Rusia desfăşoară noi trupe la graniţa cu NATO: „Acţiunile colegilor noştri occidentali distrug sistemul de securitate mondial”

Pe 28 mai, partidul Angelei Merkel, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), a solicitat suplimentarea prezenței NATO în Europa de Est, în scopul contracarării trupelor masate de Rusia, acuzată de o serie de provocări politice şi militare.
George Russo
31 mai 2021, 16:37
Rusia desfăşoară noi trupe la graniţa cu NATO:

Rusia va desfăşura aproximativ 20 de noi formaţiuni şi unităţi militare în apropierea graniţelor sale occidentale până la sfârşitul acestui an, ca răspuns la acţiunile Alianţei Nord-Atlantice, a declarat luni ministrul rus al apărării Serghei Şoigu, citat de Reuters.

„Acţiunile colegilor noştri occidentali distrug sistemul de securitate mondial şi ne obligă la contramăsuri adecvate”, a declarat Şoigu, citat de Interfax, în cadrul unei reuniuni a Colegiului ministerului pe care îl conduce.

„Îmbunătăţim în mod constant componenţa de luptă a forţelor noastre armate. Aproximativ 20 de noi formaţiuni şi unităţi militare vor fi formate în Districtul militar Vest până la sfârşitul anului”, a reiterat el, adăugând că ameninţarea militară continuă să crească în direcţia strategică occidentală.

Ţările NATO conduse de SUA şi-au intensificat zborurilor aviaţiei lor strategice în zonă. Navele NATO echipate cu rachete ghidate intră sistematic în Marea Baltică, iar numărul exerciţiilor efectuate de ţările membre ale Alianţei este în creştere în apropierea frontierelor ruse, a enumerat Şoigu, citat de Agerpres.

Şoigu a precizat că măsurile organizatorice luate de Rusia „sunt sincronizate cu furnizarea de armament şi tehnică modernă”

„În acest an, este planificată furnizarea a aproximativ 2.000 de echipamente noi trupelor acestui district” militar, a spus ministrul rus al apărării.

„În ultimii ani, numărul de exerciţii a crescut de 1,5 ori. În prezent au loc cele mai mari exerciţii din ultimii 30 de ani, Defender Europe-2021, a care participă până la 40.000 de militari. Obiectivul este de a pune la punct transferul unei divizii întregi din SUA în Europa”, a spus ministrul rus, insistând că SUA şi NATO continuă să-şi extindă cadrul de pregătire operaţională şi de luptă lângă graniţele Rusiei.

În acelaşi timp, ministrul adjunct de externe rus Serghei Riabkov a declarat luni că Rusia va trimite SUA o serie de semnale „neplăcute” în zilele următoare şi că Washingtonul nu se arată dispus să discute toate problemele acumulate în relaţiile bilaterale la summitul ruso-american la nivel înalt luna viitoare, potrivit Reuters şi RIA Novosti.

Comentariile ministrului rus intervin la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a spus că va face presiuni asupra omologului său rus Vladimir Putin atunci când se vor întâlni în iunie ca el să respecte drepturile omului.

Citeşte şi: Căpitanul navei Ever Given, vinovat de eșuarea vasului în Canalul Suez. „A transmis nu mai puţin de opt comenzi, în doar 12 minute”

DailyBusiness
Donald Trump și Friedrich Merz au discutat în Biroul Oval despre Iran, tarife și Ucraina
Spynews
Gabriela Cristea rupe topurile chiar și în pijamale! Prezentatoarea TV a făcut din nou furori
Fanatik.ro
Revolta unui fost mare fotbalist. E supărat de felul în care se acordă pensia de merit în România
Capital.ro
Vechimea pentru pensie. Crește contribuția la sistemul de pensii după 1 iulie. Cât achiți pentru un an
Playtech.ro
De ce războiul dintre Iran, Israel și SUA îi afectează pe români. Nu este vorba doar despre scumpirea carburanților ANALIZĂ
Adevarul
Cine plătește pentru turiștii blocați în zone de conflict - Dilema românească: Ajutor de la stat sau pomană din taxele altora?
wowbiz.ro
Donald Trump cere sprijinul Europei în conflictul cu Iranul: „Toți aliații să colaboreze în această misiune”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român a fost condamnat la 15 ani de închisoare în Rusia! Acesta este acuzat de culegere de informații secrete în favoarea Ucrainei
iamsport.ro
Noua Dacia Striker. Cât va costa și când este prezentarea oficială a primului crossover al mărcii
MediaFlux
Decizie scandaloasă a ministrului de externe Oana Țoiu: Fata minoră a fostului premier Victor Ponta, interzisă la îmbarcarea în autocarul care transporta minori din Dubai, în Oman, pentru avionul de România
stirilekanald.ro
Bărbat ucis de propriul frate și aruncat în...
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj