Alinierea planetelor Jupiter și Saturn, cunoscută ca „marea conjuncție”, va avea loc în 21 decembrie. Cele două planete nu au mai fost atât de aproape și de luminoase de 800 de ani.
George Russo
19 dec. 2020, 20:55
Fenomen astronomic rar, vizibil cu ochiul liber pe 21 decembrie. Jupiter şi Saturn se vor apropia şi se vor vedea ca un astru dublu

Jupiter şi Saturn se vor apropia aparent una de alta, pe 21 decembrie, fiind vizibile ca un astru dublu pe cerul de seară.

„Fenomenul poate fi văzut cu ochiul liber, foarte aproape de orizontul de apus. La Bucureşti, Soarele va apune la ora 16,49, iar după ora 17,00 planetele se pot vedea cu ochiul liber. Se pot vedea până în ora 19,00, când apun. Recomandarea noastră pentru observarea fenomenului este să priviţi dintr-un loc de unde se poate vedea apusul Soarelui, pentru că orice clădire sau obstacol aflat înspre apus va ascunde planetele. O conjuncţie nu la fel de strânsă se va produce pe 31 octombrie 2040, planetele fiind vizibile înainte de răsăritul Soarelui. Următoarea dată când cele două planete se vor afla atât de aproape una de alta va fi pe 15 martie 2080, când se vor vedea înainte de răsăritul Soarelui, în constelaţia Capricornus”, precizează Obsevatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Capitală.

Pe pagina de Facebook a observatorului sunt prezentate informaţii şi despre alte apropieri aparente ale celor două planete. Astfel, o altă conjuncţie s-a produs în dimineaţa de 18 februarie 1961. „Nu au fost la fel de apropiate ca în decembrie 2020, fiind la 14 minute de arc una de alta, dar făceau o pereche frumoasă pe cerul de dimineaţă, în jurul orei 6,45”, arată sursa citată.

Jupiter şi Saturn se vor afla în apropierea altor două planete

De asemenea, pe 28 noiembrie 1901 cele două planete s-au apropiat la 26 minute de arc una de alta.

„Jupiter şi Saturn se vedeau seara pe cer, unul lângă altul şi într-o companie plăcută cu alte două planete în preajmă. Imediat după apusul Soarelui, pe la ora 17, trebuia să priviţi înspre sud-vest, nu foarte sus faţă de orizont, direcţie în care cel mai strălucitor astru era Venus. În dreapta lui Venus se vedeau alţi doi aştri strălucitori, planetele Jupiter şi Saturn, unul sub altul, Jupiter fiind cel mai strălucitor şi jos” – amintesc reprezentanţii Observatorului.

În ce priveşte conjuncţia de luni seara, planetele Jupiter şi Saturn se vor apropia una de alta „la doar 6 minute de arc”.

„Pe 21 decembrie 2020 planetele Jupiter şi Saturn se vor apropia una de alta (la doar 6 minute de arc, cum spun astronomii). Se vor vedea destul de greu, înspre apus, între orele 17 şi 18,30, doar dacă orizontul nu este blocat de clădiri”, precizează astronomii.

Citeşte şi: Solstitiul de iarna 2020. La ce sa ne asteptam in cea mai intunecata zi a anului? Ce ritual sa faci in 21 decembrie!

DailyBusiness
CCR: Pensiile speciale ale magistraților vor fi reduse
Spynews
Dana Badea a recunoscut! Costel Biju a fost bărbatul vieții ei! Cum a reacționat „Regele TikTok-ului” atunci când a auzit
Fanatik.ro
Nemții fac scandal după ce Julia Sauter a scris istorie pentru România la JO de Iarnă 2026: „S-a renunțat la ea. Potențial exista”
Capital.ro
Când intră banii în martie 2026. Calendarul complet al pensiilor, alocațiilor și ajutoarelor sociale
Playtech.ro
Primăvara se lasă aşteptată. Prognoza meteo pentru prima parte a lunii martie, dezamăgitoare: nu se încălzeşte prea curând
Adevarul
Ce scrie presa din Ucraina despre Sahara, prima rachetă românească cu inteligență artificială
wowbiz.ro
EXCLUSIV | O româncă celebră, legătură periculoasă cu Jeffrey Epstein! În 2003, pedofilul american i-a plătit mamei ei o călătorie de peste o mie de dolari
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bianca și-a pierdut viața la doar 27 de ani, în urma unei operații estetice: „Îmi voi aminti de tine cu multă afecțiune și mândrie”
iamsport.ro
Ilie Năstase a fost obligat să abandoneze afacerea din cauza președintelui: ”Am băgat milioane!”
MediaFlux
Mercur va fi la altitudine maximă pe cer pe 21 februarie! Ce trebuie să faci în această zi pentru a avea noroc
stirilekanald.ro
Cum se calculează în 2026 impozitul pentru casă?
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat