Aproape 4% dintre români vor să fie rezidenţi în Marea Britanie. Peste 600.000 aplicaseră pentru acest statut până pe 30 iunie

Peste 600.000 de români au aplicat pe platforma EU Settlement Scheme - EUSS pentru noul statut de rezident în Marea Britanie până la data de 30 iunie, a declarat marţi Iulian Pasniciuc - Manager, Departamentul Impozit pe Venit şi Contribuţii Sociale din cadrul EY România.
Filip Stan
06 oct. 2020, 10:32
Aproape 4% dintre români vor să fie rezidenţi în Marea Britanie. Peste 600.000 aplicaseră pentru acest statut până pe 30 iunie

Conform statisticilor publicate de UK Home Office la 30 iunie 2020, dintr-un total de 3.721.960 de aplicaţii depuse pentru obţinerea noului statut de rezident, 609.060 au fost depuse de cetăţeni români„, a afirmat Iulian Pasniciuc, în cadrul unei conferinţe online.

El a explicat că, prin acordul de retragere părţile, Marea Britanie şi Comisia Europeană, au decis ca în materie de mobilitate să se bazeze pe principiile nediscriminării şi reciprocităţii depline, astfel încât celor peste 4 milioane de cetăţeni, dintre care 3 milioane sunt europeni în Marea Britanie şi peste un milion de britanici în Europa, să nu le fie atinse drepturile dobândite.

Iulian Pasniciuc a spus că există o perioadă de tranziţie până la sfârşitul anului ceea ce înseamnă că toate drepturile privind libera circulaţie vor rămâne în vigoare până la această dată.

Pentru cetăţenii români, cei care doresc să rămână în Regatul Unit după finalizarea perioadei de tranziţie, aceştia trebuie să se înregistreze pentru obţinerea unui nou statut de rezident. În acest sens, Guvernul britanic a creat un sistem de înregistrare pe nume EU Settlement Scheme – EUSS prin care cetăţenii europeni, inclusiv românii, pot solicita acest nou statut. Există un termen limită pentru depunerea acestor aplicaţii. Acesta este 30 iunie 2021, iar condiţia este ca aplicantul să se afle în Regatul Unit înainte de 31 decembrie 2020, care este sfârşitul perioadei de tranziţie„, a declarat reprezentantul EY România.

Citeşte şi OMS: Una din 10 persoane e posibil să fi contractat deja coronavirus. Ne îndreptăm spre o perioadă dificilă

El a menţionat că acordarea statutului de pre-settled sau settled status nu presupune per se acordarea unei vize sau a unui permis de şedere, ci reprezintă doar o înregistrare electronică în datele Ministerului de Intern al Marii Britanii.

Totuşi, ulterior datei de 1 ianuarie cetăţenii europeni din Marea Britanie vor fi condiţionaţi să-şi demonstreze statutul atât autorităţilor dar şi atunci când închiriază o proprietate, deschid un cont bancar sau să-şi dovedească dreptul de muncă în această ţară.

Populaţia României este în prezent de aproximativ 19,1 milioane locuitori, ceea ce înseamnă că cifra de 609.000 de cetăţeni care doresc rezidenţa britanică reprezintă peste 3% din populaţia ţării.

Cetăţenii britanici şi membrii de familie ai acestora care aveau reşedinţă în România şi care doresc să rămână în ţară după data de finalizare a perioadei de tranziţie, 31 decembrie 2020, trebuie să se înregistreze pentru dobândirea noului statut de rezident în calitate de beneficiari ai Acordului de retragere la Inspectoratul General pentru Imigrări din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (IGI-MAI) până la data de 31 decembrie 2021.

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Cum arată curtea Mirelei Vaida. Frumoasa prezentatoare se bucură de o adevărată oază de liniște | GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Caz șocant în Belgia: colegul lui Darius Olaru a fost victima unui jaf armat în plină zi! A fost scos din mașină cu forța. Foto
Capital.ro
Codul urbanismului a primit raport favorabil în Parlament. PMB ar putea prelua atribuțiile privind documentațiile de urbanism din 2028
Playtech.ro
Joburile part-time care pot aduce până la 3.000 de lei pe lună. Domeniile în care angajatorii caută acum oameni
Adevarul
Cel mai „liberal” dintre primarii PSD explică cum a făcut reformă, deși legea administrației nu-l obliga
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este Luca, tânărul de 18 de ani care și-a pierdut viața în urma tragediei din Vrancea. Visa la o carieră în medicină
iamsport.ro
171 de luni de suspendare și aproape 375.000 de euro amenzi! Verdictul care lovește în plin un club din România
MediaFlux
EXCLUSIV Îl vor tăia ca pe un tort. Mărturii incredibile din blocul care a explodat în Rahova
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România