„Fără penali”, reforma CCR şi desființarea Secției Speciale, priorităţile din Justiţiei prevăzute în Programul de guvernare

"Fără penali", reforma CCR şi desființarea Secției Speciale sunt câteva dintre priorităţile Guvernului Florin Cîţu, prevăzute în programul de guvernare depus miercuri în Parlament de Coaliţia de guvernare.
Filip Stan
23 dec. 2020, 10:40
"Fără penali", reforma CCR şi desființarea Secției Speciale, priorităţile din Justiţiei prevăzute în Programul de guvernare

PNL, USR PLUS şi UDMR îşi asumă în Programul de guvernare 2020 – 2024 întărirea rolului Justiţiei de putere independentă în stat, prin eliminarea mijloacelor de presiune dinspre politic şi prin asigurarea resurselor necesare, angajându-se, totodată, să iniţieze şi să insiste asupra dezbaterii privind revizuirea Constituţiei.

„În ultimii aproape 20 de ani au avut loc mai multe tentative de revizuire a Constituţiei, dar niciuna nu a reuşit să genereze un acord la nivelul societăţii pentru a fi dusă la bun sfârşit. Numeroasele crize constituţionale din ultimii ani evidenţiază însă necesitatea stringentă a rearanjării raporturilor dintre cele mai importante instituţii ale statului, a competenţelor acestora, precum şi a întăririi principiilor de funcţionare ale statului român. Ne angajăm să iniţiem şi să insistăm asupra dezbaterii privind revizuirea Constituţiei, atrăgând în jurul proiectului nostru un consens. Statul de drept este unul dintre principiile fundamentale ale oricărei democraţii funcţionale, bazate pe separaţia puterilor statului: legislativă, executivă şi judecătorească. În spiritul acestei realităţi incontestabile, promovăm o Justiţie independentă, eficientă şi accesibilă, care să apere drepturile fundamentale ale persoanelor, interesele generale ale societăţii şi democraţia prin drept”, se arată în Programul de guvernare, depus miercuri la Parlament.

Coaliţia guvernamentală îşi asumă la Capitolul Justiţie drept principală misiune „întărirea rolului Justiţiei de putere independentă în stat, prin reglarea mecanismului de echilibru între puteri, prin eliminarea mijloacelor de presiune asupra Justiţiei dinspre politic şi prin asigurarea resurselor necesare”.

„Vom promova îmbunătăţirea calităţii Justiţiei ca serviciu public, garantând o justiţie accesibilă, imparţială şi eficientă pentru toţi cetăţenii. Avem nevoie de măsuri care să reducă termenele de soluţionare a litigiilor şi să asigure un acces cât mai facil la actul de justiţie. Dorim redefinirea hărţii judiciare, examinarea competenţelor instanţelor pentru rechilibrarea volumului de dosare, informatizarea actului de justiţiei şi promovarea mijloacelor alternative de soluţionare a litigiilor pentru degrevarea instanţelor”, se precizează în programul de guvernare.

De asemenea, cele trei formaţiuni politice îşi propun armonizarea legislaţiei privind organizarea şi funcţionarea Justiţiei cu principiile din instrumentele internaţionale ratificate de România, precum şi cu recomandările formulate în cadrul mecanismelor europene – MCV, GRECO şi Comisia de la Veneţia.

Conform Programului de guvernare, modificările privind legislaţia penală vor avea ca obiectiv asigurarea siguranţei cetăţeanului şi combaterea eficientă a infracţionalităţii, inclusiv prin mijloace de prevenţie.

„Justiţia ocupă un loc central în programul de guvernare, deoarece stagnarea şi regresele ultimilor ani reclamă o reformă profundă, care să răspundă atât necesităţii de optimizare a activităţii tuturor entităţilor implicate, ce nu mai poate fi amânată, cât şi urgenţei de garantare a independenţei sistemului judiciar şi de relansare a luptei anticorupţie, până în punctul în care alinierea la standardele europene va deveni ireversibilă”, subliniază PNL, USR PLUS şi UDMR.

PROGRAMUL DE GUVERNARE al Guvernului Florin Cîţu pentru 2020 – 2024. VEZI AICI DOCUMENTUL 

Citeşte şi: Guvernul Florin Cîţu. Coaliţia a depus la Parlament lista miniştrilor şi Programul de guvernare. Află ce conţine documentul

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
„Dorința te ține în meci, calitatea îl câștigă”. Daniel Șendre dezvăluie ce i-a lipsit României în fața Suediei
Capital.ro
Ce se întâmplă dacă lași încărcătorul în priză permanent. Consumul de energie continuă chiar și fără un telefon conectat
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Patriarhia Română îi răspunde lui Siegfried Mureșan în scandalul ofițerilor acoperiți: „Trebuie aduse dovezi solide”
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Antrenorul din grupa României riscă să fie demis. Cine ar putea să îl înlocuiască
MediaFlux
Alegeri anticipate în România. Autoritatea Electorală a început deja pregătirile
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte