Gabriela Firea anunţă că a depus plângere penală pe numele lui Nicuşor Dan, pentru că ar fi înghesuit 21 de consilieri într-o cameră timp de 10 ore

Fostul primar general al Capitalei anunţă că s-a depus o plângere penală împotriva primarului general al Capitalei, Nicuşor Dan, după ce a înghestuit 21 de consilieri generali într-o cameră de 20 de metri pătraţi, timp de 10 ore, la şedinţa CGMB din 26 februarie.
George Russo
11 mart. 2021, 17:45
Gabriela Firea anunţă că a depus plângere penală pe numele lui Nicuşor Dan, pentru că ar fi înghesuit 21 de consilieri într-o cameră timp de 10 ore

Gabriela Firea susţine că în urma respectivei şedinţe, un consilier ar fi fost depistat pozitiv cu Covid şi ar fi fost sunat de DSP, ocazie cu care acesta a povestit cele întâmplate, dar instituţia răspunzătoare de controlul epidemiologic nu ar fi luat nicio măsură.

„De peste un an, cei aflați în prima linie – doctori, asistente medicale, infirmieri, angajați ai serviciilor de urgență, se luptă cu o îndârjire supraomenească să-și salveze pacienții.

Sunt însă și cazuri ce nu pot fi catalogate decât ca fiind extrem de grave, în care cei ce ar  trebui să vină în sprijinul românilor afectați de pandemie, și mă refer la funcționari aflați în poziții cheie, își bat joc, pur și simplu, de români.

Și, dacă nu ar fi tragică, situația pe care v-o prezint ar merita să fie transpusă într-un film sau o piesă de teatru de geniul unui nou Caragiale.

Astfel, în data de 26 februarie, 21 de consilieri generali PSD au participat la o ședință a Consiliului General al Municipiului București, organizată în condiții care au încălcat toate prevederile în vigoare privind zădărnicirea combaterii bolilor. Primarul General a decis să îi înghesuie pe acești consilieri generali într-o camera de 20 de mp, unde au stat peste 10 ore.

Surpriza a venit zilele următoare, când unul dintre consilierii generali prezenți a fost confirmat pozitiv la infecția cu COVID-19.

Nu vorbim aici despre inconștiența sau caracterul Primarului General, care s-a răzbunat pe consilierii cu care este în opoziție. Pentru faptele sale va plăti, există deja o plângere penală în acest sens. Îi atârnă în cârcă și răspunderea de a genera un focar de COVID-19 la sediul PMB…

Vorbim despre incompetența, deprofesionalizarea, fuga de răspundere a conducerii DSP București! Și, în același timp, este vorba despre responsabilitatea și asumarea ministrului Sănătății, a ministrului de Interne și a premierului, precum și a tuturor celor care, în aceste momente, se află în acele poziții-cheie în care iau decizii de viață și de moarte pentru români. Sau nu le iau. Pentru că nu le pasă sau nu corespund intereselor lor politice”, scrie Gabriela Firea.

Gabriela Firea: DSP se deplasează doar când e vorba de parlamentari PNL

„Faptele sunt următoarele:

Luni, 1 martie, consilierul general confirmat pozitiv a fost sunat de DSP și a explicat, din proprie inițiativă, condițiile în care s-a întâlnit cu colegii săi la sediul PMB. Repet, 21 de persoane, peste 10 ore, în 20 de metri pătrați.

Orice copil știe, după acest an de pandemie, că cei 20 de consilieri generali sunt considerați, din acel moment, contacți ai persoanei confirmate, că ei ar fi trebuit să fie sunați de DSP, că ar fi urmat o anchetă epidemiologică.

Credeți că s-a întâmplat așa ceva? Nu! A trecut de atunci o săptămână și, doar două dintre aceste 20 de persoane, respectiv persoana confirmată și încă un coleg, au fost sunate de reprezentanții DSP. Deși informația este publică, există declarații, fotografii, filmări în acest sens…

Și nu, nu s-a sesizat nici Poliția, că doar nu era un chef cu maneliști transmis în direct…Iar DSP, după cum știm cu toții, se deplasează cu toți angajații pe care îi are la Parlament și face peste 300 de teste PCR pe bandă rulantă doar când este vorba de un deputat PNL (Vergil Chițac), care a intrat în contact cu colegii săi (parlamentari, premierul de atunci Orban, întregul Cabinet, consilierii miniștrilor), așa cum s-a întâmplat în martie 2020…Fix acum un an….

Din proprie inițiativă, ceilalți consilieri au sunat sau au trimis emailuri către DSP în care au explicat că au stat în sală, mai multe ore, cu colegul lor confirmat pozitiv. De asemenea, acesta a sunat, tot din proprie inițiativă, la DSP și le-a oferit lista colegilor săi, pentru că de întrebat, nu l-a întrebat nimeni….

Conștiincioși și din nou din proprie inițiativă, toți cei 20 de consilieri generali și-au limitat ieșirile din casă și s-au testat, pe cheltuiala lor, pentru a nu pune în pericol viața altora. Și-au făcut propriile anchete, și-au luat măsurile pe care le-au considerat necesare. Și, în tot acest timp, au sunat din nou la DSP, din nou din proprie inițiativă.

Aici ne afundăm în tragicomedie, pentru că au fost anunțați că nu sunt contacți întrucât nu apar în baza de date! Asta în condițiile în care colegul lor a dat lista cu toți cei prezenți, pentru 10 ore, într-o camera de 20 de metri pătrați…

Mă întreb, domnule ministru de Interne, dacă nu ar fi avut conștiință sau dacă ar fi fost mai puțin cunoscători ai legislației, toate aceste persoane, contacți și posibili purtători ai bolii, ar fi putut să meargă la școală, la cumpărături, la biserică, cu mijloacele de transport în comun? Ar fi putut!

Nimeni nu i-a oprit, nimeni nu le-a dat nici măcar un sfat și nu i-a întrebat de sănătate. Nici atunci, nici până azi…

Mă întreb, domnule ministru al Sănătății, dacă DSP a făcut o anchetă la sediul PMB, pentru că acești consilieri generali s-au întâlnit sau au discutat cu mulți funcționari în ziua respectivă. Și nu e vorba de 2,3,4 contacți, ci de 20!!!

Mă întreb, domnule prim-ministru, dacă cei din conducerea DSP se ocupă la fel de profesionist de toate cazurile sau, poate, consilierii generali PSD au un tratament special, din cauza culorii lor politice?

Toate aceste întrebări sunt însă în responsabilitatea dvs, domnilor! Trimiteți corpul de control la DSP București și verificați cum a fost gestionat această situație! Luați măsurile care se impun!

Este responsabilitatea dumneavoastră. Pentru că protejarea sănătății românilor nu are culoare politică!”, precizează Gabriela Firea într-un comunicat citat de Stiripesurse.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu, scenariu şoc despre moţiunea împotriva lui Claudiu Năsui. „Lor trebuie să le dea socoteală actuala putere care-l apără pe acest ministru iresponsabil!”

DailyBusiness
O nouă campanie de propagandă a Moscovei în România: „Rusia nu este dușmanul meu”. Mesajul a ajuns și în alte țări europene
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Cum arată casa de vacanță a Andreei Esca, din Franța: E aproape de Nisa și are piscină exterioară! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Cine este iubita lui Daniel Bîrligea de la FCSB și cu ce se ocupă, de fapt. Puțină lume știe din ce face bani Antonia Salanță
Capital.ro
Regulă pentru românii care își fac sau își schimbă buletinul! Trebuie să prezinte obligatoriu aceste acte
Playtech.ro
Cele şase zodii chinezeşti care au noroc din plin joi. Li se îndeplineşte o mare dorinţă
Adevarul
„Trăim deja cel mai sumbru scenariu”. Predicția unui expert de la Cambridge despre întâlnirea Putin - Zelenski
wowbiz.ro
El este băiatul care s-a aruncat alături de iubita lui în fața TIR-ului, pe A1! Cătălin plecase de acasă pentru a-i duce un cadou Giorgianei
Evz.ro
Cină cu puține calorii. Trei salate rapide cu ton și legume
Prosport.ro
FOTO. Controversata Marina, renumită pentru imaginile ei cel puțin îndrăznețe, a fost prinsă! A primit pedeapsă de 4 ani
kanald.ro
Prognoza meteo pentru joi, 21 august 2025: Meteorologii ANM au emis un cod galben de caniculă în 11 județe din România și municipiul București
Cancan.ro
Mesajul de ADIO al tânărului care s-a sinucis pe A1! Mama lui a cedat...
iamsport.ro
Bombă! Dan Șucu, afaceri la suprapreț prin programul PNRR. Patronul Rapidului a încasat o sumă uriașă
MediaFlux
Burse elevi 2025 – 2026. Ce venit se ia în considerare pentru stabilirea calculului
stirilekanald.ro
Mihai și-a dat ultima suflare sub ochii soției sale, în timp ce încerca să salveze de la înec un bărbat. Femeia a văzut totul: „Omul acela l-a tras de picior și l-a băgat la fundul apei”
Decizie neașteptată! Pasul făcut de premierul Ilie Bolojan în ultimul moment