Arhiepiscopul Tomisului a adus Sfânta Lumină din largul Mării Negre. Ovidiu Lipan Ţăndărică a bătut toaca în fruntea procesiunii

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a adus Sfânta Lumină din largul Mării Negre pe care o purtat-o în procesiune din Portul Tomis până la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa.
Filip Stan
01 mai 2021, 23:51
Arhiepiscopul Tomisului a adus Sfânta Lumină din largul Mării Negre. Ovidiu Lipan Ţăndărică a bătut toaca în fruntea procesiunii

UPDATE: Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare, în Portul Tomis, iar apoi a mers în procesiune până la Catedrala Arhiepiscopală. Acesta a adus sâmbătă seara din largul Mării Negre. Şalupa cu înaltul ierarh a sosit în Portul Turistic Tomis. Mii de persoane sunt la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel la slujba de Înviere. Lumea nu respectă măsurile de distanţare socială.

„Şi în anul 2021 la Sfintele Paşti a venit Lumina din cer la Ierusalim. A ajuns aici la noi pe mare cum a ajuns acum aproaope 2000 de ani cu Sfântul Andrei. Sfântul Andrei se bucură acum din cer că îi păstrăm Lumina pe care a dus-o din Ţara Sfântă de la Mirmântul Domnulu, noi toiţi avem nevoie de această Lumină. Aceaata e sfinţenia cea mare, aceasta e bucuria pentru Lumina învierii Domnului alungă întunericul”, a spus IPS Teodosie, când a coborât din şalupă.

În fruntea procesiunii s-a aflat Ovidiu Lipan Ţăndărică. Acesta a bătut la toacă.

Apoi, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie a plecat în procesiune fiind însoţit de mai mulţi preoţi, către Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. În procesiune s-au aflat peste 100 de persoane.
La slujba de Înviere participă mii de persoane. În acest an sunt mai mulţi oameni compativ cu anii trecuţi, iar slujba este transmisă lângă un ecran aflat lângă scenă.

În jurul orei 23.55, IPS Teodosie a oferit credincioşilor Lumina Sfântă, iar de la miezul nopţii a început oficierea Canonului Învierii, urmat de săvârşirea Sfintei Liturghii.

Arhiepiscopul Tomisului va aduce sâmbătă, 1 Mai,  sfânta Lumină din largul Mării Negre pe care o va purta în procesiune din Portul Tomis până la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa, unde va fi oferită credincioşilor la ora 23.45.

Apoi, de la ora 24.00, arhiepiscopul va oficia Canonul Învierii, urmat de săvârşirea Sfintei Liturghii.

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie: „Vă invit la Înviere, la malul mării! Veniţi câţi doriţi, este loc pentru toţi!”

Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului a declarat că, la fel ca şi în anii trecuţi, şi anul acesta, de Paşte, sfânta lumină va veni de la Ierusalim. Aceasta va ajunge la tomitani cu o barcă pe apă, în Portul Tomis, după care IPS le va vorbi credincioşilor despre cum a venit Apostolul Andrei cu lumina.

Paşte 2021. Lumina Sfântă, adusă de la Ierusalim. Reguli pentru noaptea de Înviere
Imediat după aceea, va avea loc procesiunea spre Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. Lumina se va da la ora 23.45, iar slujba se va ţine afară, în aer liber. Pe această cale, IPS Teodosie îi îndeamnă pe credincioşi să vină să se împărtăşească, să ia lumină, dar să respecte, în acelaşi timp, măsurile de siguranţă, mai ales că spaţiul este suficient de mare în această zonă.

„Iubiţi credincioşi, vă invit la Înviere, la malul mării, veniţi câţi doriţi, pentru că este loc pentru toţi! În plus, este posibil să se instaleze şi un ecran afară, pentru a fi urmărită slujba. Ne aflăm în preajma celei mai mari sărbători, a Paştelui. Sigur că această sărbătoare este precedată de săptămâna în care petrecem deniile şi sfintele liturghii din perioada aceasta, iar vineri este zi de post negru şi fără nicio liturghie. Iată, pentru sărbătoarea Paştelui, ca în fiecare an, vom avea parte de sfânta lumină, adusă de la Ierusalim, prin purtarea de grijă a Patriarhiei Române. Paştele este cea mai mare sărbătoare, pentru că este împlinirea noastră. Prin sărbătoarea aceasta, ne izbăvim, iar în fiecare an se înnoieşte sărbătoarea. Trebuie să precizez că sărbătorile religioase nu sunt comemorări, ci sunt trăiri intense ale momentelor mântuitoare. Apogeul momentului de Înviere este tocmai această sărbătoare, care a fost pregătită din vechime. A existat Paştele iudeilor, iar în anul când Iisus a fost răstignit, a pătimit şi a murit, Paştele începea chiar de joi sau vineri seara. Noi, ortodocşii avem întotdeauna Paştele după Paştele iudeilor, după echinocţiul de primăvară şi după lună plină. Iată, nouă ne vine sărbătoarea din cer, pentru că aducem sfânta lumină de la Ierusalim şi o dăruim credincioşilor. Această sfântă lumină este harul în care s-a îmbrăcat Hristos, după Înviere, este energia dumnezeiască prin care noi luăm arvuna vieţii celei veşnice. De aceea, ne şi salutăm cu cel mai frumos salut «Hristos a Înviat!» şi ni se răspunde cu «Adevărat a Înviat!». Totodată, sărbătoarea Paştelui este sărbătoarea păcii şi a dragostei, şi a bucuriei”, a precizat Înaltpreasfinţitul.

Pentru că anul acesta, la fel ca şi în 2020 nu va putea merge în penitenciare, IPS Teodosie a vorbit şi despre deţinuţi. El a spus că mulţi dintre ei se deschideau, atunci când îi vizita, în taina spovedaniei. Mai mult decât atât, unii deţinuţi L-au cunoscut acolo pe Iisus. „Dragi credincioşi din penitenciare, să nu vă socotiţi osândiţi la moarte! Unii dintre voi sunt închişi pe nedrept, dar, bucuraţi-vă, căci şi Iisus şi apostolii Săi au fost închişi pe nedrept. Aveţi ocazia să vă îndreptaţi! Împacaţi-vă cu cei ce v-au supărat! Noi vă pomenim mereu, eu vă îmbrăţişez ca un părinte! Hristos a Înviat pentru toţi cei din penitenciar!”, este mesajul transmis de IPS Teodosie. 

Duminică, în prima zi de Paşte, începând cu ora 12.00, la Catedrala arhiepiscopală, IPS Teodosie va oficia slujba Vecerniei, cunoscută sub numele de „a doua Înviere”, în timpul căreia Sfânta Evanghelie va fi citită în 12 limbi de circulaţie internaţională, simbolizare a universalităţii creştinismului.

După slujbă, la ora 13.30, în parcul catedralei, va avea loc tradiţionalul Concert pascal susţinut de Corala „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului. Apoi, ierarhul va oferi celor prezenţi ouă roşii, cozonac şi vin.

Paşte 2021. Lumina Sfântă s-a aprins la Ierusalim LIVE VIDEO

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Cine sunt acționarii de la Catedrala Patriarhală SA. Rolul companiei în proiectul grandios din centrul Bucureștiului
Capital.ro
Elena Udrea e cea mai fericită: Dorința mea a fost împlinită de Dumnezeu! A anunțat personal
Playtech.ro
Poți monta centrala termică în balcon? Ce spune legea și care sunt condițiile obligatorii
Adevarul
O mare companie metalurgică din România a fost cumpărată de miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
Ți se rupe sufletul! Acesta este momentul în care toată lumea a CEDAT la căpătâiul Ștefaniei Szabo. Cuvintele sunt de prisos... asemenea durere nu poate fi exprimată în cuvinte
iamsport.ro
Ilie Năstase nu se dezminte! Ce s-a întâmplat la prima înfățișare în procesul de divorț cu Ioana
MediaFlux
Schimbare radicală de vreme. ANM anunță prognoza meteo pentru luna noiembrie
stirilekanald.ro
"N-a făcut nici infarct, nici AVC, plămânii ei...." De ce a murit, de fapt, Ștefania Szabo! Legiștii au făcut descoperirea
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai