Sorana Cîrstea, în turul trei la Roland Garros. Victorie după un meci de peste două ore şi jumătate cu Martina Trevisan

Sorana Cîrstea, numărul 54 WTA, s-a calificat, miercuri, turul trei al turneului de la Roland Garros. Românca a trecut în turul doi de italianca Martina Trevisan, locul 97 WTA, scor 6-4, 3-6, 6-4, după două ore şi 37 de minute de joc.
Filip Stan
02 iun. 2021, 15:24
Sorana Cîrstea, în turul trei la Roland Garros. Victorie după un meci de peste două ore şi jumătate cu Martina Trevisan

Sorana Cîrstea, în turul trei la Roland Garros. În turul trei, Sorana Cîrstea va evolua contra rusoaicei Daria Kasatkina, locul 37 mondial. Calificarea în turul al doilea este recompensată cu un premiu de 113.000 de euro.

Sorana Cîrstea, în turul trei la Roland Garros

Deși românca era văzută drept marea favorită a duelului, primul set a fost istovitor. Sorana Cîrstea a clacat la serviciu la 2-2, dar imediat după a reușit rebreak-ul. Echilibrul s-a păstrat până la 4-4, apoi românca s-a detașat decisiv. Setul al doilea i-a aparținut italiencei. Sorana a început încrezător actul secund, a câștigat primul game pe propriul serviciu, apoi a început să greșească, permițându-i Martinei să revină în joc. Aflată pe un val de încredere, italianca a făcut rapid 2-1, Sorana a revenit cu un break, dar apoi a pierdut 3 game-uri la rând, prin care Trevisan s-a desprins decisiv. Festivalul de break-uri din setul 2 a continuat și în decisiv. Trevisan a început setul foarte bine, a făcut rapid 3-1 și a ajuns la 6 break-uri consecutive, dar jucătoarea noastră și-a revenit și a intrat în avantaj la 4-4. Ultimul game, pe serviciul Soranei, a fost plin de emoții.  Sorana a salvat două mingi de break apoi a ratat două mingi de meci. A doua, din cauza unei duble greșeli, prima a ei din meci! A treia minge de meci a Soranei a fost izbăvitoare. Imediat după meci, Sorana a fost cuprinsă de emoții și a izbucnit în plâns!

Roland Garros 2021. Naomi Osaka s-a retras cu scandal, Ana Bogdan este în turul trei

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
În noaptea de 28 august, Luna Sturionului schimbă energia zodiilor. Cine este cel mai puternic afectat de Luna Plină
Fanatik.ro
Aproape 1.650 de kilometri pentru Universitatea! Câți fani va avea Craiova în tribune la „finala” cu Ararat-Armenia. Exclusiv
Capital.ro
Vești pentru milioane de pensionari: ce spune Ministerul Muncii despre a 13-a pensie
Playtech.ro
Cât trebuie să plătești pentru a rămâne asigurat la sănătate de la 1 septembrie 2026. Schimbarea care îi vizează pe românii fără venituri
Adevarul
Noi restricții pentru mașinile poluante. Ce trebuie să știe posesorii de mașini vechi și de când se aplică măsura
wowbiz.ro
Destin frânt la doar 22 de ani! Cazimir Ionescu, prima reacție după ce fiica sa a fost găsită moartă: „Era în depresie”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Două persoane și-au pierdut viața și alte 10 au ajuns în spital după ce o mașină a intrat în mulțime, în Franța
iamsport.ro
Ofertă concretă de la Cadiz pentru un fotbalist de la Universitatea Craiova. Spaniolii oferă aproape 3 milioane de euro
MediaFlux
Începe recrutarea! Armata Română cheamă românii la unitățile militare
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat