Asasinate ca în Evul Mediu. Un tânăr trage cu arcul în oameni pe stradă, omorând cel puţin două persoane

Un japonez în vârstă de aproximativ 20 de ani, suspectat de faptul că a ucis doi membri ai familiei şi că a rănit cel puţin alte două persoane cu un arc cu săgeţi, a fost arestat joi de către poliţie, potrivit presei locale.
Ionela Marcu
04 iun. 2020, 08:25
Asasinate ca în Evul Mediu. Un tânăr trage cu arcul în oameni pe stradă, omorând cel puţin două persoane

Presupusul criminal, un student, a fost arestat la locul crimei, în cartierul rezidenţial Takarazuka, situat între Osaka şi Kobe (vest), potrivit cotidianului local Kobe Shimbun. Două femei adulte au murit din cauza rănilor, iar spitalul la care au fost conduse de urgenţă nu a putut decât să constate decesul, potrivit ziarului. Tânărul ar fi mărturisit că ar fi ucis mai mulţi membri ai familiei, tot potrivit Kobe Shimbun.

Motivul gestului său era necunoscut.

Citeşte şi O fetiţă de doar opt ani, torturată până la moarte după ce a eliberat din greşeală doi papagali

El a fost arestat cu privire la „tentativă de omor”, potrivit postului de televiziune public NHK, care precizează că cel puţin alte două persoane au fost rănite, un bărbat şi o femeie, spitalizaţi. Poliţia ar fi fost alertată la telefon de către o femeie care a anunţat că nepotul său a tras cu o săgeată asupra sa, potrivit NHK. Contactată de AFP, poliţia locală a refuzat să comenteze cu privire la caz.

Japonia are reputaţia că este una dintre ţările cele mai sigure din lume, în contextul în care are o legislaţie foarte strictă cu privire la armament.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
Județul din România care finanțează cu o sumă uriașă Campionatul Național de Fotbal al Avocaților. E dezmăț pe bani publici!
Capital.ro
Se schimbă regulile pe piața muncii din Germania. Ce urmează pentru românii care lucrează la marile companii
Playtech.ro
Temperaturile au coborât sub zero grade Celsius în mai multe localități din România. Cum va fi vremea în următoarele zile
Adevarul
Putin ar fi călătorit în secret cu amanta sa în Kazahstan. Ce au descoperit jurnaliștii în datele despre zboruri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
Îngrozitor! Președintele unui club din România, afirmații uluitoare despre o femeie:'Târfă, nebună dovedită'
MediaFlux
Decizia PSD după ce a picat Guvernul Mureșan! Anunțul lui Grindeanu
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte