Morţi încurcaţi la IML. Un francez a fost trimis, din greşeală, în SUA

Angajații de la morga Institutului de Medicină Legală din Capitală ar fi trimis din greșeală cadavrul unui francez în SUA.
Filip Stan
21 ian. 2021, 14:21
Morţi încurcaţi la IML. Un francez a fost trimis, din greşeală, în SUA

Morţi încurcaţi la IML. Angajații de la morgă ar fi confundat cadavrele și au expediat în străinătate o altă persoană decât cea pe care o aștepta familia, transmite România TV. Cadavrul unui francez a fost confundat cu cel al unui american și trimis din greseală în Statele Unite ale Americii. De asemenea, cadavrul americanului a ajuns din eroare în Franta. Procurorii au deschis dosar penal în acest caz.

În momentul în care familia cetățeanului american a venit în România pentru recunoașterea cadavrului, angajații le-ar fi dat cadavrul cetățeanului francez. Trupul a fost ulterior incinerat și transportat în Statele Unite, în SUA. Totul s-ar fi petrecut pe 7 ianuarie, dar eroarea a fost descoperită abia pe 20 de ianuarie, atunci când a fost depusă și o plângere penală în acest caz.

Imaginile groazei la morga spitalului din Horezu. Morții sunt ținuți în mizerie: E ca în filmele horror!
De data aceasta a venit familia francezului pentru a recunoaște cadavrul și atunci au văzut că s-a făcut o eroare, iar persoana decedată nu este cel pe care îl caută. Organele competente s-au sesizat și au deschis o anchetă penală pentru a se descoperi din vina cui s-a produs această încurcătură. Reprezentanții INML au transmis scuze public către cele două familii.

Morţi încurcaţi la IML. Un caz asemănător a avut loc de curând la Floreasca. Un pacient mort de COVID și dispărut din Spitalul Floreasca a fost găsit după scandal la televiziuni. O altă familie a ridicat cadavrul și l-a îngropat crezând că-i ruda lor. Poliția a deschis o anchetă pentru neglijență. În paralel au fost făcute verificări administrative și la spital, iar în final s-a ajuns la deshumarea cadavrului.

Pacientul mort de COVID la Spitalul Floreasca şi dat altei familii a fost exhumat. Pe punga în care era depozitat era scris numele lui
 

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Sportiva de la Jocurile Olimpice de iarnă care a apărut pe coperta unei reviste pentru adulți. E admirată de femei pentru îndrăzneala sa
Capital.ro
Reguli la bloc 2026. Românii care pot primi bani pentru că locuiesc la bloc. Adunarea generală stabilește câți bani încasează
Playtech.ro
Cât timp se coace un chec la airfryer. Diferențe importante față de cuptorul clasic
Adevarul
Individul misterios care știa tot ce mișcă și se vorbește în România. Povestea incredibilă a „geniului rău” din spatele lui Cuza, omul care a organizat primul serviciu de spionaj și informații modern românesc
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce s-a întâmplat cu trupul bărbatului găsit mort în curtea spitalului d... Vezi mai mult
iamsport.ro
Bölöni l-a sunat pe Banciu pentru prima dată după controversa cu Dobrin și Balaci! Replica cu care l-a lăsat fără cuvinte: ”Probabil și-a umplut frigiderul”
MediaFlux
Test nuclear secret efectuat de China. SUA acuză camuflarea exploziilor nucleare
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil