Spania îşi deschide larg graniţele, de la 1 iulie. Permite libera circulaţie a tuturor cetăţenilor din statele Uniunii Europene

Spania va permite începând de miercuri, 1 iulie, circulaţia liberă a cetăţenilor europeni şi va ridica progresiv restricţiile de călătorie în terţe ţări, pe baza unei liste convenite cu Uniunea Europeană.
Iulian Tudor
30 iun. 2020, 09:52
Spania îşi deschide larg graniţele, de la 1 iulie. Permite libera circulaţie a tuturor cetăţenilor din statele Uniunii Europene

Ministerul de Interne spaniol a publicat marţi în Monitorul Oficial o notă cu noile categorii de călători exceptaţi de la restricţiile de deplasare, indiferent de locul lor de provenienţă. Totuşi, documentul nu include încă dispoziţii referitoare la ţările considerate sigure, pentru care, începând din iulie, statele UE îşi vor redeschide frontierele, ce au fost închise la jumătatea lunii martie pentru a încetini răspândirea pandemiei de COVID-19.

Croaţia, care deţine preşedinţia Consiliului UE, a dat răgaz până marţi (ora 12:00) pentru ca ţările membre să accepte sau să respingă acea listă.

Ca linie directoare, Ministerul de Interne din Spania îi desemnează pe cetăţenii din UE drept beneficiari ai circulaţiei libere. Spania şi-a deschis deja frontierele cu ţările din spaţiul Schengen la 21 iunie, când s-a încheiat starea de alertă, cu excepţia Portugaliei, pentru care îşi va redeschide frontierele miercuri. De asemenea, va fi permisă circulaţia persoanelor care deţin permise de rezidenţă sau vize de şedere de lungă durată eliberate de statele membre UE şi de cele din spaţiul Schengen, care nu vor mai fi verificate dacă se îndreaptă direct spre localitatea de reşedinţă.

Citeşte şi Noi reguli pentru românii care merg în Grecia. Ce condiţii trebuie să respecte turiştii după 1 iulie

Sunt, de asemenea, exceptaţi studenţii şi lucrătorii cu calificare înaltă, a căror activitate este necesară şi care nu poate fi amânată sau realizată de la distanţă. Nu vor fi acceptaţi din motive de ordine şi sănătate publică în contextul crizei sanitare cetăţeni din terţe ţări, cu excepţia celor care rezidă în UE, în statele asociate spaţiului Schengen, în Andorra, Monaco, Vatican şi San Marino.

Vor putea intra în Spania titularii de vize de lungă durată eliberate de un stat membru sau asociat spaţiului Schengen, lucrătorii transfrontalieri şi profesionişti în domeniul medical, inclusiv investigatori sanitari şi cei care asistă persoanele în vârstă sau care se întorc în ţară după ce au realizat o activitate profesională în străinătate.

Restricţiile nu se aplică transportului de mărfuri, transportului maritim sau activităţilor din domeniul pescuitului şi nici transportului aerian comercial. Totodată, ele nu se aplică personalului diplomatic, consular, organizaţiilor internaţionale, militarilor, protecţiei civile, membrilor organizaţiilor umanitare sau studenţilor care învaţă în statele membre sau asociate Schengen şi care deţin permisele sau vizele necesare. Vor putea intra, de asemenea, în Spania persoane care călătoresc din motive familiale şi care dispun de documentele necesare sau persoane aflate în situaţii de forţă majoră.

Aceste dispoziţii nu vizează graniţa terestră cu Andorra şi nici controlul frontalier cu colonia britanică Gibraltar. Cu caracter temporar, rămân închise punctele terestre de intrare şi de ieşire în Spania prin oraşele nord-africane Ceuta şi Melilla.

DailyBusiness
Democrații cer demiterea lui Trump invocând pentru prima dată Secțiunea 4 a celui de-al 25-lea amendament
Spynews
Cosmin Zuleam, criminalul lui Adrian Kreiner, este adus azi în România din Inonezia. A fost condamnat la 30 de ani de închisoare
Fanatik.ro
Alexi Pitu, la Dinamo? Omul care face transferurile în Ștefan cel Mare a răspuns clar: „Am vorbit cu cineva de la Vejle”
Capital.ro
Reguli la bloc în România. Proprietarii pot face contestație la întreținere. Președintele asociației are termen 10 zile
Playtech.ro
Traian Băsescu a ajuns de nerecunoscut! Imaginile de necrezut au fost date la TV, ce se întâmplă cu fostul preşedinte
Adevarul
O brutărie din Moscova este în pragul falimentului după ce Putin i-a făcut reclamă. Ce il nemulțumește pe patronul afacerii
wowbiz.ro
Cătălin Crișan a ajuns de nerecunoscut, la doi ani după problemele de sănătate! Imaginile care i-au șocat pe fanii artistului: „Eu nu cred că e…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Fanii Real Madrid și FC Barcelona sunt îndoliați! Celebrul fotbalist s-a stins din viață la vârsta de 91 de ani: „Unul dintre jucătorii legendari ai clubului”
iamsport.ro
Tranzacție uriașă: un colos cu active de 116 miliarde de euro vrea să cumpere fosta firmă a membrului Generației de Aur!
MediaFlux
Reducere drastică. Guvernul vrea să taie 85% din pensiile celor care rămân să lucreze la stat
stirilekanald.ro
VIDEO El este tânărul care se zbate între viață și moarte după ce mașina i-a fost spulberată de tren, în Chiajna. Ghițan are doar 30 de ani și este tatăl a doi copii
Fotbal de Crăciun în Premier League: City poate urca pe 1 după etapa de Boxing Day