Calendar ortodox 2 aprilie 2021. Sfântul Cuvios Tit, făcătorul de minuni, îți dă ajutor imediat

În această zi este prăznuit Sfântul Cuvios Tit, făcătorul de minuni. Îți dă ajutor imediat dacă i te rogi cu credință mare.
Alina Costache
01 apr. 2021, 23:15
Calendar ortodox 2 aprilie 2021. Sfântul Cuvios Tit, făcătorul de minuni, îți dă ajutor imediat
Sfantul Cuvios Tit. Sursa FOTO: doxologia.ro

Sărbători religioase 2 aprilie 2021

Ortodoxe: Sfântul Cuvios Tit, făcătorul de minuni

Greco-catolice: Sf. cuv. Tit Taumaturgul

Romano-catolice: VINEREA SFÂNTĂ (post şi ab.) (Patima şi moartea Domnului), Sf. Francisc de Paola, pustnic

Calendar ortodox 2 aprilie 2021. Cine a fost Sfântul Cuvios Tit, făcătorul de minuni

Cuviosul Tit a viețuit în timpul luptei împotriva sfintelor icoane (sec. IX). Sfântul Tit s-a călugărit de tânăr și a dobândit două mari virtuți: smerenia și ascultarea, potrivit Ziarul Lumina.

Întreaga sa viaţă s-a păzit curat cu trupul şi cu sufletul, ca un înger al Domnului. Astfel, mergea cu multă răbdare înaintea Domnului pe calea cea strâmtă şi cu lupte a vieţii călugăreşti şi avea atâta smerenie şi ascultare, încât strălucea între toţi fraţii cu faptele sale cele bune. Pentru aceasta, Dumnezeu l-a învrednicit cu darul facerii de minuni, ajungând un adevărat stâlp al Bisericii în timpuri de prigoană.

Lăsând creştinilor un autentic mod de trăire în Hristos, Sfântul Tit, făcătorul de minuni, s-a mutat în pace la cereştile locaşuri.

Calendar ortodox 2 aprilie 2021. Rugăciunea scurtă a Sfântului Tit, făcătorul de minuni, pentru sănătate și protejarea de boli

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Tit, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre și să ne ferească de necazuri și boală.

Sfinte Cuvioase Părinte Tit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu Dumnezeiască alegerea Duhului, din scutecele maicii tale ai fost adus lui Dumnezeu şi te-ai făcut tăinuitor şi slujitor Preasfintei Născătoare de Dumnezeu Celei Neispitite de bărbat.

Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Tit. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă.

Rugăciune 2 aprilie – Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Sfinte Cuvioase Părinte Tit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Ca unul ce ai supt dulceaţa înfrânării, ai lepădat amărăciunea patimilor. Pentru aceea mai mult decât cu mierea şi fagurele îndulceşti inimile noastre, părinte. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin!

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Bijuteria din Dâmbovița e aproape gata! Cum arată stadionul în care s-au investit peste 85 de milioane de euro
Capital.ro
Doliu în televiziune! Cel mai frumos actor actor s-a stins din viață. Toată lumea l-a văzut în seriale la TV
Playtech.ro
Anunț pentru pensionari: cine beneficiază de 275 de lei în plus la pensie din aprilie 2026
Adevarul
Putin s-a adresat națiunii având în spate o hartă uriașă a Rusiei. Cum stau lucrurile în realitate pe câmpul de luptă din Ucraina, potrivit analiștilor
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Bölöni l-a numit ”cel mai bun din Europa” pe fotbalistul Generației de Aur: ”Peste Beckenbauer! Era elegant și eficace”
MediaFlux
Cum a ajunbs România bătaia de joc a importatorilor. Mâncăm "furaje pentru animale"
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet