Alertă meteo. Trei zile cu ploi torenţiale în toată ţara. Inundaţii aşteptate în 13 judeţe

ANM a emis alte două avertizări. Va fi instabilitate accentuată în toată ţara, cu precipitaţii mai bogate în Oltenia şi Muntenia.
Alina Costache
26 mai 2021, 11:24
Alertă meteo. Trei zile cu ploi torenţiale în toată ţara. Inundaţii aşteptate în 13 judeţe

Alertă meteo. Vara se lasă aşteptată, ANM anunţă că ploile nu se vor opri până la sfârşitul săptămânii. Meteorologii atenționează că vin ploi în București, iar temperaturile scad, astfel că vineri vor atinge maxime de doar 20 de grade.

INFORMARE METEOROLOGICĂ

Interval de valabilitate: 26 mai, ora 11:00 – 29 mai, ora 10:00
Fenomene vizate: manifestări de instabilitate atmosferică;
Zone afectate: conform textului;

Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, cu precădere la munte, în sudul, centrul și estul țării. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, izolat căderi de grindină şi intensificări de scurtă durată ale vântului, anunţă ANM.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp, iar pe arii restrânse 30…50 l/mp.
Astfel de fenomene se vor semnala şi în restul teritoriului, dar pe suprafeţe mai mici şi pentru intervale scurte.

Prognoza meteo pentru două săptămâni. Vreme de vară, dar şi ploi şi vijelii la final de mai. Cum va fi vremea la început de iunie

COD GALBEN. 

Interval de valabilitate: 26 mai, ora 14:00 – 27 mai, ora 06:00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată
Zone afectate: conform textului și hărții;

În intervalul menționat, local în Oltenia și Muntenia, precum și în zona Carpaților Meridionali și a Carpaților de Curbură, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină și averse ce vor avea și caracter torențial. Cantitățile de apă vor depăși 25…35 l/mp și pe arii restrânse 40 l/mp.  În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

Alertă meteo COD GALBEN: Furtuni puternice în mare parte din ţară din această după-amiază

Şi Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a extins, miercuri, atenţionarea precedentă Cod galben de inundaţii. Râuri din 13 judeţe sunt în pericol, până joi după-amiază.

Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, hidrologii au actualizat alerta precendentă.

Astfel, în perioada miercuri ora 12.00 – joi ora 14.00, pe râurile din bazinele hidrografice: Gilort – bazin superior (judeţul Gorj), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sf. Gheorghe – amonte Ac. Ioneşti, Olteţ – bazin superior (judeţele Covasna, Harghita, Braşov, Sibiu, Argeş, Gorj şi Vâlcea), Călmăţui, Vedea – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Olt şi Teleorman), Argeş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman, Ilfov şi Călăraşi) se pot produce inundații.

Atenţionarea hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri din judeţele Braşov, Sibiu, Vâlcea şi Argeş.

DailyBusiness
Cu ce se ocupă imigranții veniți în România în 2025. Majoritatea lucrează în domenii precum construcțiile și producția
Spynews
”Dumnezeule, ce ne-ai dat să trăim!”. Alina Marymar, șocată! Are legătură cu nepotul ei decedat, Lucas. Mulți nu cred că e o coincidență
Bzi.ro
Tania Budi a făcut furori în costum de baie! Imagini incendiare cu vedeta în vârstă de 57 de ani! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Experimentele tactice ale lui Gigi Becali, taxate dur de prietenul Mitică Dragomir: „A vrut să se dea rotund!”. Verdict clar în „cazul Chiricheș”
Capital.ro
S-a stins cel mai iubit actor. A avut o carieră de peste patru decenii și apariții memorabile. Nu va fi uitat
Playtech.ro
Septembrie cum nu a mai fost, în România! ANM a făcut anunţul despre vreme pentru următoarea lună
Adevarul
Cum atacă grăsimea viscerală „ascunsă” organele interne: videoclipul viral care șochează internetul. Pericol și pentru persoanele slabe
wowbiz.ro
Un nepalez a fost găsit în stare de inconștiență la marginea unui drum din Vaslui! Străinul a fost salvat la timp de un jandarm aflat în timpul liber
Economica.net
VIDEO Autostrada Bucureştiului - Se ridică podul peste lacul Cernica
Prosport.ro
FOTO. Cum arată mama a doi copii care a participat la Campionatele Mondiale de Bikini Fitness
kanald.ro
Pe 8 septembrie, prima zi de școală, profesorii nu merg la cursuri. Protest masiv în Piața Victoriei
Cancan.ro
Mihaela Rădulescu s-a întors în România! Cu cine a fost surprinsă vedeta, după moartea lui Felix Baumgartner
iamsport.ro
Ei sunt ”greii” de la Chiajna care vor să scape de Nicolae Dică. S-au purtat discuții și cu alți antrenori
MediaFlux
Se schimbă tot în școlile din România!
stirilekanald.ro
VIDEO Cutremur de 6 grade cu peste 800 de morți. Alte sute de oameni, dați dispăruți și căutați sub dărâmături
Majoritatea oamenilor nu știu de ce ai nevoie de o gaură la capacele stiloului : rolul acestuia este incredibil de util!