Alegeri nerecunoscute de tribunal. Primarul condamnat pentru pornografie infantilă nu a fost validat în funcţie de judecători

Magistraţii Judecătoriei Câmpina au invalidat alegerea în funcţia de primar al comunei prahovene Şotrile a lui Davidescu Daniel Bogdan, fost edil al localităţii, care a fost condamnat pentru pornografie infantilă şi a candidat ca independent, fiind ales cu 41,22% din voturi.
Filip Stan
13 oct. 2020, 17:56
Alegeri nerecunoscute de tribunal. Primarul condamnat pentru pornografie infantilă nu a fost validat în funcţie de judecători

Invalidează alegerea în funcţia de primar al comunei Şotrile, judeţul Prahova, a domnului Davidescu Daniel Bogdan. Încheierea se va comunica de îndată Prefectului Judeţului Prahova şi Secretarului General al Comunei Şotrile pentru aducerea la cunoştinţă publică, prin afişare în termen de cel mult 24 ore de la comunicare. Cu drept de apel, ce se depune la prezenta instanţă, în termen de 2 zile de la aducerea la cunoştinţă publică” este soluţia pronunţată marţi de Judecătoria Câmpina.

Citeşte şi Când va fi învestit Nicuşor Dan ca primar general al Capitalei. Anunţul politicianului

Daniel Bogdan Davidescu a candidat ca independent şi a fost ales de 41,22% dintre votanţii comunei, respectiv 742 de alegători au votat pentru el. Candidatul liberal Gabriel Broşteanu a obţinut 629 de voturi, reprezentând un scor electoral de 34,94%.

Bogdan Davidescu a candidat independent, după ce în toamna anului trecut a fost condamnat definitiv la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de pornografie infantilă.

Prefectura Prahova a constatat încetarea de drept a mandatului său de primar în luna ianuarie a acestui an. Ulterior, fostul edil a început să lucreze din nou în primărie, fiind angajat consilier personal al viceprimarului care a preluat atribuţiile de primar.

Istoricul penal al lui Davidescu

La momentul deciziei instanţei de condamnare a lui Davidescu, PSD s-a delimitat public de acesta, însă partidul nu a avut candidat la alegerile de la Şotrile din această toamnă. Mai mult, bannere electorale ale lui Davidescu au fost afişate alături de cele ale candidatului PSD pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader.

Problemele cu justiţia ale lui Bogdan Davidescu au început în toamna anului 2018, când DIICOT a deschis pe numele său un dosar vizând infracţiuni de şantaj, act sexual cu un minor şi pornografie infantilă.

S-a reţinut faptul că, în perioada 2016-2017, suspectul a început o relaţie de concubinaj cu o minoră care la acea dată avea vârsta de aproximativ 13-14 ani, iar relaţiile sexuale pe care le-a întreţinut cu acesta au avut loc începând cu vârsta de 16 ani, în mod constant, victima fiind dependentă financiar şi influenţată de autoritatea suspectului. Întrucât persoana vătămată a refuzat să mai continue respectiva relaţie, suspectul a început să o şantajeze, ameninţând-o că va face publice mai multe imagini sau înregistrări de natură compromiţătoare cu caracter pornografic, reprezentând-o pe minoră, ori că le va prezenta părinţilor acesteia în cazul în care nu va continua relaţia de concubinaj„, arătat procurorii DIICOT în toamna lui 2018.

DailyBusiness
Incendiu la un depozit de muniție în Dâmbovița. 25 de persoane evacuate
Spynews
De la cat pornesc ofertele de Revelion 2025-2026. Prețurile nu sunt deloc mici
Fanatik.ro
Patru titulari ai FCSB, OUT pentru meciul cu UTA din Cupa României Betano: „Nu o să facă deplasarea”
Capital.ro
Cazul Caracal. Gheorghe Dincă a mărturisit. Ce le-a spus colegilor din pușcărie despre crime
Playtech.ro
La ce oră începe parada de 1 Decembrie 2025 din București. Programul complet de Ziua Națională
Adevarul
Tesla Cybertruck, mașina interzisă în Europa, văzută pe străzile din Craiova. Internauții au ironizat autoturismul care costă o avere
wowbiz.ro
Andreea Bălan a dat vestea bombă! Este știrea momentului în showbiz. Ea și Victor Cornea sunt în culmea fericirii
Economica.net
Cât va creşte euro, ce se va întâmpla cu preţurile, în decembrie şi în 2026
kanald.ro
O tânără de doar 21 de ani, din Argeș, s-a stins în mod inexplicabil în casa iubitului său! Incredibil cum a fost descoperit trupul Florinei
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo știe pe cine votează la alegerile pentru Primăria București: ”Un om puternic și de cuvânt”
MediaFlux
Noua fraudă care îi vizează pe cei care locuiesc la bloc! Românii pot pierde într-o secundă toți banii din casă
stirilekanald.ro
Anunț foarte important pentru români! E știrea momentului
substantial.ro
AS Monaco – PSG, AC Milan – Lazio, Chelsea – Arsenal: prezentare și cote la pariuri