Incendiu la ATI Neamţ. Noi detalii din anchetă: Lumânări aprinse lângă bolnavi și proceduri de lucru primitive

Noi detalii şocante ies la iveală în cazul incendiului de la Spitalul din Piatra Neamţ. Avocatul Adrian Cuculis a declarat că în secţia ATI ar fi fost aprinse lumânări, în ciuda saturaţiei uriaşe de oxigen. Mai mult, în urma anchetei a reieşit că documentul privind protecţia împotriva incendiilor ar fi fost semnat retroactiv, iar personalul nu ar fi fost instruit despre cum să procedeze în caz de incendiu.
Loredana Brumă
19 mart. 2021, 12:05
Incendiu la ATI Neamţ. Noi detalii din anchetă: Lumânări aprinse lângă bolnavi și proceduri de lucru primitive

Incendiu la ATI Neamţ. Noi audieri au avut loc în cazul tragediei de la Piatra Neamţ. Avocatul Adrian Cuculis a declarat că în secţia ATI ar fi fost aprinse candele în ciuda saturaţiei uriaşe de oxigen.

Incendiu la ATI Neamţ. Adrian Cuculis, date importante din anchetă

Citeşte şi Incendiu ATI Neamţ. Bani de la stat pentru familiile victimelor

”Informația potrivit căreia acele candele erau aprinse pe secția ATI o avem încă de acum trei săptămâni, însă am așteptat aceste audieri pentru că una dintre întrebările capcană pe care le-am adresat celor audiați s-a referit exact la acest subiect. Dacă au cunoștință sau dacă exista o practică cunoscută în secția de ATI sau în spital de a aprinde aceste candele. E un obicei creștinesc, dar din nefericire nu are ce să caute într-o secție ATI. Toți au răspuns în felul următor. Că nu, nu se întâmpla așa ceva, doar că probele din dosar, respectiv planșele criminalistice, imaginile stocate de către criminaliștii aflați la fața locului când s-a făcut cercetarea, indică faptul că, pe pervaz, existau candele care fuseseră aprinse.

Nu știm dacă de acolo a plecat incendiul, probabil că nu, însă această chestiune ridică niște semne de întrebare.

O chestiune interesantă este aceea că PSI-ul, existau niște fișe care demonstrau încunoștințarea personalului medical, a cadrelor medicale, cum ar trebui să reacționeze daca s-ar fi declanșat un incendiu. Doar că, din toate declarațiile, 17 persoane, în 12 ore de audieri, toți au răspuns la unison că nu știau cum să reacționeze în caz de incendiu pentru că acele fișe care puteau să fie completate și retroactiv, existau acolo în baza de date și documente ale spitalului, pentru că era necesară o asemenea procedură. Dar din punct de vedere material, al interacțiunii propriu-zise cu un stingător, nimeni nu știa ce are de făcut.

Trei dintre persoanele audiate au spus același lucru ca la începutul anchetei. De la injectomatul acela ar fi plecat incendiul, ar fi luat foc și combinezonul unei asistente, cu toții s-au îndreptat către asistentă pentru a-i stinge costumul, și de acolo a mai fost un singur pas până s-a produs incediul.

Din punctul meu de vedere am asistat și la niște întrebări la care s-a răspuns nesigur, am aflat că se folosește o procedură din 1970, nu există ventilatoare pentru recircularea aerului, aerisirea în secția ATI se făcea prin deschiderea largă a geamurilor. Deci o chestiune primitivă.

Este clar că suntem, în momentul de față, într-o zonă și a a incompetenței și a lipsei de infrastructură pe partea aceasta, a spitalelor.

Astăzi continuă audierile la Piatra Neamț, pentru că acea asistentă al cărei combinezon a luat foc, va fi audiată la IPJ Piatra Neamț”, a declarat avocatul Adrian Cuculis, potrivit Antena 3. 

Reamintim că un incendiu a izbucnit pe data de 14 noiembrie 2020, la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean din Piatra Neamț. 10 oameni au murit, iar medicul Cătălin Denciu, care era de gardă, a suferit arsuri grave în timp ce încerca să salveze pacienţii. El a fost transportat la un spital din Belgia.  a sărit în foc să își salveze pacienții și a fost rănit grav, fiind transportat la Spitalul Militar Regina Astrid din Bruxelles.

Recent, acesta a vorbit despre ultimele luni din viaţa sa.

„Îmi amintesc că m-am trezit la terapie intensivă. Acolo am fost îngrijit de asistenţi medicali şi kinetoterapeuţi. Pe 20 ianuarie, am fost transferat la unitatea de îngrijire medie. Am reuşit treptat să mă mişc şi să merg din nou. Astăzi pot deja să merg cu bicicleta. Împăturirea braţelor este încă dificilă, aşa că urmez o mulţime de şedinţe cu kinetoterapeuţii şi un terapeut pentru a învăţa să mişc coatele din nou. Reabilitarea este departe de a se termina, dar ştiu că trebuie să dau totul pentru a mă simţi din nou mai bine. Voi continua să lucrez pentru a reuşi”, a declarat Cătălin Denciu pentru beldefnews.mil.be.

 

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Proiectul gigant care putea revoluționa fotbalul românesc. Cum trebuia să arate arena Cotroceni și cine s-a opus
Capital.ro
Doliu în televiziune! Cel mai frumos actor actor s-a stins din viață. Toată lumea l-a văzut în seriale la TV
Playtech.ro
Program bănci de Crăciun Zilele în care vor avea program scurt şi în care vor fi închise
Adevarul
Cine erau tinerii morți în accidentul din Bacău. Urmau să anunțe de Crăciun că vor avea un copil
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Bölöni l-a numit ”cel mai bun din Europa” pe fotbalistul Generației de Aur: ”Peste Beckenbauer! Era elegant și eficace”
MediaFlux
Vechime la pensie diferită! Românii care vor avea parte de alt calcul
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet