Marile realizări din 2020. De la prima capsulă Hyperloop, testată de o româncă, până la roboţii chirurgi sau roboţii pictori

În noiembrie, compania Virgin a efectuat primul test cu Hyperloop, un mijloc de transport în care pasagerii călătoresc în capsule, printr-un tunel, la viteze de până la 1080 de kilometri la oră. O româncă a fost unul dintre cei doi pasageri care au participat la test.
Daniel Spătaru
28 dec. 2020, 09:38
Marile realizări din 2020. De la prima capsulă Hyperloop, testată de o româncă, până la roboţii chirurgi sau roboţii pictori

Sara Luchian este directorul departamentului pentru clienţi al companiei. Românca a parcurs traseul de încercare, lung de 500 de metri, în 15 secunde, cu o viteză deocamdată “modestă”: puţin peste 170 de kilometri pe oră. Născută din părinți români fugiți din țară înainte de 1989, Sara Luchian a urmat 13 ani cursurile unei școli publice din SUA, apoi a studiat 6 ani în cadrul unor universități americane de top: Harvard și Wharton. Ea a fost luna trecută martoră la una din marile realizări din 2020.

În Elveţia, un paraşutist a efectuat cu bine primul salt dintr-un avion alimentat cu energie solară. Raphael Domjan a sărit de la aproape 1.500 de metri altitudine într-o încercare de a promova energia regenerabilă, în locul combustibililor fosili. Ecologiştii australieni aşteaptă de la aparatele de zbor – de dimensiuni mult mai mici – ajutor în misiunea lor de a proteja ursuleţii koala. Au folosit în acest an drone dotate cu infraroşu pentru a detecta animalele în copaci, acolo unde iau de obicei masa. Specialiştii spun că urşii koala ar putea dispărea complet până în 2050.

În Costa Râca, un alt grup de ecologişti a folosit ouă false de ţestoasă, în care au introdus emiţătoare GPS, pentru a urmări comerţul ilegal cu ouă. Metoda inedită a fost inspirată de serialul american Breaking Bad.

Turismul internaţional a fost grav afectat de pandemie, însă unii operatori de turism au găsit soluţii să-i ţină pe turişti alături… cu ajutorul tehnologiei. În insulele Feroe, de exemplu, comisia de turism a pus la punct un sistem prin care oameni aflaţi la mii de kilometri îi puteau controla de la distanţă pe ghizi, prin oraşele şi zonele pitoreşti ale insulelor.

Şi europenii s-au orientat către tehnologie pentru a compensa pierderile înregistrate de turism. În Roma, localnicii au redescoperit una dintre cele mai populare ruine antice ale oraşului – Circus Maximus – cu ajutorul realității virtuale. Doritorii au luat loc pe cel mai mare hipodrom al Imperiului Roman, alături de alți 250.000 de spectatori… digitali.

2020 nu a fost doar anul Covid-19, din punct de vedere medical. Compania britanică CMR Surgical a anunțat că robotul-chirurg pe care l-a creat a dus la bun sfârșit peste 1000 de operații chirurgicale. Mark Slack, CMR Surgical: “Dacă am avea un robot cu încheieturi articulate și vedere îmbunătățită, dacă mai mulți oameni ar putea efectua chirurgie minim invazivă, atunci mai mulți pacienți ar putea beneficia de această tehnică.”

Tehnologia a venit și în ajutorul paramedicilor care sunt nevoiți să plece în misiune în zone greu accesibile. Un serviciu de ambulanță montană din nordul Angliei a testat anul acesta un costum propulsat de un jetpack, care le permite să ajungă la pacienți mult mai rapid.

Noutăți tehnologice au apărut și în domeniul supravegherii și siguranței locuințelor, scrie stirileprotv.ro. Compania elvețiano-americană Sunflower Labs a prezentat o dronă pe post de… câine de pază. Atunci când cineva intră pe o proprietate privată, drona îl filmează și transmite imaginile direct pe telefonul proprietarului. Alex Pachikov, fondator Sunflower Labs: “Dacă o dronă își ia zborul și găsește pe cineva care nu ar trebui să se afle pe proprietatea ta, credeți-mă, nu vor rămâne prea mult timp acolo”. Şi , tot în 2020, roboții și-au făcut debutul și în lumea… artelor. În iunie, la Londra, a fost inaugurată prima expoziție de pictură a unui artist robot. Botezat Ai-Da, a fost creat pentru a provoca o dezbatere despre viitorul inteligenței artificiale și al roboticii.

DailyBusiness
CCR: Pensiile speciale ale magistraților vor fi reduse
Spynews
Dana Badea a recunoscut! Costel Biju a fost bărbatul vieții ei! Cum a reacționat „Regele TikTok-ului” atunci când a auzit
Fanatik.ro
Nemții fac scandal după ce Julia Sauter a scris istorie pentru România la JO de Iarnă 2026: „S-a renunțat la ea. Potențial exista”
Capital.ro
Când intră banii în martie 2026. Calendarul complet al pensiilor, alocațiilor și ajutoarelor sociale
Playtech.ro
Primăvara se lasă aşteptată. Prognoza meteo pentru prima parte a lunii martie, dezamăgitoare: nu se încălzeşte prea curând
Adevarul
Ce scrie presa din Ucraina despre Sahara, prima rachetă românească cu inteligență artificială
wowbiz.ro
EXCLUSIV | O româncă celebră, legătură periculoasă cu Jeffrey Epstein! În 2003, pedofilul american i-a plătit mamei ei o călătorie de peste o mie de dolari
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bianca și-a pierdut viața la doar 27 de ani, în urma unei operații estetice: „Îmi voi aminti de tine cu multă afecțiune și mândrie”
iamsport.ro
Ilie Năstase a fost obligat să abandoneze afacerea din cauza președintelui: ”Am băgat milioane!”
MediaFlux
Mercur va fi la altitudine maximă pe cer pe 21 februarie! Ce trebuie să faci în această zi pentru a avea noroc
stirilekanald.ro
Cum se calculează în 2026 impozitul pentru casă?
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat