Serena Williams, performanţă incredibilă la 39 de ani. S-a calificat pentru a 14-a oară în semifinalele US Open

Serena Williams şi-a continuat cursa pentru câştigarea celui de-al 24-lea titlu de Mare Şlem din cariera sa, învingând-o în trei seturi, 4-6, 6-3, 6-2, pe bulgăroaica Ţvetana Pironkova, într-o partidă din sferturile de finală ale turneului US Open, disputată miercuri la Flushing Meadows.
Iulian Tudor
10 sept. 2020, 05:15
Serena Williams, performanţă incredibilă la 39 de ani. S-a calificat pentru a 14-a oară în semifinalele US Open

Cea mai mică dintre surorile Williams, în vârstă de 39 ani, accede astfel pentru a 14-la oară în cariera sa în penultimul act la Openul american, după cea de-a 106-a sa victorie înregistrată în această competiţie, la care a cucerit de şase ori trofeul.

În semifinale, Serena Williams o va avea ca adversară pe belarusa Victoria Azarenka, jucătoare în faţa căreia americanca a câştigat două finale memorabile, în 2012 şi 2013.

Azarenka a spulberat-o în sferturile de finală, cu 6-1, 6-0, pe belgianca Elise Mertens, în faţa căreia s-a impus în doar 74 minute de joc. Acesta a fost primul duel între cele două jucătoare în circuitul profesionist.

De menţionat că Victoria Azarenka, fostă numărul unu mondial şi dublă laureată la Australian Open (2012, 2013), a obţinut cu această ocazie a unsprezecea sa victorie consecutivă, după ce a cucerit titlul la Cincinnati, la sfârşitul săptămânii trecute, în condiţiile în care această competiţie a fost găzduită tot de instalaţiile de la Flushing Meadows, din cauza pandemiei de coronavirus.

În cealaltă semifinală de la US Open se vor înfrunta japoneza Naomi Osaka şi americanca Jennifer Brady, care şi-au asigurat calificarea în „careul de aşi” în urma meciurilor disputate marţi.

Rezultate – sferturi de finală:

Marţi
Jennifer Brady (SUA/N.28) – Iulia Putinţeva (Kazahstan/N.23) 6-3, 6-2
Naomi Osaka (Japonia/N.4) – Shelby Rogers (SUA) 6-3, 6-4

Miercuri
Serena Williams (SUA/N.3) – Ţvetana Pironkova (Bulgaria) 4-6, 6-3, 6-2
Victoria Azarenka (Belarus) – Elise Mertens (Belgia/N.16) 6-1, 6-0

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Ce tragedie! Drama prin care a trecut eroul Canadei. Stephen Eustaquio a început să plângă în timpul interviului
Capital.ro
Prețuri carburanți luni, 29 iunie. Unde se vinde cea mai ieftină benzină din România. Lista celor mai mici tarife
Playtech.ro
Greșeala care apare inclusiv în școli sau la televizor. Cum se spune corect ora 12
Adevarul
Tunelul Maramureș, de 2,4 kilometri, săpat în timp record. Cum au fost construite cele mai lungi tuneluri feroviare din România
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Cine a fost liderul ”din umbră” al Generației de Aur: ”Un jucător de o inteligență rară! Avea voce în vestiar, spunea lucrurilor pe nume”
MediaFlux
Cele mai frumoase mesaje, urări și felicitări de Sf. Petru și Pavel. Cui îi spunem „La mulți ani”
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?