In Israel pandemia aproape s-a terminat! Zero morţi si doar patru cazuri grave, din 523.000 oameni de vaccinaţi şi cu a doua doză

Datele ministerului israelian al Sănătăţii, la o săptămână după a administrarea celei de-a doua doze de vaccin anti-Covid, arată o eficiență de 93%, dovedind „fără echivoc” succesul vaccinului și certificând că, „fără îndoială”, vaccinul a salvat multe vieți, spune un oficial guvernamental.
Daniel Spătaru
12 feb. 2021, 14:34
In Israel pandemia aproape s-a terminat! Zero morţi si doar patru cazuri grave, din 523.000 oameni de vaccinaţi şi cu a doua doză

Un furnizor israelian de asistență medicală, care a vaccinat peste o jumătate de milion de persoane cu ambele doze de vaccin Pfizer, spune că doar 544 de persoane – adică 0,1% – au fost ulterior diagnosticate cu coronavirus. Dintre acestea, au existat doar patru cazuri severe și nu s-a înregistrat niciun deces, scrie Times of Israel. Asta înseamnă că rata de eficacitate a vaccinului se ridică la 93%, a anunțat Maccabi Healthcare Services, după ce a comparat membrii vaccinaţi cu un grup de control „divers”, al membrilor nevaccinați.

Se crede că protecția completă faţă de virus a celor vaccinaţi începe la aproximativ o săptămână după al doilea vaccin, potrivit concluziilor trase de cei de la Maccabi.

Citeşte şi Medicamentul minune anti-Covid, descoperit în Israel. La câteva zile după administrare, 29 din 30 de pacienţii aflaţi în stare gravă au fost externaţi

Statisticile Maccabi sunt monitorizate îndeaproape în întreaga lume, pentru că ele oferă o prima perspectivă majoră asupra performanței vaccinului în afara studiilor clinice. Ele sunt cu atât mai îmbucurătoare cu cât indică faptul că eficacitatea reală a vaccinului Pfizer este aproape de eficacitatea de 95% declarată de companie după încheierea studiilor clinice.

Citeşte şi Premierul Netanyahu a prezentat succesul vaccinării în Israel: Cazurile de Covid s-au redus cu aproape 50% la persoanele de peste 60 de ani

Aceste date demonstrează fără echivoc că vaccinul este foarte eficient și nu avem nicio îndoială că a salvat viețile multor israelieni”, a declarat dr. Miri Mizrahi Reuveni, oficial de rang înalt al Maccabi, după publicarea datelor. Ea a subliniat că printre cei care au vaccinat și s-au infectat, marea majoritate au experimentat ușor coronavirusul. Din cele 523.000 de persoane cvaccinate şi cu a doua doză, 544 au fost infectate cu COVID, dintre care 15 au avut nevoie de spitalizare: opt sunt în stare ușoară, trei în stare moderată și patru în stare gravă.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
Bărbatul în compania căruia a fost surprinsă Simona Halep! Imaginea cu cei doi a făcut furori pe internet
Capital.ro
Buletinele vechi ar putea fi păstrate. Proiect de lege privind cartea simplă de identitate: Exclusiv pe teritoriul României
Playtech.ro
Programul maşinii de spălat rufe care consumă cel mai puţin curent. Puţini îl folosesc, dar scade factura considerabil
Adevarul
Momentul în care Putin a fost redus la tăcere la începutul unui discurs adresat liderilor mondiali
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
O sportivă și-a pierdut viața în urma unei provocări pe TikTok! Tânăra s-a stins la vârsta de doar 19 ani
iamsport.ro
HALUCINANT! Ce apare în declarația de avere a Liei Savonea: peste 700.000 de euro în conturi și 3 salarii consistente
MediaFlux
Taxă nouă de la UE, care afectează și România. Urmează scumpiri
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Ultimă oră: Traian Băsescu, operat de urgență! Medicii au făcut anunțul