O femeie de 73 de ani şi-a transformat apartamentul în MAGAZIN UNIVERSAL. „Şefa de la 9”, AMENDATĂ de Poliţia Locală

Poliţia Locală Bucureşti a amendat o femeie în vârstă de 73 de ani care şi-a transformat apartamentul în butic, fără autorizaţie de funcţionare. "Şefa de la 9" a fost reclamată chiar de vecini.
Filip Stan
22 apr. 2020, 08:51
O femeie de 73 de ani şi-a transformat apartamentul în MAGAZIN UNIVERSAL.

Poliţiştii locali au intervenit şi au descoperit un adevărat magazin universal la apartamentul femeii.

„O femeie de 73 de ani a patentat un nou stil de antreprenoriat: buticul „la înățime”. La etajul 9 al unui bloc din Capitală, doamna transformase un apartament în magazin cu de toate. Dar fără vreo autorizație de funcționare.

In spaţiul respectiv „șefa de la 9” – așa cum e cunoscută printre vecini – îşi amenajase tehnic zonele de produse: la intrare: țigările, în baie: pufuleții, în camera mare: conservele și detergenții. Lucra și după un program: între 7 și 21. Afișat, mare, pe uşa de fier. De ceva timp își modernizase afacerea – „trăgea la xerox”.

Clientela îi era stabilă, mai ales de când cu debutul pandemiei; vecinii au reclamat că buticul era la un pas să se transforme în bar. „Cei care vin aici consumă băuturi alcoolice, fumează, iar resturile de țigări, de multe ori aprinse, sunt aruncate pe jos (…) ne-au dat foc la covorașele de la ușă”, se susține în reclamația primită de către D.G.P.L.C.M.B. din partea vecinilor. Potrivit acestora, persoana reclamata este una dificilă – „nu se poate discuta cu ea, este și recalcitrantă: țipă și blesteamă”. În plus, spun oamenii, produsele de panificație care sunt comercializate în magazin sunt aduse de către persoane neîngrijite, în sacoșe murdare și depozitate în „cutii infecte”.

Acest caz a fost constatat după ce mai mulţi locatari ai unui bloc din sectorul 4 al Capitalei s-au plâns că la etajul 9 al imobilului funcționează, ilegal, un magazin. Pe lângă gălăgia și mizeria produse de clienți, oamenii au reclamat și lipsa avizelor necesare funcționării buticului. În urma sesizării, un echipaj mixt format din polițiști locali din cadrul Poliției Locale a Municipiului București şi ai Poliției Locale sector 4 s-a deplasat la adresa indicată și a luat legătura cu reprezentantul legal al societății comerciale. În urma verificărilor, polițiști au constatat că din documentația prezentată de către administrator lipseau actele de înregistrare sanitară, avizul de funcționare emis de către autoritatea locală precum și acordul asociației de proprietari cu privire la funcționarea magazinului alimentar.

Pentru deficiențele constatate, „șefa de la 9″ a fost sancționată contravențional”, este mesajul postat pe Facebook de Poliţia Locala.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Cine este sportiva care i-a înnebunit pe fani cu formele ei. Imaginile cu superba blondă în costum de baie s-au viralizat
Capital.ro
Pilonul II de pensii va fi naționalizat? Radu Georgescu explică ce se întâmplă cu economiile românilor: Pur și simplu, banii nu există
Playtech.ro
Regula pe care mulți au uitat-o după școală. Când se scrie „niciun” legat
Adevarul
„Să te ia dracu, Putin!”. Revolta comercianților care și-au pierdut afacerile în urma atacului cu drone al ucrainenilor din Moscova
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
”Azi ar fi putut juca la orice echipă de top!”. Victor Becali a numit fostul mare fotbalist român pe care îl consideră ”ignorat”
MediaFlux
Un „călător în timp”, care susține că vine din anul 2118, dezvăluiri uluitoare despre viitorul omenirii: „Meritați să știți adevărul”
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România