Raliul Dakar 2021 s-a încheiat cu un anunţ tragic. Motociclistul Pierre Cherpin a murit după ce a căzut în deşertul saudit

Motociclistul francez Pierre Cherpin a încetat din viaţă ca urmare a unei căzături pe care a suferit-o în timpul etapei din 10 ianuarie a Raliului Dakar (Ha’il – Sakakak). Competiţia s-a încheiat vineri, la Jeddah, în Arabia Saudită.
Daniel Spătaru
15 ian. 2021, 11:33
Raliul Dakar 2021 s-a încheiat cu un anunţ tragic. Motociclistul Pierre Cherpin a murit după ce a căzut în deşertul saudit

Raliul Dakar 2021. Pierre Cherpin a decedat în timpul transferului cu un avion medical de la Jeddah în Franţa. Duminică, francezul a suferit accidentul la kilometrul 178, iar în momentul în care medicii au ajuns la el cu elicopterul, motociclistul era inconştient. Cherpin a fost transportat la spitalul Sakaka şi operat de urgenţă la secţia de neurochirurgie. De atunci, Cherpin era în comă indusă. Francezul a fost transportat de la Sakaka la spitalul din Jeddah, de la care urma să fie transferat la spitalul din Lille, însă a murit pe drum, după cum anunţă organizatorii.

Citeşte şi Raliul Dakar face victime şi după încheierea lui. Un motociclist a murit vineri, în Olanda

Raliul Dakar 2021 s-a încheiat vineri, în Arabia Saudită, cu victoria la secţiunea moto a argentinianului Kevin Benavides (Honda), în timp ce românul Emanuel Gyenes s-a clasat pe locul 23.

La ediţia a 43-a a tradiţionalului raliu raid, Benavides a fost urmat în ierarhia finală la 4 min 56 sec de americanul Ricky Brabec (Honda), care a câştigat ediţia de anul trecut, prima găzduită de Arabia Saudită. Podiumul a fost completat de britanicul Sam Sunderland (KTM), la 15 min 57 sec de sud-american.

Ultima etapă, desfăşurată între Yanbu şi Jeddah, pe 200 km, a fost câştigată de Ricky Brabec, în 02 h 17 min 02 sec, urmat de Benavides, la 02 min 17 sec, şi de austriacul Matthias Walkner (KTM), la 04 min 13 sec.

Românul Emanuel Gyenes (KTM) s-a clasat în etapă pe locul al 24-lea, 28 min 33 sec de învingător. La general, Gyenes a terminat pe locul 23, la 08 h 48 min 14 sec de câştigător. Sătmăreanul, care era campionul clasei Malle Moto (fără asistenţă tehnică), a încheiat anul acesta pe locul al doilea, la 01 h 02 min 05 sec de lituanianul Arunas Gelazninkas. La clasa Marathon, pe care Gyenes a câştigat-o în 2011 şi 2015, pilotul echipei Autonet s-a clasat al doilea, la 05 h 06 min 39 sec de spaniolul Tosha Schareina.

Gyenes a reuşit să încheie cu bine Raliul Dakar 2021 după ce în iunie a suferit o fractură la piciorul drept. Gyenes a participat pentru a 11-a oară la Raliul Dakar, fiind a noua oară când termină cursă. Cea mai bună clasare a sa rămâne cea din 2016, când s-a clasat pe locul 14 la general. Celelalte performanţe înregistrate la Dakar sunt victoriile de la clasa Marathon (2011, 2015) şi Malle Moto (2020).

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Lui Nick Rădoi i s-a făcut rău la capela unde a fost depus trupul Mădălinei Apostol. Afaceristul a avut nevoie de ajutor
Fanatik.ro
S-a însurat la 21 de ani cu o femeie mai mare cu 10 ani și a dat lovitura în carieră. Încasează un salariu de 3.250.000 de euro
Capital.ro
Vârsta de pensionare pentru femei crește până la 65 de ani. Calendarul complet până în 2035
Playtech.ro
Orașul din România în care sunt mai multe locuințe decât familii. De ce au rămas atât de multe case goale
Adevarul
Atacul fostului procuror general al Ucrainei asupra instituțiilor anticorupție ar putea declanșa o criză politică
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr proaspăt căsătorit a fost găsit fără viață într-o pădure, la o săptămână după ce a fost dat dispărut. Ce a dezvăluit soția acestuia
iamsport.ro
Emil Grădinescu, atac direct la vedeta naționalei României: ”Are mai multe meciuri nereușite decât reușite”
MediaFlux
Horoscop 16 septembrie. Se întoarce roata pentru unele zodii! Apar bani când se așteaptă mai puțin, iar o veste schimbă planurile zilei
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte