Ludovic Orban, înainte de o nouă zi de negocieri: „Acum prioritară este constituirea Camerelor Parlamentului”

Preşedintele PNL a afirmat duminică, înainte de intrarea într-o nouă zi de negocieri cu USR-PLUS şi UDMR, că este posibil ca până la sfârşitul săptămânii viitoare să se contureze guvernul de coaliţie şi acesta să fie şi votat de Parlament.
George Russo
20 dec. 2020, 12:13
Ludovic Orban, înainte de o nouă zi de negocieri:

Ludovic Orban, a declarat duminică, înainte de începerea unei noi runde de negocieri cu USR PLUS şi UDMR, că, în acest moment, este prioritară constituirea Camerelor Parlamentului, astfel încât să se poată demara consultările de la Cotroceni în vederea alcătuirii noului Guvern.

„Acum prioritară este constituirea Camerelor, astfel încât să se poată demara consultările de la Cotroceni declanşate de preşedintele României”, a afirmat Orban, conform Agerpres.

Întrebat dacă este posibil ca noul Guvern să fie votat şi să depună jurământul săptămâna viitoare, el a spus: „Cred că dacă există bunăvoinţă prevederile regulamentare permit, dar să vedem cum se va aşeza Parlamentul. În ceea ce ne priveşte, ne vom face temele, vom munci până vom avea gata programul de guvernare, lista Guvernului şi toate celelalte, protocolul de coaliţie şi celelalte elemente de negociere. Listele de miniştri le vom stabili după finalizarea negocierilor”.

Ludovic Orban susţine ocuparea funcţiilor din administraţie prin concurs

„Am finalizat o orientare asupra modului in care urmeaza sa fie definite pozitiile de ordinul 2 si 3. Exista doua tipuri de autoritati: agentii, autoritati, oficii, inspectorate. Exista acele institutii care detin functii de demnitate publica, functii politice, care vor fi exercitate de reprezentantii coalitiei de guvernare.

In ceea ce priveste palierul administrativ, atat la nivel national, cat si judetean, sustinem o modificare a ocuparii functiei publice pentru ca toate functiile sa fie ocupate prin concurs”, a declarat sâmbătă seară Ludovic Orban.

Citeşte şi: Rareş Bogdan nu exclude posibilitatea să preia Ministerul de Interne: „Mă duc acolo unde îmi cere ţara”

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Istvan Kovacs a aplicat noua regulă FIFA, iar fanii au început să huiduie chiar sub privirile lui Gianni Infantino
Capital.ro
Liderii UE intră în negocieri tensionate privind bugetul 2028-2034 înainte de summit
Playtech.ro
Povestea Cazinoului din Mangalia, o perlă a litoralului. Clădirea care a scris istorie se vinde acum cu aproape 5 milioane de euro
Adevarul
Ce s-ar întâmpla dacă Putin nu ar mai conduce Rusia. Răspunsul unui politolog de la Princeton: „Întregul cerc din jurul lui este format din ultranaționaliști”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Claude Guillemot, cofondator Ubisoft, și-a pierdut viața în urma prăbușirii unui avion de mici dimensiuni, în Franța
iamsport.ro
Hagi confirmă ”absența importantă” a României de la CM 1994: ”Aveam nevoie de unul ca el. Am fi fost mai puternici”
MediaFlux
Încep recrutările la SRI. Salariile pornesc de la 7.500 lei. Ce posturi sunt disponibile
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?