PROGNOZA METEO. Prima zi a săptămânii viitoare va fi cea mai caldă de anul acesta. Temperaturile urcă la 30 grade Celsius

Vremea se află în încălzire şi va urca luni până la 30 de grade Celsius, după care va urma o curbă termică descendentă şi o instabilitate atmosferică resimţită mai ales în jumătatea de nord a României
Ionela Marcu
09 mai 2020, 11:30
PROGNOZA METEO. Prima zi a săptămânii viitoare va fi cea mai caldă de anul acesta. Temperaturile urcă la 30 grade Celsius

Duminică, vremea va continua sã se încãlzeascã uşor devenind caldã pentru aceastã datã îndeosebi în vestul şi în sudul ţãrii. Temperaturile maxime se vor încadra între 17…18 grade pe litoral şi 27…28 de grade în Câmpia de Vest şi Câmpia Românã. Cerul va fi variabil şi, mai ales dupã-amiaza, vor fi înnorãri, averse şi descãrcãri electrice, pe arii restrânse în zona de munte şi cu totul izolat în restul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în Dobrogea şi, trecãtor, în timpul ploilor. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 4…5 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 16…17 grade în Dealurile de Vest.

La Bucureşti, duminică, vremea se va menţine frumoasã şi va deveni caldã pentru aceastã datã. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã va fi de 26…27 de grade, iar cea minimã de 10…13 grade.

Luni, în ţară, vremea va deveni deosebit de caldã pentru aceastã datã în cea mai mare parte a ţãrii. Temperaturile maxime se vor situa între 23 şi 30 de grade, mai scãzute pe litoral, spre 18…19 grade. Cerul, variabil în timpul zilei, când pe arii restrânse se pot semnala ploi slabe, de scurtã duratã cu probabilitate mai ridicatã dupã-amiaza în zonele montane, apoi se va înnora treptat în jumãtatea nord-vesticã a teritoriului. Astfel, treptat în cursul nopţii, în vestul, nord-vestul şi centrul teritoriului local se vor semnala averse, ce pot avea şi caracter torenţial, descãrcãri electrice, intensificãri de scurtã duratã ale vântului şi, izolat, vor fi condiţii de grindinã. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri la munte, în special la altitudini mari, unde rafalele vor fi, în general, de 70…80 km/h, precum şi, temporar, în regiunile estice, vestice şi centrale, cu viteze de 40…50 km/h. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 6 şi 16 grade.

În Bucureşti, luni, vremea va fi în continuare frumoasã şi va deveni deosebit de caldã pentru aceastã datã. Temperatura maximã va fi de 28…29 de grade, iar cea minimã de 11…14 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat.

Marţi, vremea va fi în general instabilã şi se va rãci accentuat în jumãtatea de nord-vest, unde cerul va fi mai mult noros şi pe arii extinse, în special în prima parte a zilei, vor fi averse şi izolat fenomene electrice. În restul teritoriului, vremea se va menţine caldã, iar instabilitatea atmosfericã se va accentua dupã orele amiezii şi se va manifesta local prin frecvente descãrcãri electrice, vijelii, pe arii restrânse ploi cu caracter torenţial şi cãderi de grindinã. În intervale scurte de timp sau prin cumulare, la nivelul întregii ţãri, se vor înregistra local cantitãţi de apã de peste 25 l/mp. Trecãtor, în zona montanã la altitudini mari vor fi posibile precipitaţii mixte. Vântul va avea intensificãri temporare în toatã ţara, cu viteze în general de 50…60 km/h, iar la munte rafalele vor depãşi 70…80 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 grade în Maramureş şi nordul Moldovei şi 28…29 de grade în sudul Munteniei, iar cele minime se vor situa între 3 şi 12 grade, mai scãzute pe alocuri în nord şi în centru, pânã spre 0 grade în Maramureş, unde vor fi condiţii de brumã.

La Bucureşti, marţi, vremea se va menţine caldã. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate dupã orele amiezii, când va creşte probabilitatea pentru averse şi descãrcãri electrice. Vântul va sufla moderat, temporar cu intensificãri în jurul a 50 km/h pe parcursul zilei. Temperatura maximã va fi de 26…27 de grade, iar cea minimã de 9…11 grade.

Miercuri, în ţară, valorile termice vor fi apropiate de cele normale în regiunile sud-vestice, iar în restul ţãrii vremea va fi rãcoroasã, local chiar rece pentru a doua decadã a lunii mai în nord-est şi în extremitatea sud-esticã; temperaturile maxime se vor încadra între 13…15 grade pe litoral şi 24…25 de grade în Banat şi Oltenia. Pe parcursul zilei cerul va fi variabil spre parţial noros şi doar izolat la munte vor fi posibile ploi de scurtã duratã. Începând din orele serii, în nordul şi în vestul teritoriului înnorãrile se vor accentua, vor fi averse însoţite izolat de descãrcãri electrice, iar pe spaţii mici se pot cumula cantitãţi de apã de peste 15 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri la munte, pe arii restrânse, în cursul nopţii, şi în regiunile vestice, iar izolat şi în restul zonelor. Minimele termice vor fi cuprinse în general între 4 şi 14 grade.

La Bucureşti, miercuri, vremea va deveni rãcoroasã, cu o maximã a temperaturii aerului în jurul a 20 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimã va fi de 9…11 grade.

DailyBusiness
Deutsche Bahn explică oprirea trenurilor la nivel național: defecțiune a sistemului de comunicații apărută în timpul unor lucrări planificate
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Raport rușinos al Curții de Conturi! 35 de federaţii sportive naţionale au făcut cheltuieli neeligibile din bani publici. La cât se ridică prejudiciul
Capital.ro
Banca îți poate bloca plățile chiar dacă ai bani în cont. Regula pe care puțini români o cunosc
Playtech.ro
15 greșeli de limba română pe care le fac și oamenii cu facultate. Tu câte recunoști?
Adevarul
Ziua în care 17 vagoane cu marfă au sosit de la Moscova în Gara Obor. Ce conțineau cele peste 1400 de cutii trimise de la Kremlin
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Magicianul Daniel, tânărul de 26 de ani dat dispărut în urmă cu aproape două săptămâni, a fost găsit fără suflare
iamsport.ro
Bölöni, dezamăgit de Generația de Aur: ”M-a surprins negativ asta”
MediaFlux
Cel mai mare secret ascuns de Elena Ceaușescu. Securitatea a mușamalizat totul DOCUMENTE
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?