Fumul de la incendiile de pădure a ajuns la Polul Nord. Situaţia este catastrofală VIDEO

Incendii de pădure care devastează Siberia continuau să se agraveze luni, potrivit autorităţilor, iar NASA a anunţat că fumul a parcurs peste 3.000 de kilometri şi a atins Polul Nord - o premieră în istoria recentă.
Daniel Spătaru
09 aug. 2021, 16:25
Fumul de la incendiile de pădure a ajuns la Polul Nord. Situaţia este catastrofală VIDEO

Este dificil ca un anumit incendiu să fie legat de modificările climatice, însă acestea din urmă fac aceste catastrofe mai frecvente şi mai virulente, iar cercetători ruşi relevă că actualele incendii, al căror fum a atins Polul Nord, sunt o consecinţă a unei creşteri globale a temperaturii atmosferice. Una dintre cele mai afectate regiuni este Iacutia – un teritoriu imens şi foarte puţin populat, situat în nordul Siberiei -, unde situaţia ”continuă să se agraveze şi unde există tendinţa unei creşteri a numărului şi suprafeţei incendiilor de pădure”, a anunţat luni pe site agenţia rusă de meteorologie Rosguidromet, preluată de The Siberian Times.

Potrivit Rosguidromet, peste 3,4 milioane de hectare de pădure ard în prezent, inclusiv pe teritorii ”în care accesul este dificil şi îndepărtate”. ”Un fum gros de întinde în zone vaste”, precizează agenţia.

Agenţia spaţială americană NASA a anunţat, la rândul său, sâmbătă, într-un comunicat, că fum de la incendii din Iacutia a ”parcurs 3.000 de kilometri şi a atins Polul Nord, ceea ce pare să fie o premieră în istoria documentată”. Potrivit NASA, un ”fum dens şi acru de la frunze din pădure a acoperit la 6 august cea mai mare parte a Rusiei”, potrivit unor imaginidin satelit. Pompieri şi autorităţi locale declarau AFP, în cursul unei vizite în Iacutia, la sfârşitul lui iulie, că duc lipsă de oameni, echiament şi alte resurse în înfruntarea amplorii acestor incendii.

Citeşte şi Incendiile se extind în Grecia. Aerul a devenit aproape irespirabil la Atena. Avertisment pentru turiştii români

Ecologişti dau vina pe politica rusă în lupta împotriva incendiilor de pădure şi mai ales pe un decret guvernamental din 2015 care le permite autorităţilor locale să ignore incendiiîn cazul în care costul în vederea stingerii acestora depşeşte valoarea pagubelor estimate.

Aleksei laroşenko, un specialist în această problemă de la Greenpeace Rusia, anunţă că incendii au devastat deja 14,96 milioane de hectare în această ţară, începând de la 1 ianuarie, şi apreciază că 2021 este cel mai rău an la acest capitol din 2012 încoace.

Citeşte şi Accident terifiant în Grecia. Un avion s-a prăbuşit când stingea incendiile de vegetaţie pe insula Zakynthos VIDEO

Luni, experţi ONU în climă (GIEC) au publicat un raport în care avertizează că lumea este ”în mod indiscutabil” rsponsabilă de dereglările climatice şi că nu are altă opţiune decât să reducă în mod drastic emisiile de gaze cu efect de seră, dacă vrea să limiteze pagubele.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT