Primarul Timişoarei, de acord să fie refuzaţi pacienţi din alte judeţe: „Să tolerăm ca medicii lor să stea la băut, relaxaţi?”

Primarul Nicolae Robu a declarat, vineri, că cei din conducerea Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara i-au atras atenţia că în curând nu vor mai putea interna pacienţi din alte judeţe, având în vedere saturarea unităţii medicale, edilul spunând că el nu se poate implica. Robu a mai adăugat că se va face tot ce este omeneşte posibil, dar nu este normal ca medicii din Timişoara să tragă până la epuizare, în timp ce omologii lor stau ”la băut”.
Filip Stan
27 mart. 2020, 14:10
Primarul Timişoarei, de acord să fie refuzaţi pacienţi din alte judeţe:

”Nu îmi permit să fac eu demersuri în acest sens (de a lua decizia de tratare doar a cazurilor din Timiş – n.r.), aici este vorba despre un act medical care se face pentru anumiţi cetăţeni, nu se face pentru alţii. Nu pot eu să mă implic într-o astfel de decizie. Eu pot să îi înţeleg pe medicii de la Spitalul Victor Babeş, pe liderii spitalului, pot să îi înţeleg, că m-au informat, evident, dar le-am spus că ei decid, nu mă pot eu implica într-o asemenea decizie care este una medicală. Ne ocupăm de aceşti bolnavi sau nu ne ocupăm?”, spune Robu.

Bărbatul de 49 de ani mort de COVID-19 după ce a fost trimis acasă de la două spitale i-a minţit pe medici. Reacţia autorităţilor

Potrivit edilului, medicii de la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara i-au atras atenţia că spitalul se saturează. ”Dânşii îmi explică, deja spitalul se saturează, ajunge la capacitatea sa maximă cu numărul de pacienţi şi când ajungi la limită să alegi între a te ocupa de pacienţi din judeţul tău… Atenţie, nu e nici măcar spital judeţean, este al municipiului Timişoara, finanţat de Primăria Timişoara, să fie limpede pentru toţi. A te ocupa de alţii din altă parte, cum iei decizia? Sigur că ea nu poate fi luată simplu, administrativ, că dacă ai probabil un bolnav de-al tău care ştii că nu păţeşte nimic grav, dar unul din altă parte moare dacă nu te ocupi de el într-un anumit moment, atunci medicul, presupun, că va decide să îi explice celui care nu păţeşte nimic că mai trebuie să aştepte puţin că trebuie să se ocupe de o urgenţă, după care revine la el şi cel al locului nu o să păţească nimic. Presupun că vor fi şi astfel de situaţii, dar să mai tolerăm noi şi aici vreau să fiu cât se poate de clar şi de vehement, să tolerăm noi ca în timp ce aici medicii Timişoarei trag până la epuizare să se ocupe de bolnavi de peste tot că am avut cazuri din Iaşi, Cluj, Suceava, din toată ţara am avut aici, omologii lor din Deva, Hunedoara, nu mai ştiu pe unde, să stea la băut, relaxaţi, fără nicio grijă? E normal aşa ceva? Nu! Fecare medic trebuie să fie responsabil la locul lui”, a declarat Nicolae Robu.

Robu a mai adaugat ca sunt cazuri de infectare cu coronavirus care pot fi tratate şi în spitalele judeţelor vecine Timişului.

”Există spitale în toate reşedinţele de judeţ, toate trebuie să funcţioneze şi desigur, nivelul de competenţă e diferit. Sunt cazuri care pot foarte bine să fie tratate în reşedintele judeţelor din jurul Timişoarei şi atunci e păcat că aceşti pacienţi care pot fi trataţi în judeţele lor, să ocupe locuri în spitalul nostru şi timp al medicilor noştri şi să nu avem noi locuri pentru cetăţenii noştri. E păcat. Când vor fi cazuri grave, cred că omenia primează”, a mai declarat Nicolae Robu.

Reprezentanţii Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara au atras atenţia, joi, că spitalele din judeţele învecinate judeţului Timiş nu şi-au finalizat Planul Alb de internare a pacienţilor infectaţi cu Covid 19 şi că în curând spitalul din Timişoara nu va mai putea să primească pacienţi din alte judeţe, urmând să aleagă să trateze doar cazurile din Timiş.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Ruby nu se mai oprește! Imagini interzise cardiacilor cu sexoasa brunetă | FOTO
Fanatik.ro
Florin Prunea, mărturie șocantă din perioada în care juca la Craiova: ”Număr de șmecher. Furia șoselelor”
Capital.ro
Reguli la bloc în România. Conflictul care apare între proprietari și asociație. Gelu Pușcaș: Adevărul pare undeva la mijloc
Playtech.ro
Când intră pensiile în luna iunie 2026. Posibile întârzieri din cauza minivacanței
Adevarul
Filmul tragediei din Bacău, unde un elev s-a înecat și a murit în pauză. Prima ambulanță nu avea medic: „Asistenta se plângea că s-a murdărit”
wowbiz.ro
S-a aflat abia acum! Cine a venit la înmormântarea Alisiei, tânăra ucisă fără milă în Bihor! Tatăl vitreg al fetei în vârstă de 18 ani a spus totul: „Nu i-am interzis să vorbească cu el”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Comunitatea didactică din Bacău este îndoliată. Două învățătoare s-au stins din viață la doar o zi distanță: „Toată școala plânge”
iamsport.ro
Florin Prunea a spus ce jucător nu mai are loc la Dinamo: ”Trebuie să plece”
MediaFlux
Modificare privind vechimea în muncă la pensie. Va intra în vigoare la 1 septembrie 2026
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi