RAED ARAFAT, contestat de mai multe organizaţii non-guvernamentale

Raed Arafat a supravieţuit mai multor schimbări de Guvern, dar ultima tragedie, de la Institutul Matei Balş, pare să atârne greu în cariera şefului DSU, a cărui demisie este cerută atât de politicieni, cât şi de ONG-uri
Filip Stan
29 ian. 2021, 18:05
RAED ARAFAT, contestat de mai multe organizaţii non-guvernamentale

RAED ARAFAT este aşteptat să îşi înainteze demisia. Mai multe asociaţii şi organizaţii non-guvernamentale au semnat o scrisoare deschisă adresată autorităţilor prin care solicită transparenţă în ancheta care vizează incendiul de la Institutul „Matei Balş”. „Românii nu mai vor să audă scuze şi aruncarea culpei de la o autoritate la alta. Dar mai presus de asta, vă rugăm să aveţi decenţa de a nu mai trata şi tragedia de la Balş precum cazurile Giuleşti, Apuseni, Siutghiol, #colectiv – sub nicio formă nu vom accepta ca morţii să fie găsiţi vinovaţi pentru ceea ce s-a întâmplat. La fel cum este inacceptabil ca nicio instituţie publică având atribuţii de monitorizare şi control şi nicio persoană aflată în funcţie publică şi cu atribuţii manageriale să nu îşi asume responsabilitatea pentru această tragedie”, afirmă semnatarii scrisorii.

„La doar câteva luni de la tragedia de la Piatra Neamţ, un nou incendiu face victime într-un spital din România. În ciuda repetării acestor dezastre în instituţiile din sistemul public de sănătate, de la Maternitatea Giuleşti şi până la Institutul Matei Balş, reacţia autorităţilor este transpartinic aceeaşi. Societatea civilă vă solicită transparenţă în anchetarea acestei tragedii şi în luarea măsurilor care se impun de urgenţă pentru a preveni repetarea ei”, se arată în scrisoarea deschisă, adresată Guvernului şi instituţiilor din subordine, organelor de anchetă, Colegiului Medicilor şi liderilor politici din coaliţia de guvernare şi din opoziţie.

Diana Şoşoacă cere demiterea lui Raed Arafat după incendiul de la Matei Balş. „Se ocupă mai mult de cum să abuzeze poporul român”

Organizaţiile semnatare afirmă că este evident că modul în care s-a acţionat până acum nu funcţionează.

„Activitatea autorităţilor de până acum NU a fost de natură să aducă rezultatele necesare ca pacienţii, familiile lor şi cetăţenii români în general să se simtă în siguranţă şi să beneficieze de un act medical corespunzător în cadrul instituţiilor finanţate din bani publici.

Românii nu mai vor să audă scuze şi aruncarea culpei de la o autoritate la alta. Dar mai presus de asta, vă rugăm să aveţi decenţa de a nu mai trata şi tragedia de la Balş precum cazurile Giuleşti, Apuseni, Siutghiol, #colectiv – sub nicio formă nu vom accepta ca morţii să fie găsiţi vinovaţi pentru ceea ce s-a întâmplat. La fel cum este inacceptabil ca nicio instituţie publică având atribuţii de monitorizare şi control şi nicio persoană aflată în funcţie publică şi cu atribuţii manageriale să nu îşi asume responsabilitatea pentru această tragedie”, spun semnatarii scrisorii deschise.

De asemenea, ei atrag atenţia că limbajul şi tonul folosit în comunicarea publică trebuie să fie unul în acord cu atribuţiile şi responsabilitatea asociate funcţiei publice a vorbitorului.

Raed Arafat face filmul dezastrului: „Din punctul meu de vedere, intervenţia a decurs foarte bine. Îmi felicit colegii!”

„Vă solicităm, aşadar, să sancţionaţi cu fermitate adresări de tipul ”Revolta e în capul dumneavoastră!” a dlui secretar de stat Raed Arafat, care nu se află la prima abatere de acest fel şi căruia îi solicităm scuze publice pentru modul în care înţelege să trateze solicitări legitime de informaţii din partea reprezentanţilor presei şi a cetăţenilor”, se menţionează în document.

De asemenea, semnatarii scrisorii solicită „tuturor politicienilor care nu au atribuţii directe în această tragedie să respecte suferinţa victimelor şi ale familiilor şi să se abţină de la declaraţii, discursuri, postări sau alte iniţiative cu scop electoral în legătură cu acest eveniment tragic”.

„Totodată, considerăm absolut necesar ca autorităţile să dea dovadă de empatie şi decenţă în legătură cu victimele, familiile acestora şi ceilalţi pacienţi internaţi în Institutul Matei Balş din Bucureşti şi în spitalele din toată ţara. Considerăm intolerabil modul în care rudele au fost puse în situaţia de a căuta singuri informaţii despre pacienţii internaţi, când instituţia publică avea toate datele necesare pentru a anunţa aparţinătorii, aşa cum ar fi fost firesc.

Mai mult, vă solicităm să găsiţi urgent soluţii pentru a garanta un management competent, fără numiri politice, prin concurs şi cu limitarea interimatului şi a numărului de mandate posibile, precum şi o cheltuire eficientă a banilor publici în toate instituţiile din sistemul de sănătate”, mai scrie în document.

Organizaţiile semnatare ale scrisorii sunt Iniţiativa România (membru al coaliţiei Contract România), Geeks For Democracy, #REZISTENŢA, Asociația Voci pentru Democrație și Justiție Vedem Just (membru al coaliţiei Contract România), Forum Apulum, Reset (membru al coaliţiei Contract România), Asociaţia civică VOLUNTARI IN EUROPA (membru al coaliţiei Contract România), Comunitatea Diaspora.ro, Braşovul Civic (membru al coaliţiei Contract România), Reactiv Braşov (membru al coaliţiei Contract România), #activAG Piteşti (membru al coaliţiei Contract România), Asociaţia Aradul Civic (membru al coaliţiei Contract România), Corupţia ucide, Asociaţia Platforma România 100, Oradea Civică 2017 (membru al coaliţiei Contract România), Valea Jiului Society (membru al coaliţiei Contract România), Vă vedem din Sibiu, Dăruieşte Viaţă.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Florin Prunea, amendat de Pro TV pentru dezvăluirile despre Desafio? Cum a reacționat fostul fotbalist
Capital.ro
Reguli la bloc în 2025. Documentul pentru întreținere care provoacă dispute cu asociația de proprietari. Termenul este 60 de zile
Playtech.ro
Cât va costa impozitul pentru un apartament de 50, 75 sau 90 de mp în Bucureşti: lista sumelor din 2026
Adevarul
Raportul CSAT despre anularea alegerilor din 2024 ajunge în Parlament. Ce spune despre Rusia și campania lui Călin Georgescu
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Jurnalista Simona Popescu s-a stins din viață! Aceasta a pierdut lupta cu o boală nemiloasă, la doar 59 de ani
iamsport.ro
Reacție furioasă în emisiunea lui Radu Naum: ”Avem nevoie de un Recorder în fotbalul românesc”
MediaFlux
Pensionarii din România care vor primi bani în plus de anul viitor. Ministrul Muncii, Florin Manole, a confirmat
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde