Cristian Rizea a fost exclus din cursa pentru un loc de parlamentar din Republica Moldova

Comisia Electorală Centrală din Republica Moldova a anunțat că fostul deputat român Cristian Rizea, care voia să candideze pentru un loc în Parlamentul Republicii Moldova, a fost exclus din cursa pentru alegerile parlamentare anticipate.
George Russo
28 iun. 2021, 20:28
Cristian Rizea a fost exclus din cursa pentru un loc de parlamentar din Republica Moldova

Cristian Rizea a fost exclus din cursa parlamentară pentru că nu are cetățenia Republicii Moldova. Decizia a fost luată în cadrul ședinței de astăzi a Comisiei Electorale Centrale.

„Comisia constată că domnul Cristian nu întrunește condițiile legale arătate pentru a candida în cadrul scrutinului respectiv”, a spus secretarul Comisiei Electorale, Maxim Lebedinschi.

Cristian Rizea, fostul deputat român condamnat la 4 ani și 8 luni de închisoare pentru trafic de influență și spălare de bani, a vrut să devină deputat în Republica Moldova. El se regăsea pe lista Partidului „NOI”.

Cristian Rizea s-a refugiat în Republica Moldova ca să scape de pedeapsa cu închisoare din România, dar a ajuns la închisoare și în Moldova, în vederea extrădării în România.

Rizea a fost reținut pe 3 noiembrie 2020 la Chișinău, la puțin timp după ce președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, i-a retras cetățenia, Rizea urmând să fie expulzat în România. Fostul președinte a explicat atunci că nu el l-a protejat pe Rizea, care a depus actele pentru a obţine cetăţenia Republicii Moldova pe 14 noiembrie 2017, pentru ca, pe 28 decembrie 2017, să obţină deja paşaportul moldovenesc.

Rizea se confruntă în Republica Moldova și cu un dosar trimis în judecată în luna martie a acestui an de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Fostul deputat român este acuzat de procurori că, în cadrul acestei proceduri, în formularul completat pentru a dobândi cetățenia, a indicat date care nu corespund adevărului, el nerecunoscând atunci că era cercetat penal de autoritățile judiciare române și că avea statut de inculpat pentru trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor, fapt care nu i-ar fi permis obținerea cetățeniei, conform Sputnik.md.

Cristian Rizea aşteaptă extrădarea în România, pentru a-şi ispăşi pedeapsa

La începutul lunii mai, Rizea a fost eliberat însă din închisoare pentru că expirase termenul maxim de zile până la care o persoană poate fi reținută în Republica Moldova până să fie extrădată.

În România, pe Rizea îl așteaptă însă pedeapsa cu închisoare. El a fost trimis în judecată în martie 2016 de către DNA alături de omul de afaceri Lucian Coltea, care i-ar fi dat 300.000 de euro ca să intervină la RA-APPS pentru retrocedarea unui teren într-o zonă rezidențială din București și la Primăria Chiajna pentru un teren aflat în litigiu.

Cristian Rizea a fost condamnat definitiv în 2019 la 4 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor, iar magistrații au decis și confiscarea sumei de 300.000 de euro. El a fugit însă dinainte în Republica Moldova ca să evite executarea pedepsei, prevăzând că sentința ar putea fi una cu executare.

Citeşte şi: Soţul unei foste candidate la preşedinţie, audiat la ICCJ în dosarul în care sunt judecaţi Sebastian Vlădescu şi Cristian Boureanu

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Otniela, experiența pe care puține femei ar face-o! A ieșit complet din zona de confort
Fanatik.ro
Dinamo are atacant! Andrei Nicolescu: „Am ajuns la un acord!”. Ce transferuri urmează? Exclusiv
Capital.ro
Regulă pentru șoferi. Defectul care poate duce la respingerea mașinii la ITP. Ce spune legea despre parbriz
Playtech.ro
Românii ar putea ieși la pensie la 67 de ani. Cine este vizat și de ce ar putea crește vârsta de pensionare
Adevarul
De la iluzia „mai bogați ca ungurii”, la coada UE. Austeritatea lui Bolojan, comparată cu „Epoca de Aur”
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier cu patru mașini pe A1! Traficul a fost deviat pe o singură bandă, în apropiere de Sibiu
iamsport.ro
Invitat de Banciu și Naum să comenteze Turul Franței, Călinescu l-a distrus pe Tucă în direct: ”Nu a mai existat punct de întoarcere de atunci!”
MediaFlux
Horoscop 3 august. Ziua în care norocul își schimbă favoriții. Cine începe cu stângul și cine transformă ghinionul într-o mare să să
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România