Doina Pană a fost otrăvită cu mercur! Expertiza a fost confirmată

Acuzația potrivit căreia Doina Pană ar fi fost otrăvită cu mercur în timpul mandatului a fost confirmată în urma unor expertize oficiale.
Filip Stan
25 ian. 2021, 14:17
Doina Pană a fost otrăvită cu mercur! Expertiza a fost confirmată
Doina Pană

Doina Pană a fost otrăvită cu mercur! Expertizele au fost efectuate de către specialiştii de la Institutul de Medicină Legală și de medicii de la Institutul Naţional de Endocrinologie „C. I. Parhon”. A fost efectuată o expertiză endocrinologică, care urma să demonstreze că otrăvirea cu mercur nu a venit în urma consumului unor fructe de mare, ci a fost o otrăvire intenționată.

Doina Pană a fost otrăvită cu mercur!

Astfel, potrivit celor două expertize, Doina Pană a fost otrăvită, având în vedere cantitatea mare de mercur din sângele acesteia, anunţă Antena 3.

„Într-un final, pentru că au epuizat toate analizele specifice, cineva a avut ideea de a mă trimite la toxicologie, la Spitalul Floreasca. Și acolo am aflat că aveam o concentrație mare de mercur. Ce pot să vă spun cu certitudine este că nu mi s-a pus o singură doză, încât să mi se facă imediat rău, a fost ceva programat. Eu am convingerile mele, din ce direcție vine”, a spus Doina Pană, în iulie 2019, la emisiunea „Sinteza Zilei” realizată de Mihai Gâdea. Întrebată dacă otrăvirea este legată de activitatea ca ministru, când au fost luate măsuri foarte dure împotriva mafiei pădurilor, Doina Pană a răspuns: „Da!”.

Doina Pană, fost ministru al Apelor şi Pădurilor, contestă raportul INML în cazul otrăvirii sale cu mercur

Până în acest moment, nimeni nu a fost pus sub acuzare. Expertizele respective au fost finalizate aproximativ la sfârșitul lunii septembrie 2020, însă cei de la DIICOT încă mai așteaptă răspunsuri de la Inspectoratul General al Poliției pentru a da o soluție în dosar.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Prima imagine de la accidentul în care a murit Tal Berkovich de la Chefi la cuțite! Unde mergea și cine o însoțea în mașină
Fanatik.ro
Denis Alibec, final de drum la FCSB: „Discuţia s-a încheiat, merge la Farul!”. Mihai Stoica a dezvăluit motivele rupturii. Exclusiv
Capital.ro
A câștigat procesul! Călin Georgescu va fi despăgubit de statul român. Tribunalul a luat decizia
Playtech.ro
Concurenta de la Chefi la Cutite a murit într-un teribil accident rutier. Avea doar 40 de ani
Adevarul
Jocul periculos care poate declanșa un nou conflict major. Expert: „Șansele ca Iranul să treacă pragul nuclear sunt foarte mari”
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Tal Berkovich, concurentă la un show culinar, s-a stins din viață din cauza unui eveniment rutier
iamsport.ro
BREAKING | S-a rezolvat transferul: pleacă de la FCSB și semnează cu o echipă din SuperLiga! În ce condiții renunță Becali la jucător
MediaFlux
Decizie de la BNR! Ce se va întâmpla cu salariile românilor
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil