Vaccinul Sputnik nu va intra deocamdată pe piaţa românească

Românii nu se vor vaccina prea curând cu vaccinul de provenienţă rusească. Ţara noastră nu este în contact cu Rusia pentru a importa vaccinul Sputnik, care ar putea primi aprobarea UE la finalul lunii martie, a declarat ambasadorul Federației Ruse la București, Valery Kuzmin.
Oana Anghel
11 feb. 2021, 16:53
Vaccinul Sputnik nu va intra deocamdată pe piaţa românească
Vaccinul Sputnik. FOTO: pharmaceutical-technology.com

Vaccinul Sputnik nu va intra deocamdată pe piaţa românească. În schimb, Ungaria ar putea începe imunizarea cu vaccinul rusesc chiar în această săptămână, a spus Kuzmin.

Vaccinul Sputnik, aprobat în UE la sfârşitul lunii martie

Vaccinul Sputnik ar putea fi aprobat în Uniunea Europeană abia la sfârşitul lunii martie, atunci când Agenţia Europeană a Medicamentului va finaliza analiza datelor. Totuşi, Ungaria nu a aşteptat aprobarea vaccinului de către Agenţia Europeană a Medicamentului. În Ungaria, 560 de medici de familie vor selecta câte cinci pacienţi pe care îi vor imuniza cu Sputnik, informează Europa FM.

Ambasadorul Rusiei susţine că a primit foarte multe solicitări pentru livrarea vaccinului Sputnik în mai multe ţări.

„Totuşi, vă pot spune că pe adresa noastră au venit multe scrisori şi email-uri. Oamenii ne întreabă dacă le dăm oportunitatea să primească vaccinul rusesc. Din păcate, nu este posibil pentru moment”, a spus Valery Kuzmin.

În prezent, 25 de ţări din lume folosesc deja sau pregătesc campania de vaccinare cu Sputnik.

Rusia anunţă că nu va putea livra vaccinul Sputnik în Europa mai devreme de mai sau iunie

Autorităţile ruse au anunţat că nu cred că este posibil ca vaccinul produs de ei să ajungă în Uniunea Europeană mai devreme de lunile mai sau iunie, potrivit dpa. Kirill Dmitriev, şeful Fondului pentru investiţii directe din Rusia, a declarat la postul de televiziune Rossiya 24 că “livrările către UE vor fi posibile numai după ce vaccinările în masă în Rusia vor fi finalizate”.

Citeste si Rusia anunţă că vaccinul Sputnik-V prezintă o eficienţă de 92% împotriva COVID-19

Fondul pentru investiţii directe este autoritatea care gestionează marketingul internaţional al vaccinului Sputnik V.

În ultimele zile au existat discuţii între Moscova şi EMA privind chiar depunerea de către Fond a cererii de autorizare a Sputnik V, precizează dpa.

“Sperăm că cererea noastră va fi analizată în scurt timp şi că nu vor fi invocate argumente politice în această procedură, iar cererea va fi evaluată pe baza faptelor”, a spus Dmitriev.

Vaccinul Sputnik V are o eficienţă de peste 91%, potrivit unui studiu publicat în revista medicală The Lancet. Are, aşadar, aproape aceeaşi eficacitate ca vaccinurile Moderna şi BioNTech/Pfizer.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Corbu, imperial! Apropiatul lui Hagi anunță că era lui Răzvan și Marius Marin la națională s-a terminat
Capital.ro
Taxele se schimbă în România de la 1 ianuarie 2027. Angajații ar putea pierde o facilitate fiscală
Playtech.ro
Cum poți plăti mai puțină dobândă la bancă. Ce trebuie să alegi când rambursezi anticipat un credi
Adevarul
Simion, pus la zid de susținătorii lui Călin Georgescu: liderul AUR, acuzat că și-a trimis oamenii acasă, în loc să meargă la Arestul Central
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
Banciu, despre starul din SuperLiga: ”Va fi considerat cel mai mare din istoria campionatului României!”
MediaFlux
Luna intră în Vărsător pe 15 noiembrie 2026. Ce se întâmplă cu Zodiile de Apă în perioada următoare
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România