Preşedintele Iohannis va avea consultări cu mediul politic şi partenerii sociali pe tema proiectului „România Educată”

Preşedintele Klaus Iohannis va avea, în perioada 5-7 iulie, la Palatul Cotroceni, o serie de consultări cu mediul politic şi cu partenerii sociali pe tema proiectului "România Educată", în contextul finalizării dezbaterii publice, anunţă Administraţia Prezidenţială.
George Russo
30 iun. 2021, 19:17
Preşedintele Iohannis va avea consultări cu mediul politic şi partenerii sociali pe tema proiectului

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, luni, la ora 17,00, Klaus Iohannis va avea o întrevedere cu liderii coaliţiei de guvernare; marţi, de la ora 16,00, cu conducerea Parlamentului şi cu membri ai comisiilor de învăţământ din cele două Camere; miercuri, de la ora 16,00, cu partenerii de dialog social din zona educaţiei şi cu reprezentanţii organizaţiilor nonguvernamentale implicate în proiectul „România Educată”.

În cadrul discuţiilor, vor fi prezentate principalele zone de reformă şi linii de acţiune ale proiectului „România Educată”, în vederea realizării unui consens social şi politic, care să garanteze implementarea sa şi asumarea transpartinică, arată Administraţia Prezidenţială.

Klaus Iohannis, discurs la Summit-ul Social de la Porto despre proiectul „România educată”

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut o intervenţie în cadrul atelierului tematic „Competenţe şi Inovare”, de la Summitului Social de la Porto, din 8 mai.

”Cu această ocazie, Preşedintele României a subliniat importanţa unei educaţii de calitate, atât pentru persoanele tinere, cât şi pentru persoanele adulte, deja active, evidenţiind rolul acesteia în susţinerea unei mai bune integrări pe piaţa muncii, precum şi pentru dezvoltarea societăţii în ansamblu. De asemenea, Preşedintele României a făcut referire la importanţa unei corelări mai puternice a sistemului educaţional cu nevoile pieţei muncii, evocând necesitatea unor abordări flexibile care să faciliteze dobândirea de competenţe şi adaptarea la evoluţiile pieţei muncii”, a transmis Administraţia Prezidenţială.

În acest context, preşedintele Klaus Iohannis a prezentat principalele coordonate ale proiectului „România Educată” şi a evidenţiat implicarea în acest proiect a unei game largi de actori instituţionali şi privaţi: şcoli, universităţi, asociaţii ale părinţilor, asociaţii ale studenţilor, sindicate şi companii.

Citeşte şi: Clotilde Armand s-a răzgândit: Primăria Sectorului 1 va asigura paza și va continua investițiile în spitale, inclusiv la Spitalul „Grigore Alexandrescu”

DailyBusiness
Ministerul Energiei convoacă un comandament de urgență. Sistemul Energetic Național, monitorizat în plin val de caniculă
Spynews
O tiktokeriță celebră din România vrea să recurgă la un gest necugetat!?! Ar fi intrat în patima substanțelor interzise
Fanatik.ro
Cine l-a găsit, de fapt, pe Radu Mărginean. Firul tragediei povestit pas cu pas și un detaliu cutremurător: ”A fost cel mai dureros sunet omenesc pe care l-am auzit în astă viață”
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 1 iulie. Cât valorează euro și dolarul american la începutul lunii. BNR a publicat noile date
Playtech.ro
Militarii care nu mai au dreptul să fie avansaţi în grad. Greşelile care îi costă bani pe cei angajaţi în Armată
Leguma care poate pune în pericol glanda tiroidă. Cine trebuie să fie atent la consumul ei, potrivit medicilor
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andrei Singureanu, fost concurent la un show de talente, dispărut de o lună în Portugalia. Familia îl caută cu disperare
iamsport.ro
Ce pachet de acțiuni deține, de fapt, Andrei Nicolescu la Dinamo: ”Atât mai am după ultima actualizare”
MediaFlux
Cel mai bine păstrat secret al lui Donald Trump. Documentul publicat are peste 1.000 de pagini
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?