Şefa ANM avertizează: Iunie, printre cele mai ploioase luni din ultimele 60 de ani, în România

Mai mult de jumătate din țară este afectată de ploi, sute de oameni aufost deja afectaţi de ploi şi viituri, iar şefa ANM, Elena Mateescu, avertizează că această lună ar putea fi printre cele mai ploioase din ultimii 60 de ani.
Ionela Marcu
23 iun. 2020, 17:07
Şefa ANM avertizează: Iunie, printre cele mai ploioase luni din ultimele 60 de ani, în România

„Această vară, cum am anticipat, va fi o vară a extremelor meteorologice, de la perioade mai călduroase, perioade lungi fără precipitații, cu secetă, iată, este a doua lună consecutiv în care înregistrăm cantități abundente de precipitații în aproape toată țara. Vorbim de o cantitate la acest moment de 115 litri pe metru pătrat la nivel național„, a spus Elena Mateescu.

Citeşte şi COD ROŞU de vijelii şi ploi torenţiale în următoarele ore

„Având în vedere ce urmează până la sfârșitul acestei luni, putem să anticipăm că luna iunie poate fi printre cele mai ploioase luni iunie din 1961 și până în prezent, posibil în top 5, luând în considerare cantitatea din 2001 a lunii iunie, cu 129 l/mp.

Înregistrăm și un record în ceea ce privește mesajele de vreme severă imediată, până în acest moment 62 plus cele de azi, al 5-lea cod a fost emis în urmă cu câteva minute pentru localități din jud Galați, fost prelungit al treilea cod roșu pe parcursul zilei de azi. Înregistrăm deja un record din acest punct de vedere, ceea ce până la urmă pune în evidență extremitatea fenomenelor meteo, violența acestora„, a mai declarat şefa ANM, Elena Mateescu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Fiica lui Ilie Bolojan se mărită cu un fost fotbalist de la FC Bihor! „Nu e nuntă de partid”. Totuși, ce grei ai PNL ar putea participa
Capital.ro
Ajutoare pentru plata facturilor la încălzire. Bucureștenii care pot primi până la 100% din costuri. Când se depune dosarul
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România