Avertismentul lui Rafila. Lista persoanelor care nu ar trebui vaccinate anticovid

Deputatul Partidului Social Democrat Alexandru Rafila, reprezentant al României la OMS, consideră că, dacă într-adevăr sunt între 1.500 şi 3.000 de cazuri de Covid-19 pe zi, înseamnă că România a trecut de perioada critică şi s-ar putea ridica unele dintre restricţii. Ce spune despre campania de vaccinare.
Alina Costache
20 ian. 2021, 11:51
Avertismentul lui Rafila. Lista persoanelor care nu ar trebui vaccinate anticovid

Avertismentul lui Rafila legat de lista persoanelor care nu ar trebui vaccinate anticovid. Deputatul PSD consideră că oamenii foarte în vârstă, care au și diferite afecțiuni, nu ar trebui vaccinați. De asemenea, nu ar trebui vaccinate persoanele cu boli în faze terminale, asta pentru că vaccinul nu le aduce niciun beneficiu.

Virgil Musta, peste 40 de răspunsuri la întrebări cheie despre vaccinul anti-covid
„Eu pot să va spun o concluzie personală în acest moment, atâta timp cât nu avem o concluzie clară a autorităților norvegiene nu are rost să ne pronunțăm.

Dar probabil că este legată de beneficiul și riscurile vaccinării. O persoană foarte în vârstă, care are o stare de sănătate fragilă datorită unor afecțiuni care fac să aibă o durata previzibilă a vieții scurtă, nu ar trebui probabil vaccinați.

Pentru că orice vaccin dă o reacție minimală la o persoană cu o stare de sănătate aparent corespunzătoare. La o persoană care este extrem de fragilă,(…) probabil că vaccinul nu este indicat, pentru că speranța de viață este foarte limitată și administrarea vaccinului nu îi aduce nici beneficiu și există și un risc. La o astfel de persoană trebuie să existe o rezervă în administrarea acestui vaccin.”, a fost avertismentul lui Rafila, la Antena 3.

„Nu un om de 85 de ani care are o stare de sănătate bună. Pentru că există mulți și îi cunoaștem și noi, ei sunt beneficiarii vaccinării.

Dar dacă el are o boală, eventual într-un stadiu terminal, cu o speranța de viață foarte redusă, atunci probabil că pe aceste persoane nu are rost să le vaccinezi pentru că nu au niciun fel de beneficiu.” a explicat Alexandru Rafila.

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a transmis, marţi, că în ultimele 24 de ore au fost vaccinate 34.136 persoane cu prima doză, iar 671 au primit rapelul. S-au înregistrat 62 de reacţii adverse comune şi minore.

Executivul se reuneşte miercuri în şedinţă, de la ora 13.00, iar pe ordinea de zi figurează un proiect de hotărâre pentru modificarea Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România. În etapa a doua de vaccinare sunt introduse persoanele cu handicap, , persoane imobilizate, persoane imunodeprimate, însoţitorii acestora şi persoanele care locuiesc la acelaşi domiciliu cu acestea, pentru şi cele fără adăpost.

Totodată, centrele de vaccinare sunt coordonate metodologic de Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică şi direcţiile de sanătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Decizie-șoc la FCSB: nu pleacă în cantonamentul din Olanda! Exclusiv
Capital.ro
IGSU lansează un avertisment pentru părinți. Greșeala care poate deveni fatală în zilele caniculare
Playtech.ro
Tot ce trebuie să știe românii de la 1 iulie 2026 despre salariul minim, amenzi si regulile pentru asigurarea medicală. Tabel explicativ
Adevarul
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A numit ”singura echipă care îi poate pune probleme Spaniei” la CM 2026: ”Ascultați ce vă spun!”
MediaFlux
PAPARAZZI Mirel Rădoi a lăsat fotbalul pentru un meci de padel cu fiul său și doi jucători de la Universitatea Craiova! După partidă, discuțiile au continuat acasă la antrenor FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?