10 poliţişti de la Serviciul Înmatriculări, ridicați de DGA chiar în timpul unui curs pentru prevenirea corupției

10 polițiști de la înmatriculări, săltați de mascați, chiar de la cursul pentru prevenire a corupției. S-a întâmplat în Timişoara. Cursul a fost organizat special pentru a-i prinde pe toți cei 10 polițiști în același timp.
Alina Andrei
14 iun. 2021, 12:04
10 poliţişti de la Serviciul Înmatriculări, ridicați de DGA chiar în timpul unui curs pentru prevenirea corupției

10 poliţişti de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Timiș au fost săltaţi de ofiţerii DGA Timișoara chiar de la un curs pentru prevenirea faptelor de corupție şi duşi la audieri într-un dosar penal deschis pentru fapte de corupție. Cei 10 sunt suspectaţi că au luat spăgi de aproape 100.000 lei în patru luni pentru a urgenta anumite dosare.

„Din cercetări a rezultat că, pe parcursul a numai 4 luni (perioada ianuarie – mai 2021), aceștia au pretins și primit, prin intermediari, în mod repetat și consecvent, cu titlu de mită, diferite sume de bani (între 20 și 100 de lei), totalizând aproape 100.000 de lei, pentru îndeplinirea/neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu, respectiv înmatricularea unor autovehicule fără programare sau prin procesarea mai multor seturi de dosare de înmatriculare auto la o singură programare.

În perioada menționată, cercetările au evidențiat înfăptuirea a 384 de acte materiale de luare de mită”, a transmis DGA Serviciul Județean Anticorupție Timiș, citat de opiniatimisoarei.ro.

Polițiștii de la înmatriculări au fost monitorizați timp de câteva luni, iar luni procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș au înscenat un seminar pentru prevenirea faptelor de corupţie pentru a-i prinde pe toţi în acelaşi loc. Când au ajuns la curs, cei 10 poliţişti de la compartimentul de înmatriculări au fost luaţi pe sus şi duşi la audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Dan Alexa a recunoscut că a iubit o femeie căsătorită. Antrenorul de la Poli Timișoara nu s-a mai ascuns
Capital.ro
Călin Georgescu nu are nicio șansă! Ce se va întâmpla dacă AUR îl va propune premier
Playtech.ro
Fenomenul care ia amploare pe piaţa muncii din România, îngrijorător. Aproape jumătate dintre angajați au două joburi
Adevarul
Val de reacții la mesajul angajatei care lucrează de pe plajă. „O zi normală și productivă de lucru, într-un decor neobișnuit”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
Jucase la Dinamo, dar nu a contat: fratele lui Nicolae Ceaușescu l-a transferat cu forța: ”Vrei să mai joci fotbal vreodată?”
MediaFlux
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit. Avem primele imagini de la nunta anului FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi