„Nu te vaccinezi, nu primeşti salariu”. Ameninţarea reală a unui ministru, pentru toţi angajaţii din sectorul public

Conducerea unei provincii din Pakistan a gasit o solutie inedita sa-i convinga pe oameni sa se vaccineze anti-Covid. Aceştia au fost ameninţaţi că nu îşi vor primi salariile până când nu se vor vaccina.
Daniel Spătaru
04 iun. 2021, 09:14

Mesajul a fost transmis de ministrul șef al provinciei Sindh, Murad Ali Shah, printr-o postare pe Twitter. „Niciun angajat care nu este vaccinat ar trebui să nu mai primească salariu, începând din iulie„, a scris acesta pe rețeaua socială, conform publicaţiei The Hindu.

Ministrul Finanțelor a transmis un ordin numit „Fără vaccinare, fără salariu„, prin care se cere că angajații să nu își primească salariile din iulie dacă refuză să se vaccineze.

Guvernul provinciei Sindh a stabilit deja data de 5 iunie ca termen pentru ca toți profesorii din provincie să fie vaccinați pentru a redeschide toate instituțiile de învățământ, începând cu data de 7 iunie.

Citeşte şi Cel puţin şase morţi, în urma unui atentat produs la un miting propalestinian din Pakistan

Potrivit Departamentului de Sănătate din Sindh, până în prezent au fost vaccinate 15.50.553 de persoane în provincie. În timp ce 11.221.000 de persoane au primit prima doză, iar 4.290.000 de persoane au fost complet imunizate împotriva virusului.

În Pakistan, rată de infectare pe țară este 3,93%.În total, Pakistanul a raportat peste 850.000 de cazuri de infectare. Provincia Sindh a raportat cel mai mare număr de 1.041 de infecții și 22 de decese, urmat de Punjab (432 cazuri, 48 decese), Khyber Pakhtunkhwa (326 cazuri, 18 decese), Islamabad (89 cazuri), Baluchistan (75 cazuri, 3 decese), Kashmir (57 cazuri, 1 deces) și Gilgit-Baltistan (8 cazuri).

Citeşte şi Explozie la un hotel de lux din Pakistan. Cel puţin trei persoane au murit

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Neluțu Varga, prima reacție după ce au apărut informații că și-ar fi amanetat jucătorii de la CFR Cluj. Exclusiv
Capital.ro
ITP 2026. RAR anulează inspecția tehnică periodică. Documentul devine nul. Regulă pentru proprietarii de mașini
Playtech.ro
Cum semnalizezi în giratoriu ca să eviți un accident, dacă vrei să mergi înainte. Detaliul tehnic din Codul Rutier 2026
Adevarul
O campioană a României s-a îmbogățit cu banii de pe OnlyFans. Cândva nu-și permitea să investească în echipament și recuperare
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doamne, ce TRAGEDIE! Fiul celebrului artist a fost găsit MORT în... Vezi mai mult
iamsport.ro
Atac necruțător la adresa șefilor de la Rapid: ”Ați transferat balastru, rumeguș, borduri”
MediaFlux
SUA vor ca Ucraina și Rusia să încheie un acord de pace în martie! În mai ar putea fi organizate alegeri în Ucraina simultan cu un referendum
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil