România s-a prăbuşit în topul vaccinărilor. Din fruntaşii Europei am ajuns printre ultimii în clasamentul ţărilor care au administrat cel puţin o doză

În urmă cu doar trei luni, România se afla pe locul 7 în lume în ceea ce priveşte vaccinarea anti-coronavirus. Cifrele de la sfârşitul lunii februarie erau incredibile, la acea vreme aflându-ne pe locul 2 în Europa la vaccinarea cu ambele doze sau locul 6 la media dozelor administrate zilnic.
Daniel Spătaru
31 mai 2021, 09:46
România s-a prăbuşit în topul vaccinărilor. Din fruntaşii Europei am ajuns printre ultimii în clasamentul ţărilor care au administrat cel puţin o doză

În urmă cu trei luni, autorităţile se lăudau pe toate canalele cu succesul campaniei de vaccinare, care ne plasa în topurile mondiale. Acum nimeni nu mai vorbeşte în România de asta, ba chiar riscăm ca la un moment dat să aruncăm o parte din doze, sau să le donăm, cum s-a întâmplat din nou joia trecută, când Guvernul a aprobat donarea a încă 100.000 de doze de AstraZeneca către Republica Moldova.

Campania de vaccinare gâfâie, iar în weekend, în ciuda maratoanelor, nu s-a atins cifra de 20.000 de persoane vaccinate cu prima doză. Pe 30 mai 2021 erau vaccinate în România cu cel puţin o doză 4,3 milioane de persoane, cu mult sub obiectivul asumat al guvernului, ca la data de 1 iunie să avem cel puţin 5 milioane de persoane vaccinate. De altfel, în acest ritm de vaccinare, obiectivul propus nu s-ar atinge până la jumătatea lunii, fiind de aşteptat ca interesul românilor să se menţină scăzut şi în perioada următoare.

Citeşte şi Liber la vaccinare pentru copii. EMA a autorizat serul Pfizer peste vârsta de 12 ani, în România procesul va începe cât mai curând posibil

În prezent, România a căzut pe locul 12 în Europa, cu 22,13% din populaţie vaccinată cu cel puţin o singură doză. Într-o statistică Our World Data, dintre ţările UE doar Bulgaria stă mai rău decât noi, cu 11,47% din populaţie vaccinată cu cel puţin o doză. De altfel, şi în această privinţă se constată o cristalizare a spectrului european, cu Vestul „bogat” conducând clasamentul, iar Estul „sărac” şi sceptic ocupând ultimele locuri.

Lider la nivel european este Germania, cu un procent aproape dublu de populaţie vaccinată, 42,79%, dar am fost depăşiţi cu mult şi de ţări a căror campanie de vaacinare a început masiv destul de târziu, precum Italia (37,4%) . De asemenea, Polonia, care în urmă cu trei luni se afla în urma noastră, ne depăşeşte acum cu 13 procente, ajungând la 35,54% din populaţie vaccinată cu cel puţin o doză.

Bilanţul european al persoanelor vaccinate cu o singură doză

În aceste condiţii, optimismul lui Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare, a devenit unul moderat. „Suntem la mai bine de cinci luni de la momentul în care a debutat campania de vaccinare în România. Sunt aproape 4,3 milioane de persoane vaccinate cu cel puţin o doză, ceea ce înseamnă circa 840.000 – 850.000 de persoane vaccinate în fiecare lună cu cel puţin o doză. Este greu de exprimat dacă este mult sau dacă este puţin, însă pot să vă garantez faptul că alături de echipa mea am făcut tot ceea ce ţine de noi pentru buna desfăşurare a campaniei de vaccinare. Tot ce a fost prevăzut în strategia de vaccinare, atât pentru etapa 1, cât şi pentru etapele 2 şi 3, modalitatea de organizare a centrelor de vaccinare, echipe mobile, vaccinarea prin cabinetele medicilor de familie, în unităţile sanitare, toate aceste lucruri sunt în plină derulare”, spune acesta.

De altfel, în încercarea a de resuscita campania de vaccinare, guvernul a lansat campia de sporturi „Ce conţine vaccinul?”, despre care se spune că este o campanie publicitară pro-vaccinare bazată pe emoție, însă mesajele transmise de guvernanţi conţin aceleaşi stereotipuri care au fost vehiculate de politicieni în media ultimelor luni, învelite într-un ambalaj comercial, lipsit de conţinut real.

Citeşte şi Bilanţ vaccinare 30 mai 2021. Mai puţin de 20.000 de români s-au vaccinat cu prima doză 

DailyBusiness
Erdogan amenință Israelul cu intervenția: Tensiunile dintre Ankara și Ierusalim escaladează
Spynews
Scandal uriaș în showbiz! Fiica unei cântărețe din România ar fi fost jefuită de rude în Anglia. A intervenit poliția
Fanatik.ro
Un fost jucător de la Manchester United, decedat în 2025, va deveni tată. Soția sa a anunțat că este însărcinată. Cum a fost posibil
Capital.ro
Scutire de impozit pentru anumite locuințe. Inițiativa care se pregătește în România. Cine ar putea beneficia
Playtech.ro
Când ajung banii pe cardurile educaționale. Mii de elevi așteaptă suma de 500 de lei
Adevarul
„România este una dintre prăzile cele mai facile pentru Putin”. De ce debarcarea lui Orban nu aduce liniște la București
wowbiz.ro
Ultimul drum pentru Mihai și David, tinerii morți în accidentul din pădurea Snagov. Scene sfâșietoare de la înmormântare. Părinții victimelor, la capătul puterilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 47 de ani și-a pierdut viața pe loc după ce mașina pe care o conducea s-a ciocnit violent de un autobuz, în Bistrița. Alte două persoane au ajuns la spital
iamsport.ro
BOMBĂ! Rapid i-a găsit deja înlocuitor lui Gâlcă: un antrenor din SuperLiga! ”Am auzit că au semnat contractul”. Cât costă rezilierea înțelegerii actualului tehnician
MediaFlux
PAPARAZZI Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine zilnic la instituție cu un Lamborghini Urus de 300.000 de euro FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Reacția Rusiei după ce Viktor Orban a pierdut alegerile: "Peste patru luni..."
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj