Boala genetică rară şi foarte gravă, descoperită la mai mulţi localnici în Suceava. Provoacă moartea în 4 – 5 ani. Autorităţile sunt în alertă

O boală genetică rară provocată de o mutaţie genetică întâlnită până acum doar la pacienţi originari din comuna suceveană Todireşti a fost descoperită în alte două localități din județ.
Alina Costache
06 iul. 2021, 17:06
Boala genetică rară şi foarte gravă, descoperită la mai mulţi localnici în Suceava. Provoacă moartea în 4 - 5 ani. Autorităţile sunt în alertă

O boala genetică rară şi foarte gravă a fost descoperită la mai mulţi localnici în Suceava. Este vorba despre amiloidoza ereditară tip transtiretină (Hereditary transthyretin amyloidosis -hATTR). Noile cazuri au fost depistate în cazul a două familii din localitatea Pârteștii de Jos și a altor două familii din localitatea Cotu Băii, potrivit monitorulsv.ro.

Potrivit medicului-șef al secției Neurologie din Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, dr. Daniela Beatrice Neagu, coordonator al centrului regional Suceava hATTR, între aceste familii nu există legături de rudenie și nici nu au fost identificate legături cu persoane din Todirești. Medicul a spus că toți pacienții nou descoperiți prezintă simptome de boală și au fost diagnosticați în urma investigațiilor și testelor efectuate la spitalul sucevean.

„Au fost inițial investigați pentru alte boli, în mai multe spitale și când au revenit la noi, colegii de la Gastroenterologie au suspectat că este vorba despre ATTR. Au fost testați și au ieșit pozitivi. Simptomatologia este diferită, fiecare prezintă alte simptome ale bolii”, a declarat dr. Daniela Beatrice Neagu.

Pe lângă pacienții din județul Suceava, mai este un pacient din Botoșani, originar din Pârtești, unul din Piatra Neamț, care are altă mutație a genei decât cea specifică locuitorilor din Todirești, și unul din Iași.  În evidență sunt și șapte persoane asimptomatice, purtători sănătoși, rude mai tinere ale celor deja confirmați.

 

Ce este Amiloidoza, ce simptome are şi cum se tratează

Amiloidoza este o boală rară care apare atunci când organismul nu poate descompune și recicla proteinele amiloide, rezultând în depuneri la nivelul țesuturilor și organelor. Aceste depozite de amiloid pot dăuna în timp organelor și țesuturilor, afectând în mod frecvent rinichii, inima, ficatul, tractul digestiv și sistemul nervos.  Acumularea depozitelor de proteine, ce poartă numele de amiloid, duce la o disfuncționalitate progresivă a organului afectat.

Simptomele apar foarte rar înainte de agravarea bolii şi depind foarte mult de organul afectat. Pacienţii pot acuza slăbiciune fizică şi oboseală fizică, dificultăți în respirație la eforturi minime, inflamație articulară, diaree sau constipație, limbă mărită, deshidratată pe margini, aritmii cardiace sau dificultate la înghițire.

Dr. Neagu a precizat că în cazul mutației Glu54Gln, care este întâlnită în județul Suceava, toți pacienții care au această genă mutantă fac boala. După vârsta de 35 de ani, pacientul prezintă amorţeli la nivelul extremităţilor şi boala evoluează progresiv, cu tulburare de mers sau imobilizarea la pat, în funcţie de stadiul bolii, edeme în zona gambei, respiraţie dificilă la efort, palpitaţii şi sincope, ameţeală la ridicarea în picioare, tulburare de tranzit intestinal, tulburări de urinare, disfuncţie erectilă, uscăciunea ochilor/gurii. Speranţa de viaţă în amiloidoză este de 10 ani de la debutul simptomelor, dar la forma provocată de gena mutantă întâlnită doar la Todireşti, fără tratament boala duce la moarte în 4-5 ani.

 

DailyBusiness
Voucherele de vacanță pentru angajații din educație se acordă în continuare
Spynews
Veste de ultimă oră pentru Bianca Drăgușanu și Chef Foa! Ce fac magistrații din București
Bzi.ro
Ce pensie are Valentin Ceaușescu? Viața discretă a fiului fostului dictator după decenii de muncă în cercetare
Fanatik.ro
Detalii ascunse din mariajul lui Cristi și Adelina Chivu. De ce se consideră antrenorul lui Inter doar al 7-lea vagon în relație
Capital.ro
Putin, dărâmat din interior. Mișcarea de geniu pregătită de UE. Va lovi în elitele și amantele de la Kremlin
Playtech.ro
Apartamente noi cu TVA redus – singura situație în care mai poți cumpăra o locuință la prețul vechi, cât plătești avans
Adevarul
Scene șocante surprinse la Paris: român vânat de traficanții care voiau să-l linșeze. „Omoară-l dacă mai filmează”
wowbiz.ro
Concurenta care a făcut amor cu ispita de la „Insula Iubirii” în dormitor! A picat testul fidelității, la fel ca Ella Vișan
Evz.ro
Doliu în sportul românesc. Un fost mare campion și antrenor a murit
Prosport.ro
FOTO. Asta e ultima fiță cu Bănel Nicoliță. S-a desfătat cu vin și cu o brunetă
kanald.ro
Noi detalii în cazul lui Emil Gânj! Criminalul din Mureș este căutat în tunelurile subterane construite de Ceaușescu
Cancan.ro
Felix Baumgartner a fost, de fapt, ucis? Răsturnare de situație, după ultima descoperire a anchetatorilor
iamsport.ro
A încercat să devină acționar la clubul din SuperLiga aflat în pericol, iar acum iese la atac: ”Întrebați-i pe alții de ce nu se dorește!”
MediaFlux
Modificări la bursele de merit și cele pentru olimpici. Calculul se face diferit
stirilekanald.ro
Rusia exclude o întâlnire directă cu Volodimir Zelenski. Răsturnare de situație în privința opririi războiului din Ucraina
Mihai Voropchievici Horoscop rune 24–29 august. Vărsătorii dau lovitura, Berbecii il au pe Wunjo, Fecioarele primesc bani