Preot acuzat că şi-a plagiat teza de doctorat. A copiat peste 40 de pagini din lucrarea unui coleg de altar

Părintele Constantin Cenuşă, din localitatea suceveană Vicovu de Jos, este acuzat că a plagiat 42 de pagini în lucrarea sa de doctorat. Preotul şi-a luat doctoratul în anul 2014, dar falsul a fost despistat abia în 2020, când acesta a decis să-şi publice lucrarea.
Oana Anghel
18 ian. 2021, 15:21
Preot acuzat că şi-a plagiat teza de doctorat. A copiat peste 40 de pagini din lucrarea unui coleg de altar
Preotul Constantin Cenuşă. FOTO: reporteris.ro

Preot acuzat că şi-a plagiat teza de doctorat, a cărei temă a fost „Mitropolia Bucovinei (1918-1940)”. Părintele Cenuşă a fost demascat de un coleg de altar, informează reporteris.ro.

La sfârșitul anului trecut, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) i-a retras titlul de doctor preotului din Vicovu de Jos. Acesta obţinuse titlul de doctor la Școala Doctorală a Facultății de Istorie-Geografie de la Universitatea „Ștefan cel Mare”, sub coordonarea profesorului universitar Mihai Iacobescu.

Citeste si Preotul catolic Francisc Doboș îndeamnă credincioșii să se vaccineze: ”Dumnezeu ne poate salva prin descoperirile științei”

Lucrarea doctorală a părintelui Cenușă a fost publicată la Editura Vasiliana 98 din Iași sub egida Centrului de Cercetări Teologice Interculturale și Ecumenice „Sf. Ioan Cassian și a Centrului de Cercetări Teologice Interculturale și Misionare „Arhim. Anatolie Tihai”.

Preot acuzat că şi-a plagiat teza de doctorat. Falsul, descoperit după lansarea cu surle şi trâmbiţe

Preotul Dumitru Valenciuc din Volovăț, autor al cărții ”Fondul bisericesc ortodox român din Bucovina. Probleme controversate”, publicată în 2010 la o editură din Câmpulung Moldovenesc, a citit lucrarea colegului său la scurt timp după lansare şi a constatat că acesta plagiase zeci de pagini din volumul său.

Preot acuzat că şi-a plagiat teza de doctorat

În ianuarie 2020, părintele Valenciuc a depus o sesizare la universitate, Comisia de Etică confirmând că pârâtul copiase de la Valenciuc, fără menționarea sursei, 42 din cele 53 de pagini ale unui capitol din lucrarea sa de doctorat. Părintele Cenuşă a recunoscut, în faţa Comisiei de Etică, faptul că a copiat și a menționat că își asumă consecințele. Ulterior, sesizarea a ajuns la CNATDCU, care a desemnat trei specialiști să facă verificări, aceștia ajungând la aceeași concluzie ca Universitatea din Suceava.

Părintele Constantin Cenușă este preot la o biserică din Vicovu de Jos și predă religie ortodoxă, de mai mulți ani, la instituții de învățământ preuniversitar din județul Suceava. În prezent, el este cadru didactic la două licee din Rădăuți.

Citeste si Un preot din Sibiu cere oprirea campaniei de vaccinare: ”Românii nu vor să fie cobaii nimănui. Opriți experimentele”

În cartea care l-a lăsat fără doctorat, el s-a prezentat ca fiind profesor cu Gradul I Didactic, licenţiat în Teologie Pastorală la Institutul Teologic din București (1989) și licenţiat în Istorie, ca șef de promoție, la Universitatea din Suceava (2017). În CV-ul său mai figurează postul de asistent universitar la Facultatea de Teologie de la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași între anii 1990 și 1991.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Destinația de vacanță în care au ajuns Andreea Bălan și Victor Cornea după nuntă. A fascinat-o pe artistă
Capital.ro
Capcana permisului de conducere românesc în Spania. Românilor cu rezidență de peste 6 luni li se poate imobiliza mașina
Playtech.ro
Cum au dispărut 15.000 de lei din telefonul unui client urcat într-un taxi din București. Ce trebuie să faci imediat dacă păţeşti aşa ceva
Adevarul
Scenariul „Eugen Tomac premier” - O mișcare de compromis cu risc în Parlament. Analiștii avertizează: Are legătură cu frica de anticipate
wowbiz.ro
El este băiețelul de 4 ani ucis de un câine de pază! Martorii fac declarații șocante despre tragedie: „L-a văzut pe cameră”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce a ieșit la iveală după tragedia din Buzău, unde Teo a fost mușcat de un câine. Familia acuză proprietarul stânei de mușamalizare: „Acel câine ar fi fost dezlegat”
iamsport.ro
”Mâine pleci acasă!”. L-a sfidat în față pe Gică Hagi, iar ”Regele” s-a înfuriat: ”E prima oară în cariera mea!”
MediaFlux
Putin va fi dat jos de la putere. Gruparea secretă care pregătește revoluția în Rusia
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi