Măştile de protecţie pot fi LETALE pentru bebeluşi. Avertismentul specialiştilor

Specialiştii americani avertizează că măştile de protecţie împotriva coronavirusului pot fi letale pentru bebeluşi. Organizaţiile profesionale ale medicilor au atras atenţia că există riscul de sufocare a micuţilor. 
Filip Stan
20 mai 2020, 17:41
Măştile de protecţie pot fi LETALE pentru bebeluşi. Avertismentul specialiştilor

Centrele pentru Controlul și Prevenția Bolilor (CDC) din Statele Unite ale Americii, precum și Academia Americană de Pediatrie se declară împotriva măștilor la copiii mici, în special bebeluși, din cauza riscului ridicat de sufocare. Deși cele două foruri susțin că nu există măști de protecție pentru copiii sub 2 ani, pe numeroase siteuri americane se vând măști de protecție pentru bebeluși și copii.

„Aceste produse ar putea fi mortale pentru bebeluși și trebuie îndepărtate imediat,” a sesizat medicul pediatru Alyson Smith, referindu-se la măști de tifon respirabile Jonigo pentru copii cu vârste între 0-3 ani și a cerut scoaterea acestora de la vânzare.

Măștile de protecție împotriva noului coronavirus pot fi o achiziție ispititoare pentru părinți, care doresc să ofere o protecție mai copiilor, speriați fiind de creșterea numărului de cazuri de COVID-19 la copii din ultima perioadă.

Simptomele caracteristice de tuse, febră și respirație sunt mai puțin frecvente la copii decât adulții, susține MedicineNet.com.

Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din Statele Unite ale Americii finanțează cu 2,1 milioane de dolari un studiu menit să cerceteze boala COVID-19 în rândul copiilor și tinerilor de până la 25 de ani, care se va derula în 35 de spitale de pediatrie din SUA. Se vor aduna date despre 800 de copii cu COVID-19 spitalizați în ideea de-a afla mai multe despre virusul SARS-COV2 la copii.

În prezent, 3 copii au murit din cauza COVID-19 în SUA, rata de deces în rândul copiilor (0-17 ani) fiind de 0,04%, conform Worldometers.info.

Un studiu realizat în Wuhan arată că 15,8% dintre copiii infectați cu coronavirusul SARS-CoV-2, care provoacă boala Covid-19, nu au niciun simptom al bolii și niciun semn de pneumonie. În prezent, medicii din Italia și Marea Britanie investighează o posibilă asociere între infecția cu coronavirus și apariția unui număr important de copii mici care au necesitat spitalizare, prezentând simptome specifice bolii Kawasaki.

Recomandările medicilor români

Medicul pediatru Mihai Craiu, de la IOMC din Capitală a precizat două aspecte practice menționate de experții CDC privind purtarea măștilor de către copii.

„Nu punem cârpe (sau alte materiale textile în loc de mască) pe fața copiilor cu vârsta sub 2 ani sau a persoanelor inconștiente. Se pot sufoca! Folosim doar „dispozitive” ce seamăna cu măștile profesionale la aceste grupe de risc. Masca trebuie să stea fix pe față, pentru a face o protecție cât de cât eficientă. O mască bine pusă pe față nu aburește ochelarii și se mișcă cu respirația/vorbirea”, a scris pe pagina de facebook Spitalul Virtual pentru Copii.

Prof.dr. Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, a declarat în mass media că îi este foarte greu să creadă că vor reuși copiii să utilizeze corect măștile de protecție. În cazul celor mai mari, ar fi utile măștile din materiale textile, nu cele chirurgicale, care se deteriorează foarte repede.

Citeşte şi Nu folosiţi lămpile cu raze UV pentru dezinfectare. Avertismentul OMS

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Soacra Mirelei Vaida, declarații savuroase despre nora ei! Cum se înțelege concurenta de la Asia Express cu mama soțului
Fanatik.ro
Fostul coleg al lui Gică Hagi, cel mai dur discurs după umilințele României: „80% din fotbal e condus politic și pe cumetrie! La juniori antrenează și zidarii”
Capital.ro
Calendarul admiterii la liceu în 2027 a fost modificat. Când are loc repartizarea computerizată
Playtech.ro
Prognoza meteo până în noiembrie. Vin surprize de la vreme, unde va fi mai cald decât în mod normal
Adevarul
Bagajul de mână, inclus în prețul biletului. Noile reguli care schimbă călătoriile cu avionul în UE
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tragică în comunitatea medicală. S-a stins din viață doctorul Sorin Manu
iamsport.ro
De ce ar urma să demisioneze Gică Hagi de la națională: ”E absolut șocant”
MediaFlux
Posibil focar de ciumă în Rusia! Aproximativ 200 de persoane ar fi în carantină, după moartea unei tinere tehniciene de laborator. Moscova încearcă să liniştească populaţia
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte