Ministerul Educației: Rata de promovare la BAC 2021 a crescut cu 2% după contestații

Rezultatele finale obținute de absolvenții studiilor liceale la probele scrise ale examenului național de Bacalaureat (sesiunea iunie-iulie 2021) au fost afișate astăzi, 9 iulie, în centrele de examen și pe site-ul dedicat.
Claudia Simion
09 iul. 2021, 19:29
Ministerul Educației: Rata de promovare la BAC 2021 a crescut cu 2% după contestații
BAC 2021.

BAC 2021. Pentru promoția curentă, rata de reușită este 75,70% (în creștere cu 1,8%), iar pentru promoțiile anterioare – 30,20% (în creștere cu 2,6%). Astfel, din totalul celor 126.999 de candidați prezenți (110.358 din promoția curentă și 16.641 din promoțiile anterioare) au promovat 88.587 de candidați: 83.557 de candidați aparțin promoției 2021, iar 5.030 provin din promoțiile anterioare.

BAC 2021. Numărul mediilor de 10 (zece) a crescut la 146 de la 112 (înainte de contestații). În sesiunea iunie – iulie 2020, 307 candidați au încheiat examenul cu media generală 10.

Față de evaluarea inițială, cele mai mari creșteri ale ratei de promovare s-au înregistrat în județele Satu Mare 6,2%, Ilfov 5,7% și Covasna 3,4%.

Au fost depuse 55.982 de contestații, înregistrându-se, astfel, o scădere semnificativă în comparație cu sesiunea similară a anului trecut (62.790 de contestații). După evaluarea celor 55.982 de contestații depuse au fost modificate notele pentru 52.784 de lucrări. Dintre acestea 88,73% s-au modificat cu maximum 1 punct, iar 11,27% s-au modificat cu mai mult de 1 punct.

În privința diferențelor de puncte, se înregistrează următoarea situație:

  • Diferențe între 1-2 puncte: 5.757 de lucrări (4.879 note evaluate în plus și 878 în minus)
  • Diferențe între 2-3 puncte: 174 de lucrări (162 note evaluate in plus și 12 note in minus)
  • Diferențe între 3-4 puncte: 18 lucrări (16 note evaluate în plus și 2 note în minus)
  • Diferențe între 4-5 puncte: o notă, evaluată în plus.

În privința celor 19 lucrări care au primit note mai mari sau mici cu peste 3 puncte, fiecare situație va fi analizată punctual.

După soluționarea contestațiilor, 36 de unități de învățământ liceal din 21 de județe au avut procent 0 de promovare în prima sesiune (dintre acestea, 11 au avut același scor de promovare și anul trecut).

Precizăm că procentul de promovare se calculează din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați (148).

A doua sesiune de examen se va desfășura în perioada 16 august – 3 septembrie, fiind precedată de etapa de înscriere (19 – 26 iulie).

Calendarul complet pentru a doua sesiune de BAC 22021:

 

Informații detaliate privind rezultatele înregistrate la examenul național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2021, după soluționarea contestațiilor, pot fi consultate AICI.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Cum și-a pregătit Mădălina Apostol sfârșitul! Unde și-a lăsat fetița și ce i-a spus înainte de a face gestul necugetat. Dezvăluiri exclusive!
Fanatik.ro
„Străini de duzină care nu bat pe nimeni!”. Marcel Pușcaș, opinie acidă despre lipsa de identitate fotbalistică de la FCSB
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la curte. Ce copaci nu pot fi tăiați fără aprobare? Amenzile ajung până la 5.000 de lei
Playtech.ro
Locuința cu 4 camere pe care ANAF o vinde la prețul unei mașini second-hand. Are peste 100 mp
Adevarul
„Unii români sunt extrem de aroganți și nu admit că nu știu ceva”. Cu ce naționalități preferă IT-iștii români să lucreze
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale Mădălinei Apostol despre familia ei. Mesajul care îi tulbură acum pe cei care au cunoscut-o: „Doar ea mi-a mai rămas. Copiii mei și ea”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Comunitatea academică din Oradea este îndoliată. Profesorul Teodor Leuca a încetat din viață
iamsport.ro
Ioan Ovidiu Sabău, impresionat de fotbalistul ”distrus” de Gigi Becali: ”Este unul dintre cei mai importanți jucători din prima ligă”
MediaFlux
Dantes Nicolae Bratu, noul șef vechi al Inspecției Muncii, prins cu mașina burdușită de plocoane! Adjuncții de la ITM-urile din țară i-au adus cadouri direct la portbagaj | Foto și Video Exclusiv
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte