Şedinţă la Prefectura Capitalei pe creşterea cazurilor COVID. Alin Stoica, avertisment sumbru: Valul 4 va fi cel al nevaccinaților

Autorităţile se aşteaptă ca numărul îmbolnăvirilor cu COVID-19 să crescă din nou la sfârşitul verii şi în toamnă. Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a precizat că se preconizează că în zona București Ilfov unde vor fi jumătatea din numărul de cazuri noi şi de aceea se impus noi măsuri de protecţie.
Alina Andrei
30 iul. 2021, 13:56
Şedinţă la Prefectura Capitalei pe creşterea cazurilor COVID. Alin Stoica, avertisment sumbru: Valul 4 va fi cel al nevaccinaților

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, anunță că numărul de cazuri de COVID a crescut în ulimele 2 săptămâni, iar în septembrie am putea ajunge la 800 de îmbolnăviri pe zi doar în București.

Rata de incidența cumulată calculată la 14 zile s-a dublat în Bucureşti, ajungând vineri la 0.10 cazuri la mia de locuitori. Cea mai mare incidenţă din ţară este în judeţul Ilfov, 0.17 cazuri la mia de locuitori.

„Ședința de azi are loc pentru că au început să crească numărul de cazuri de COVID-19, am ajuns 0.1 la mia de locuitori, am ajuns și la 40 de cazuri, săptămâna trecută. Am discutat posibile măsuri de creștere a rezistenței, a personalului care asigură îngrijirea astfeL încât să-și poata desfășura atribuțiile”, a spus Alin Stoica.

Citeşte şi: Strănutul, noul simptom pentru varianta Delta la persoane nevaccinate. Simptome total diferite la cei vaccinați – STUDIU

Prefectul Capitalei a mai spus că se aşteaptă ca cele mai multe cazuri COVID din următoarele luni să fie raportate în zona Bucureşti – Ilfov.

„Vor fi 1600 de cazuri pe zi. Trebuie să ne pregătim în București Ilfov unde vor fi jumătatea din numărul de cazuri”, a avertizat prefectul Capitalei.

În acelaşi timp, Alin Stoica recunoaște că nu are nicio strategie pentru a crește rata de vaccinare din Capitală. Acesta spune că o treime din populație e imunizată, însă recunoaște că nici măcar o rată de vaccinare de 80% nu ar ajuta la stoparea pandemiei.

„Sistemul sanitar din punct de vedere material este în regulă, punem accent pe vaccinarea personalului sanitar. Am discutat cu ASSMB să înțelegem care sunt motivele pentru care o parte din ei nu se vaccinează. Ne-am concentrat și pe personalul didactic. (…) Și pentru populația generală vom lua măsuri să creștem numărul de vaccinări. Campanii de informare s-au făcut, există o discuție cu CNCAV, nu avem un plan deocamdată. Vom discuta și vom vedea ce recomandă. La acest moment nu am propuneri concrete pentru a stimula vaccinarea, am capacitatea de vaccinare, avem discuții, vom vedea. Suntem 750 de mii de persoane vaccinate, din peste două milioane. Asta înseamnă 30% din populația rezidentă. Valul 4 va fi cel al nevaccinaților. Mai sunt și oameni care au trecut prin boală, deci avem probabil o rată de jumătate de populație imunizată, însă nici 80% rată de vaccinare nu asigură imunitate”, a declarat Alin Stoica.

Citeşte şi: Bilanţ coronavirus 30 iulie. Numărul cazurilor noi COVID se menţine peste 150

DailyBusiness
Donald Trump a declarat că Africa de Sud ar trebui exclusă din G20 și că nu va participa la summitul de la Johannesburg
Spynews
Ultimă oră! Accident grav în Capitală! O mașină s-a răsturnat în urma impactului puternic
Fanatik.ro
Mircea Sandu s-a mutat cu familia în Franța și a spus de ce preferă să trăiască acolo: „Utilitățile sunt mai ieftine”. De câte ori pe an mai vine în România
Capital.ro
ANAF schimbă regulile. Băncile transmit date despre clienți și conturi. Care va fi procesul
Playtech.ro
Care este rolul marcajelor rezonatoare? Mulţi şoferi nu ţin cont de ele
Adevarul
Controversele din trecutul lui Fănel Bogos, patronul Vanbet anchetat de DNA: acuzații de mită, amenzi și un dosar de crimă nerezolvat
wowbiz.ro
Medicii au făcut anunțul despre starea lui Horia Moculescu, la scurt timp după ce a ajuns pe secția ATI: „Problemele, din păcate, își spun cuvântul...”
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Noi detalii despre starea de sănătate a lui Horia Moculescu: Acesta este intubat și se află la ATI
iamsport.ro
Momentul când Rednic i-a luat apărarea jucătorului distrus de Mircea Lucescu: ”Lasă-l în pace!”. Motivul pentru care antrenorul ”l-a făcut pilaf în vestiar”
MediaFlux
Lucian Mîndruță, mândrul Cavaler de Cornu își plimbă prin Dorobanți costumul Joop. Când pe jos, când cu BMW-ul FOTO PAPARAZZI
stirilekanald.ro
Au fost prinși de preot când făceau amor în biserică! Imagini șocante surprinse de camerele de supraveghere
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai