RABLA 2020. Radierea maşinii vechi se va face online

Radierea din circulaţie a unui vehicul uzat, participant la programul "RABLA", va fi efectuat din oficiu de către Serviciul Permise şi Înmatriculări care a efectuat înmatricularea acestuia, după ce agentul economic care a emis certificatul de distrugere îl trimite către instituţie, în format electronic.
Alina Costache
26 mart. 2020, 14:47
RABLA 2020. Radierea maşinii vechi se va face online

RABLA 2020. Potrivit unui comunicat al Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule (DRPCIV) transmis AGERPRES, având în vedere măsurile dispuse la nivel naţional privind limitarea sau încetarea temporară a activităţii cu publicul, pentru prevenirea răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, începând de joi operaţiunea de radiere din circulaţie a unui vehicul uzat, participant în cadrul Programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional „RABLA”, va fi efectuată din oficiu, în conformitate cu prevederile articolului 17 alineatul (5) litera a) din OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, de către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor care a efectuat înmatricularea acestuia, în baza transmiterii către această instituţie a certificatului de distrugere, în format electronic, de către operatorul economic autorizat care a emis acest document.

Programul Rabla Plus demarează cu cel mai mare buget: 140 de milioane de lei. Populaţia poate cumpăra motociclete electrice

„Dovada radierii din circulaţie a unui vehicul aflat în situaţia anterior menţionată va fi transmisă, de îndată, titularului înmatriculării, la ultima adresă de domiciliu existentă în Registrul Naţional de Evidenţă a Permiselor de Conducere şi a Vehiculelor Înmatriculate”, se menţionează în comunicat.

Sursa citată precizează că finalitatea acestui demers va fi reprezentată de efectuarea operaţiunii de radiere din circulaţie a vehiculelor fără a mai fi necesară prezentarea, de către proprietari, la ghişeele Serviciilor Publice Comunitare Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, a documentelor prevăzute de articolului 25 al OMAI 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor, cu respectarea termenelor stabilite în legislaţia aplicabilă Programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional. AGERPRES/(AS – autor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo și-a luat mașină în valoare de peste 1 milion de euro. Ce preferințe a avut fotbalistul
Capital.ro
Se pune poprire pe conturi și salariu. Banca transmite notificări și dă termen de 30 de zile. Românii care trebuie să achite banii de urgență
Playtech.ro
Ce reprezintă stelele unui hotel. Diferenţele clare între o cazare de trei şi patru stele
Adevarul
Cât de mare a riscul ca europenii să intre în război cu Iran: „Trebuie acoperire aeriană, portavioanele vor fi cele ale francezilor și britanicilor”
wowbiz.ro
Tatăl fetei de 18 ani ucise în Bihor, primele declarații după ce presupusul criminal a fost prins. Bărbatul îi acuză pe polițiști: „M-am rugat în genunchi”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță
iamsport.ro
Cristi Chivu, sfătuit să plece de la Inter Milano: ”Eu așa aș face!”. Ce echipă ar fi ideală pentru antrenorul român
MediaFlux
Documente secrete despre OZN-uri. Departamentul de Război al SUA a făcut publice imagini și relatări spectaculoase FOTO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi