Ministrul Sănătăţii din Australia, spitalizat pentru „o infecţie suspectă”, după ce s-a vaccinat anti-Covid cu Astra Zeneca

Ministerul Sănătăţii de la Antipozi anunţă că ministrul urmează să fie ţinut sub observaţie peste noapte şi precizează că i se administrează antibiotice şi fluide.
George Russo
09 mart. 2021, 16:33
Ministrul Sănătăţii din Australia, spitalizat pentru

Ministrul Sănătăţii al Australiei, Greg Hunt, a fost internat la spital în urma unei ”infecţii suspecte”, după ce a fost vaccinat în weekend cu vaccinul împotriva Covid-19 britanic AstraZeneca, a anunţat biroul său marţi, care apreciază să această infecţie nu are legătură cu vaccinarea, relatează ABC News.

”Ministrul urmează să se însănătoşească complet”, se arată în acest comunicat.”Starea (sănătăţii sale) nu are legătură cu vaccinul” care i-a fost administrat, potrivit ministerului.

Hunt este unul dintre cei trei miniştri australieni aflaţi în concediu. Ministrul Apărării Linda Reynolds şi-a luat concediu medical luna trecută, după ce a fost interată la spital la sfatul unui cardiolog.

Ea este criticată dur cu privire la modul în care a gestionat acuzaţii de viol ale unei foste angajate a ministerului, Brittany Higgins, împotriva unui coleg.

Ministrul Sănătăţii poate fi suplinit fără probleme, a anunţat prim-ministrul

Ministrul Justiţiei Christian Porter şi-a luat concediu după ce a respins, săptămâna trecută, acuzaţii istorice de viol.

Premierul australian Scott Morrison a subliniat marţi că are o echipă puternică ce poate acoperi absenţa senatorului Reynolds şi a lui Porter.

”Ceea ce este formidabil în echipa mea este faptul că, în acest caz, ministrul Justiţiei sau Apărării, dacă nu pot să-şi exercite atribuţiile din motive de sănătate, am oameni minunaţi la care pot apela”, a declarat el.

Ministrul australian de Externe Marise Payne a preluat, astfel, portofoliul Apărării, iar ministrul Muncii Michaelia Cash pe cel al Sănătăţii.

Potrivit ABC News, atribuţiile lui Hunt nu au fost încă preluate de altcineva, deoarece se speră într-o recuperare foarte rapidă a acestuia.

Citeşte şi: Cum arată apartamentul care a uluit pe toată lumea. Imobilul e la etajul 78 şi are un design impresionant. Preţul uriaş pe care ar trebui să îl scoţi din buzunar – FOTO şi VIDEO

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Alberto a declarat că regretă apropierile de Paula. Ce decizie a luat concurentul de la Mireasa
Fanatik.ro
„Eu pot să spun doar că mă bucură”. Marius Șumudică nu a ezitat să răspundă când a fost întrebat despre postul de antrenor de la FCSB
Capital.ro
Comerțul ilegal cu tutun ia amploare în Europa. Ce au descoperit auditorii europeni în România
Playtech.ro
Elevii și studenții pot rămâne fără pensia de urmaș dacă nu depun acest document. Ce trebuie să facă pentru a primi în continuare banii
Adevarul
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
wowbiz.ro
Ilie Năstase, dezvăluiri după incidentul conjugal! Ce s-a întâmplat, de fapt, întrel el și soția lui: „M-am certat de o mie de ori cu ea și spune că am fost agresiv”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nivelul Dunării ajunge la un nou minim istoric! Ce spun specialiștii despre scăderea continuă a fluviului
iamsport.ro
A văzut pe cine cheamă Hagi la națională și a izbucnit: ”Numai gherle, e zero ca antrenor, a demonstrat că nu se pricepe deloc!”
MediaFlux
Sărbătoare în Calendarul Ortodox. Sfinții prăznuiți pe 9 septembrie 2026
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului