Fostul soţ al Elodiei Ghinescu, găsit MORT în casă

Fostul soț al avocatei Elodiei Ghinescu, în vârstă de 45 de ani, agent de poliție și om de fotbal, a murit, joi, în propria locuință.
Filip Stan
09 iul. 2021, 10:03
Fostul soţ al Elodiei Ghinescu, găsit MORT în casă

Elodia Ghinescu este din nou de actualitate. Fostul ei soţ, cu care a fost căsătorită înainte de Cioacă, a fost găsit mort în casă. Este vorba despre Ciprian Mustață, directorul sportiv al echipei de fotbal Olimpic Cetate Râşnov şi agent şef de poliție în Braşov, scrie mytex.ro.

Încă din anul 2015, acesta deținea postul de director sportiv la Râșnov. Sub conducerea sa, echipa de fotbal a oraşului a obţinut performanţa de a promova în Liga a 3-a.
S-a descoperit unde este îngropată Elodia. O cunoscută clarvăzătoare rupe tăcerea la 10 ani de la dispariţia avocatei
„Sincere condoleanţe familiei şi Dumnezeu să-l odihnească!”, au transmis cei de la Olimpic Cetate.  „Tragedie în lumea sportului! Ciprian Mustață, directorul sportiv al echipei de fotbal, Olimpic Cetate Râșnov și agent șef de poliție în Brașov, a decedat, astăzi, la vârsta de 45 de ani. Ciprian Mustață era din 2015 la Râșnov pe postul de director sportiv. Sub conducerea sa, echipa de fotbal a orașului Râșnov a obținut performanța de a promova în Liga a 3 – a.
Sincere condoleanțe familiei și Dumnezeu să-l odihnească!”, fost anunțul făcut, joi, de reprezentanții clubului, pe contul de Facebook.

Ciprian Mustață a fost primul soț al Elodiei Ghinescu, de care a divorțat în 2002, după care s-a recăsătorit apoi cu polițistul (fost) Cristian Cioacă, condamnat pentru că ar fi ucis-o și ar fi ascuns/distrus cadavrul. Avocata Elodia Ghinescu a dispărut în noaptea de 29/30 august 2007.
Cu cine a purtat Elodia ultima convorbire telefonică, înainte să dispară

Cazul Elodiei a rămas un mare mister

Crina Radu, avocata familiei Ghinescu, a declarat, în anul 2019 că, din sursele sale, Cristian Cioacă, cel de-al doilea soț al Elodiei, ar putea fi eliberat în doi ani. „Cioacă, așa cum este pedeapsa, ar fi trebuit să execute 3/4, 11 ani si 9 luni. Acolo în penitenciar muncește, nu ceva greu, la bucătărie. Am înțeles că preda cursuri altor detinuți, din toate acestea câştigă zile executate. Din surse, Cioaca peste 2 ani ar trebui să își depună cerere pentru eliberare condiționata”, spunea avocatul familiei Ghinescu, Crina Radu.

Abia în data de 5 septembrie, soţul său, fostul poliţist Cristian Cioacă, i-a anunţat dispariţia. Trupul Elodiei a fost căutat în râpe, în păduri, cu câini, elicoptere, clarvăzători şi detectivi particulari, dar fără niciun rezultat.

Cristian Cioacă era principalul suspect în cazul dispariţiei avocatei. În iunie 2014, acesta a fost condamnat definitiv la 15 ani şi opt luni de închisoare pentru uciderea soţiei sale.

Pentru că a lucrat în penitenciar și a participat la diverse activități, Cioacă ar putea executa doar 11 ani și 9 luni din pedeapsa inițială de 15 ani.

Mesaje de condoleanţe de la IPJ Braşov

Inspectoratul de Poliție Brașov a remis un comunicat, în această dimineață, prin care deplânge decesul fulgerător al agentului șef principal de poliție Ciprian-Constantin Mustață.

„Inspectoratul de Poliție Județean Brașov deplânge stingerea fulgerătoare din viață, la data de 08 iulie 2021, a colegului nostru, agent șef principal de poliție Mustață Ciprian-Constantin, în vârstă de 44 ani, din cadrul Serviciului Cabinet.
Agentul șef principal de poliție Mustață Ciprian-Constantin a absolvit în anul 1997 școala de agenți de poliție Câmpina, profil poliție, fiind repartizat să desfășoare activități în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.
De-a lungul carierei, colegul nostru și-a desfășurat activitatea în domeniile ordine publică, investigații criminale, prevenire, dispecerat și personal de serviciu, obținând doar calificative onorabile pentru întreaga sa carieră de polițist.
Aducem pe această cale un ultim omagiu celui care a fost un bun coleg, trecerea sa în neființă reprezentând o mare pierdere pentru Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, lăsând în sufletele noastre un imens regret și o adâncă tristețe.
Zilnic, realizăm faptul că suntem prea mici în toată această întindere numită «viață», dar că, având sprijinul semenilor noștri, mai putem face un pas în față pentru a trece peste probleme și necazuri.
Durerea simțită atât de cei care i-au fost colegi, dar mai ales de către membrii familiei, este inimaginabilă. Amintirea celui care a fost Ciprian-Constantin Mustață va dăinui în sufletele noastre! Inspectoratul de Poliție Județean Brașov transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate!”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.

Și reprezentanții Jandarmeriei Mobile Brașov au transmis un mesaj de condoleanțe, după cum urmează:

„drum_lin_printre_îngeri Ciprian Constantin Mustață Suntem alături de familia și cunoscuții colegului nostru Ciprian Constantin Mustață, un sportiv pasionat și polițist apreciat, plecat prea devreme dintre noi!
Îți prezentăm onorul etern, Ciprian! Dumnezeu să te odihnească!”.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Radu Drăgușin, „back in business”! Românul revine în Tottenham – Liverpool
Capital.ro
Doliu în presa din România. O jurnalistă s-a aruncat de la etajul 7 și a murit. Ce mesaj a postat înainte: Dă-mi, Doamne…
Playtech.ro
Ce ajutoare primesc pensionarii in 2026: limita de pensie pentru ajutoarele financiare
Adevarul
Cine erau tinerii morți în accidentul din Bacău. Urmau să anunțe de Crăciun că vor avea un copil
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Gigi Becali s-a dus peste jucătorii de la FCSB și a distrus un fotbalist de față cu toți colegii: ”Atât poți! Te rog eu frumos, lasă mingea să intre, nu o mai scoate”
MediaFlux
Cum îți poate bloca ANAF contul. Când riști poprire sau sechestru
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet