Studiu IRES: Peste o treime dintre români au resimţit frica de moarte

Institutul Român pentru Evaluare și Strategie – IRES, cea mai mare companie de cercetare socială cu capital românesc, a realizat, în 17 aprilie 2020, al cincilea val al studiilor percepțiilor, atitudinilor și comportamentelor românilor pe durata crizei provocate de pandemia de COVID – 19.
Filip Stan
21 apr. 2020, 16:07
Studiu IRES: Peste o treime dintre români au resimţit frica de moarte

Prezentul studiu a fost dedicat evaluării stării emoționale a românilor în prima lună de izolare la domiciliu și distanțare socială impusă de decretarea stării de urgență pe fondul pandemiei de COVID – 19.

Studiul a urmărit în mod special efectele asupra populației vârstnice (65+) și arată că în situația de autoizolare din ultima lună acest segment de populație este unul extrem de vulnerabil din punct de vedere emoțional.

Raport INSP: Unu din şapte pacienţi cu COVID din România este cadru medical. Peste 80% dintre decedaţi avea cel puţin o comorbiditate

„Este uimitor să vezi că 55% dintre vârstnici trăiesc cu frica de infectare pe care o asociază cu moartea sigură, oricum noi le amintim asta în fiecare zi. Închipuiți-vă că mai mult de jumătate dintre bătrânii noștri au simțit un sentiment de singurătate în aceste zile. 47% dintre aceștia trăiesc cu spaima că va fi o criză de alimente, iar un sfert dintre ei au simțit că sunt afectați de o serie de boli pe care nu le aveau înainte.
Drama este și mai mare când vedem cum au traversat bătrânii noștri cele 30 de zile de izolare, adică vedem că un sfert dintre ei sunt singuri și 45% doar cu partenerul de viață, deci tot o persoană cu nevoi speciale și atinsă de fragilitatea vârstei a treia. Asta înseamnă deja 70%, adică majoritatea covârșitoare a bătrânilor noștri sunt singuri, se descurcă cum pot și au traversat destul de greu această perioadă în care poliția raporta cu mândrie cum îi amendează pentru că nu și-au scris ora deplasării pe o declarație care nici măcar nu cuprinde o rubrică de genul acesta” , declară sociologul Vasile Dâncu, fondatorul IRES.

# LIPSA CELOR DRAGI ESTE CEL MAI ACUT SENTIMENT RESIMȚIT DE ROMÂNI ÎN PRIMA LUNĂ DE IZOLARE.

Mai mult de trei sferturi dintre participanții la studiul IRES au declarat că în prima lună de izolare au simțit dorința de a se vedea cu cineva drag.

În această perioadă românii experimentează, în proporții destul de ridicate, sentimente și stări de anxietate generate de pierderea resurselor de trai, deciziile autorităților sau singurătate.

Peste o treime dintre români au resimțit frica de moarte generată de posibila infectare cu noul coronavirus, dar și frica de o posibilă criză a alimentelor.

Stări de nervozitate neobișnuite

3 din 10 români au avut, în această perioadă, stări de nervozitate neobișnuite.

O treime dintre respondenți au simțit dorința de a merge la restaurant.

Mult mai puțini sunt cei care s-au confruntat, în această perioadă, cu probleme de sănătate mai mari decât de obicei (14%) sau care recunosc că au experimentat stări de nervozitate și certuri cu cei din familie (13%) sau că au avut sentimentul că au fost părăsiți de toată lumea (17%).

Tinerii experimentează într-o proporție mai mare sentimentul că sunt părăsiți de toată lumea și se confruntă cu stări de nervozitate pe care nu le aveau în mod obișnuit în pondere mai ridicată. Pe lângă lipsa celor dragi, tinerii resimt și nevoi legate de socializare, una dintre acestea fiind și dorința de a merge la restaurant care se manifestă în rândul lor în proporții mai ridicate decât în cazul respondenților din alte categorii de vârstă.

Persoanele între 36 și 50 de ani sunt îngrijorate în proporții mai ridicate de rămânerea fără resurse de trai și au experimentat, în această perioadă, în proporție mai ridicată, sentimente de supărare față de decizii ale autorităților.

Cei între 51 și 65 de ani resimt mai acut sentimentul de singurătate, dar și diverse sentimente de frică: frica față de moarte provocată de infectarea cu SARS-CoV2 sau frica generată de o criză de alimente.

Vârstnicii sunt cei care se confruntă în această perioadă și cu probleme de sănătate mai mari decât cele de dinainte de pandemia de COVID – 19, experimentând, în proporții ridicate, și sentimente de singurătate și frică de moarte provocată de infectarea cu SARS-CoV2, dar și frica generată de o criză de alimente.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Ce s-a întâmplat cu actorul care l-a interpretat pe Iisus. Blestemul neștiut al acestui rol
Fanatik.ro
Atacul hackerilor ruși de la GRU, oprit de SRI și FBI. Ce informații au furat din România. „Instituțiile militare sunt securizate, dar factorul uman rămâne o problemă”
Capital.ro
Condițiile pentru ieftinirea motorinei. Bogdan Ivan: Statul ar putea reduce iar acciza, dacă prețurile cresc
Playtech.ro
Prețul mielului în Piața Obor 2026. Cât trebuie să scoți din buzunar pentru masa de Paște
Adevarul
Singurul an în care nu s-a aprins Lumina Sfântă de la Ierusalim
wowbiz.ro
Ultimul mesaj transmis de Mircea Lucescu înainte să moară! Ce mărturisire cutremurătoare a făcut „Il Luce”: „Gata, s-a terminat…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce le-a spus Mircea Lucescu medicilor, în timp ce se afla pe patul de spital: „Îmi doresc să mor pe terenul de fotbal”
iamsport.ro
”Mama mi-a spus în ultimele zile de viață ale lui tata: «Nu mai vii să îl vezi, mergi peste tot în lume după Lucescu. Ajung să cred că l-ai iubit pe Mircea mai mult decât pe el!»”
MediaFlux
Joia Mare, zi importantă pentru creștini. Ce este interzis astăzi? În biserici se citesc cele 12 Evanghelii
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj