Un nou efect secundar al vaccinului Pfizer, descoperit în Israel. Cei injectaţi ar putea dezvolta Zona Zoster

Cheagurile de sânge sunt unul din principalele efecte adverse de după vaccinarea anti-Covid, dar Zona Zoster ar putea fi un nou efect secundar rar al administrării serului de la Pfizer-BioNTech, susține un nou studiu, realizat de oamenii de ştiinţă din Israel.
Daniel Spătaru
21 apr. 2021, 13:41
Un nou efect secundar al vaccinului Pfizer, descoperit în Israel. Cei injectaţi ar putea dezvolta Zona Zoster

Potrivit unui studiu apărut în revista Reumatologia, cercetătorii de la Tel Aviv Sourasky Medical Center și Carmel Medical Center din Haifa au descoperit că persoanele cu anumite boli autoimune au mai multe șanse de a dezvolta erupții cutanate şi Zona Zoster după administrarea vaccinului împotriva coronavirusului. Mai mult, starea pielii a fost de cinci ori mai afectată după prima doză decât după a doua, mai arată studiul, preluat de Jerusalem Post.

Au fost raportate deja şase cazuri în care a fost dezvoltată Zona Zoster, dar specialiştii spun că numărul este mult mai mare. Noile descoperiri ar trebui să servească drept avertisment pentru medici, care ar trebui să fie atenți la simptomele mai puțin frecvente la pacienții cu boli autoimune.

Nu putem spune că vaccinul este cauza erupțiilor, dar putem spune că ar putea fi un factor declanșator la unii pacienți”, a declarat dr. Victoria Furer, reumatolog la Centrul Medical Sourasky din Tel Aviv.

Citeşte şi Noi efecte secundare descoperite la vaccinurile antiCOVID. Femeile sunt cele afectate!

În cadrul studiului, echipa de cercetători a studiat 590 de pacienți imunizați cu Pfizer – 491 dintre ei au fost diagnosticați cu boli reumatice inflamatorii autoimune: Aproximativ 1,2% din acest grup au dezvoltat Zona Zoster.

Bolile reumatice inflamatorii autoimune (AIIRD) determină sistemul imunitar să atace oasele, articulațiile, mușchii sau organele unei persoane. Acestea includ afecțiuni precum artrita reumatoidă, scleroza sistemică și boala mixtă a țesutului conjunctiv. Prin urmare, cercetătorii recomandă ca pacienții cu AIIRD să fie vaccinați împotriva Zonei Zoster înainte de a primi vaccinul COVID-19.

Citeşte şi Vaccinurile Pfizer și Moderna au dat efecte secundare vizibile în cazul a 10-15% dintre voluntari

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Șoc în lumea mondenă! Mădălina Apostol a murit! S-a întâmplat azi noapte la 2:00
Fanatik.ro
Ce i-a spus Ovidiu Burcă lui Marius Șumudică la pauză. „Șumi” a refuzat să dea mâna cu oponentul său la final: „Bă, băiatule, tu cu cine vorbești?”
Capital.ro
Ai un salariu de 6.000 de lei brut? Câți bani îți rămân după taxe
Playtech.ro
Compania care nu a dat afară niciun angajat de aproape 100 de ani. Proprietarul promite să păstreze tradiția și în era AI
Adevarul
Un cal de rasă în valoare de 15.000 de lei a fost împușcat din greșeală de braconieri, în Vaslui. Vânătorii l-ar fi confundat cu cerbul pe care îl urmăreau
wowbiz.ro
Monica Gabor, adevărul dureros despre moartea Mădălinei Apostol! A dezvăluit ce probleme de sănătate avea partenera lui Nick Rădoi: „O bătălie pe care a purtat-o în secret”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu în Alpii elvețieni! Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a răsturnat
iamsport.ro
Șocant! Fostul jucător al FCSB s-a lăsat de fotbal la doar 27 de ani: 'O săptămână n-am putut să mă mișc'
MediaFlux
Ce a pățit o influenceriță după ce a fost mușcată de o țestoasă marină în vacanța din Zanzibar
stirilekanald.ro
A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor